Sari direct la conținut

Accident de muncă la Cariera Roşia aparţinând CE Oltenia: un muncitor a murit. Ministrul Energiei trimite Corpul de control

HotNews.ro
Complexul Energetic Oltenia, Foto: AGERPRES
Complexul Energetic Oltenia, Foto: AGERPRES

Un muncitor care lucra la Cariera Roşia, aparţinând Complexului Energetic Oltenia, a murit vineri în timpul unor lucrări de revizie, împrejurările în care s-a produs accidentul urmând să fie verificate de Corpul de control al Ministerului Energiei, informează News.ro.

„În data de 20.10.2023, la Cariera Rosia, unul dintre angajati a decedat. În timpul execuţiei unui program de revizie atât pe parte electrică, cât şi pe parte mecanică, pe tot fluxul tehnologic, un sudor angajat al CE Oltenia care desfăşura lucrări de revizie la roata port-cupe a excavatorului SRS 2000-03 a decedat. Evenimentul a fost comunicat organelor abilitate pentru a fi stabilite cu exactitate cauzele producerii acestuia”, a anunţat Complexul Energetic Oltenia.

Societatea precizează că va respecta prevederile Contractului Colectiv de Muncă aplicabile în astfel de situaţii, iar conducerea si colectivul CE Oltenia îşi exprimă regretul faţă de tragicul eveniment şi transmite sincere condoleanţe familiei muncitorului.

Ministrul Energiei a anunţat că trimite Corpul de Control la CE Oltenia pentru a verifica împrejurările în care s-a produs accidentul de muncă.

„Ministerul Energiei a fost informat de urgenţă de către conducerea CE Oltenia cu privire la accidentul de muncă de la Cariera Roşia, din data de 20.10.2023, accident soldat cu decesul unui angajat. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat ordinul privitor la declanşarea unei acţiuni de verificare din partea Corpului de Control al ministrului la CE Oltenia. Acţiunea va începe imediat şi va avea ca obiectiv verificarea respectării procedurilor de lucru şi a tuturor aspectelor care intră în sfera de competenţă a ministerului, în calitate de autoritate publică tutelară pentru CE Oltenia”, a transmis instituţia.

De asemenea, ministrul a solicitat conducerii CE Oltenia să trimită de urgenţă către Ministerul Energiei un raport complet al circumstanţelor acestei tragedii şi colaborarea deplină din partea reprezentanţilor CE Oltenia cu toate organele de control, pentru a stabili cât mai rapid adevărul.

Organele abilitate au demarat deja anchetele prevăzute de lege pentru a fi stabilite cu exactitate cauzele şi circumstanţele producerii acestui accident, precum şi pentru identificarea celor care se fac vinovaţi de această tragedie, precizează ministerul.

„Solicit conducerii CE Oltenia şi tuturor părţilor implicate să desfăşoare cu maximă celeritate toate verificările necesare şi să pună la dispoziţia organelor de anchetă penală toate probele şi materialele disponibile. Transmit condoleanţe familiei. Ştiu că, din păcate, cuvintele nu pot vindeca durerea familiei. E datoria noastră să facem tot posibilul ca astfel de accidente să nu se mai întâmple, iar cei vinovaţi să răspundă exemplar”, a declarat Sebastian Burduja, ministrul Energiei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro