SUA şi Marea Britanie au bombardat zeci de ţinte ale rebelilor Houthi din Yemen. „Vom răspunde escaladării cu escaladare"
Statele Unite şi Marea Britanie au anunţat că au lovit zeci de ţinte în Yemen sâmbătă, ca răspuns la atacurile repetate ale rebelilor Houthi susţinuţi de Iran împotriva navelor din Marea Roşie şi Golful Aden, relatează AFP.
Aceste raiduri aeriene comune în Yemen au avut loc la o zi după o serie de atacuri americane împotriva forţelor iraniene de elită şi grupărilor armate pro-iraniene din Siria şi Irak, ca răspuns la moartea a trei soldaţi americani în Iordania pe 28 ianuarie.
Loviturile de sâmbătă au vizat ”36 de ţinte ale houthi în 13 locuri din Yemen, ca răspuns la atacurile continue ale houthi împotriva traficului maritim internaţional şi comercial, precum şi asupra navelor de război care tranzitează Marea Roşie”, se arată într-un comunicat comun dat publicităţii de Statele Unite, Marea Brianie şi alte ţări care au susţinut operaţiunea.
„Aceste lovituri de precizie sunt menite să perturbe şi să degradeze capacităţile pe care houthii le folosesc pentru a ameninţa comerţul global şi vieţile marinarilor nevinovaţi”, se arată în comunicat.
Atacul a vizat „arsenale adânc îngropate, sisteme şi lansatoare de rachete, sisteme de apărare antiaeriană şi radare ale houthi”, a adăugat documentul.
Secretarul britanic al apărării, Grant Shapps, a declarat că cele mai noi atacuri „nu reprezintă o escaladare” şi fac parte din misiunea existentă de „a degrada şi mai mult capacităţile rebelilor Houthi”.
„Această acţiune colectivă trimite un mesaj clar către Houthi că vor continua să suporte consecinţe suplimentare dacă nu pun capăt atacurilor lor ilegale asupra navelor maritime şi navale internaţionale”, a declarat secretarul american al Apărării, Lloyd Austin.
Sâmbătă, Statele Unite anunţaseră deja că au efectuat lovituri în Yemen, vizând şase rachete antinavă al houthi „pregătite să fie lansate împotriva navelor din Marea Roşie”.
Vineri, armata americană a mai distrus opt drone în largul coastei Yemenului şi patru la sol pentru a „proteja libertatea de navigaţie” de atacurile houthi.
„Vom răspunde escaladării cu escaladare”
Mohammed al-Bukhaiti, un oficial cu rang înalt al Consiliului Politic Houthi, a declarat că grupul îşi va continua operaţiunile militare până când va fi ridicat asediul asupra Gaza şi a promis că va răspunde la ultimele lovituri ale SUA şi Marii Britanii în Yemen, notează CNN.
În prima reacţie a grupului la ultimul val de atacuri, el a avertizat: „Vom răspunde escaladării cu escaladare”.
„Bombardarea de către coaliţia americano-britanică a mai multor provincii yemenite nu ne va schimba poziţia şi afirmăm că operaţiunile noastre militare împotriva Israelului vor continua până când crimele şi genocidul din Gaza vor fi oprite şi până când asediul asupra locuitorilor săi va fi ridicat, indiferent de sacrificii”, a scris el pe Twitter.
„Războiul nostru este moral şi, dacă nu am fi intervenit pentru a-i sprijini pe cei oprimaţi din Gaza, omenirea nu ar fi existat între oameni. Agresiunea americano-britanică împotriva Yemenului nu va rămâne fără răspuns, iar noi vom răspunde escaladării cu escaladare”, a mai spus el.
(surse Agerpres, News.ro)