Sari direct la conținut

Putin numește tentativa de asasinare a premierului Fico o „crimă odioasă”

HotNews.ro
Robert Fico si Vladimir Putin, Foto: Alexander Zemlianichenko / AP / Profimedia
Robert Fico si Vladimir Putin, Foto: Alexander Zemlianichenko / AP / Profimedia

Tentativa de asasinare a premierului slovac Robert Fico „nu poate avea nicio justificare” și „este o crimă odioasă”, a transmis președintele rus, Vladimir Putin, omologului său slovac, Zuzana Caputova, într-o telegramă, relatează AFP și Reuters.

„Am aflat cu indignare despre atentatul la viaţa premierului Republicii Slovace, Robert Fico. Această crimă odioasă nu poate avea nicio justificare”, a scris Putin în telegrama publicată pe site-ul Kremlinului.

„Îl cunosc pe Robert Fico ca fiind un om curajos și hotărât. Sper foarte mult că aceste calități îl vor ajuta să supraviețuiască acestei situații dificile”, a spus Putin.

Premierul slovac Robert Fico a fost rănit într-o tentativă de asasinat în oraşul Handlova.

Politicianul a fost transportat cu elicopterul la spitalul din Banska Bistryca, viaţa sa fiind în pericol.

Premierul slovac Robert Fico se află „între viață și moarte”, după ce a fost împușcat de mai multe ori miercuri, după o ședință a cabinetului, a declarat guvernul țării.

Robert Fico, în vârstă de 59 de ani, urma să fie supus „operații urgente” după ce a fost transportat cu elicopterul la Banska Bystrica, un oraș din centrul Slovaciei, a anunțat guvernul într-un comunicat.

Leziunile abdominale îi fac pe doctori să se îngrijoreze.

„Poliția l-a arestat pe atacator și va oferi mai multe informații cât mai repede posibil”, a mai anunțat într-un comunicat președintele în exercițiu a Slovaciei, Zuzana Caputova, descriind atacul asupra adversarului său politic drept un „atac împotriva democrației”.

Televiziunea slovacă a difuzat imagini cu un bărbat în blugi încătușat la pământ.

Citește și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro