Sari direct la conținut

Vaccinarea anti-Covid: 13 state UE, printre care și România, cer ajutor pentru vecinii estici ai Europei

HotNews.ro
Comisia Europeană, Foto: HotNews.ro / Victor Cozmei
Comisia Europeană, Foto: HotNews.ro / Victor Cozmei

Treisprezece state membre ale UE, printre care și România, au cerut miercuri Bruxellesului să ajute țările vecine din estul Uniunii să-și vaccineze populațiile împotriva Covid-19, într-o scrisoare transmisă Comisiei Europene și consultată de AFP.

„Credem că frontierele noastre nu vor fi sigure dacă nu extindem sprijinul nostru către vecinătatea imediată”, se arată în această scrisoare comună a 13 țări: Bulgaria, Croația, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Suedia.

„Partenerii noștri estici și-au exprimat în numeroase rânduri aprecierea pentru ajutorul UE (în criza) Covid și au pledat pentru un acces mai ușor la vaccin”, reamintesc semnatarii, miniștrii afacerilor externe din aceste țări.

UE a oferit deja sprijinul său în materie de vaccin pentru țările din Balcani care nu fac parte din Uniune și au adoptat în decembrie o anvelopă de 70 de milioane de euro pentru a le ajuta să suporte costul vaccinării.

Scrisoarea transmisă miercuri cere Bruxellesului să ofere un ajutor similar pentru țările care participă la Parteneriatul Estic: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova și Ucraina.

Un purtător de cuvânt al Comisiei a confirmat că executivul european a primit scrisoarea și a adăugat că Bruxellesul negociază deja cu „țările partenere”, dar fără a face precizări legate de aceste discuții.

Acest apel intervine în condițiile în care autoritățile europene sunt confruntate cu critici dure privind lentoarea procesului de vaccinare în statele membre. Comisia invocă o insuficiență a capacităților de producție.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, în cadrul vizitei efectuate la Chișinău la finalul lui decembrie, că România va furniza Republicii Moldova „până la 200.000 de doze de vaccin” anti-Covid-19.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro