Franța: Un text sensibil despre bioetică și reproducere asistată medical revine în dezbatere
Amânată din cauza crizei Covid-19, proiectul de lege sensibil în materie de bioetică, care deschide procrearea asistată medical (PMA) tuturor femeilor – o promisiune a președintelui Emmanuel Macron – revine luni în atenția deputaților francezi, potrivit AFP
Măsura sa principală prevede extinderea reproducerii asistate la femei singure și cupluri de femei. Dar, de asemenea, permite oamenilor născuți datorită unei donări de spermă să aibă acces la date despre originile lor, sau permite autoconservarea ovocitelor și cercetarea asupra celulelor stem embrionare.
În comisie, deputații au adoptat, de asemenea, autorizarea donației de ovocite la un cuplu de femei, dacă una dintre ele suferă de infertilitate (tehnica cunoscută sub numele de ROPA), precum și de extinderea diagnosticului de preimplantare la anomalii cromozomiale (DPI-A).
Presat de asociații și o parte a majorității, guvernul a înregistrat acest proiect de lege – pentru care au fost depuse 2.300 de amendamente – în sesiunea parlamentară de vară.
Opozanții denunță o examinare „pe ascuns”, „în plină criză economică” care impune alte priorități. Xavier Breton, membru al partidului de dreapta Les Républicains a denunțat luni, în cotidianul Le Figaro, o „trecere pe ascuns”.
Grupul său a votat în cea mai mare parte împotriva textului, când a fost adoptat de Adunare. La rândul său, Senatul (camera superioară) a adoptat-o în februarie anul trecut, modificând-o, de aici revenind din nou în dezbaterea Adunării.
Textul „poartă cu sine progrese sociale, sociale, medicale și științifice” și „este așteptat de o mare parte a populației”, potrivit ministrului Sănătății, Olivier Véran.
Asociația Alliance Vita, care a protestat împotriva „încălcărilor grave” cuprinse într-un text examinat „în timpul verii” când prezența a fost scăzută și atenția îndreptate spre alte probleme, a protestat puternic față d eprevederile proiectului.
„Aveți grijă de salariile noastre, nu de PMA fără tată”, a scandat luni o mână de manifestanți în fața Adunării Naționale.
Reproducerea umană asistată medical (RUAM) reprezintă ansamblul tehnicilor și practicilor clinice sau biologice care permit procrearea în afara procesului natural (lipsind actul sexual), prin intervenția și la indicația medicului. Tehnicile de RUAM sunt folosite atunci când tratamentele obișnuite, hormonale, medicamentoase sau chirurgicale nu dau niciun rezultat. Există mai multe metode de RUAM și practici asociate acestora (inseminarea artificială (IA), fertilizarea in vitro (FIV), transferul de embrioni (TE), mama purtătoare sau de substituție), diferențele fiind date atât de numărul persoanelor implicate în realizarea acestor tehnici, cât și de locul unde are loc fecundarea. Aceste practici au luat amploare deoarece rata sterilității și infertilității cuplurilor este în creștere,