Sari direct la conținut

VIDEO Pârtii și instalații de teleschi noi, în Sinaia. Când vor fi inaugurate pentru iubitorii de schi

HotNews.ro
Partie Sinaia, Foto: Facebook / Salvamont
Partie Sinaia, Foto: Facebook / Salvamont

Trei noi pârtii şi o nouă instalaţie de teleschi vor funcţiona în acest sezon pe domeniul schiabil Sinaia, în zona golului alpin.

O nouă instalaţie este în curs de autorizare pentru funcţionarea cu public în zona golului alpin, la 2000 de metri.

Este vorba de un teleschi Doppelmayr nou, investiţie realizată din fonduri proprii. Instalaţia are o capacitate de transport de 1.800 de persoane pe oră şi o lungime a liniei de 630 de metri.

„Teleschiul Călugărul deserveşte trei pârtii cu o lungime medie, dar şi două pârtii lungi, din vârful Muntelui Furnica. Lăptici 3 şi Genune, cu câte 2 kilometri fiecare, vor deveni în scurt timp senzaţia golului alpin. Cu tot cu amenajările noi făcute în Valea Soarelui, Sinaia a câştigat anul acesta peste 8 kilometri de pârtii, ceea ce ne duce la un total de aproape 30 de kilometri de pârtii şi trasee omologate”, a declarat primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea, citat de Agerpres.

Teleschiul Călugărul va fi deschis publicului după Crăciun.

Instalaţia Teleschi Soarelui, care deserveşte pârtiile Soarelui 1, 2 şi 3, a fost deschisă la Cota 2000 la sfârşitul anului trecut.

În vară a demarat şi construcţia Telescaun Dorului care va fi gata sezonul viitor.

Domeniul schiabil, cu toate pârtiile şi cu instalaţiile noi, sisteme de înzăpezire şi utilaje de bătut zăpada, este administrat de Transport Urban Sinaia, societate comercială ce are ca acţionar unic administraţia locală.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro