Sari direct la conținut

Conflictul diplomatic dintre Spania și Argentina ia amploare: Madridul își retrage „permanent” ambasadorul, Javier Milei denunță decizia ca fiind „absurdă”

HotNews.ro
Președintele argentinian Javier Milei își prezintă cartea El camino del libertario, Madrid, Spania, 17 mai 2024., Foto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia
Președintele argentinian Javier Milei își prezintă cartea El camino del libertario, Madrid, Spania, 17 mai 2024., Foto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

Spania a anunțat marți că retragerea ambasadorului său de la Buenos Aires este „permanentă”, într-o escaladare a scandalului diplomatic declanșat de afirmațiile depreciative ale președintelui argentinian Javier Milei la adresa soției premierului spaniol Pedro Sanchez, scrie Reuters.

Spania anunțase deja duminică rechemarea ambasadoarei sale din Argentina și a solicitat scuze oficiale din partea Argentinei, după ce Milei a insultat-o pe Begona Gomez la un miting organizat la Madrid de partidul de extremă-dreapta Vox, în cadrul unei vizite în care a ignorat și protocoalele obișnuite de întâlnire cu regele și cu prim-ministrul.

Gomez a fost subiectul unei anchete judiciare care a implicat acuzații de trafic de influență și corupție în afaceri din partea unui grup de activiști, deși procuratura din Madrid a cerut clasarea acestui dosar din cauza lipsei de probe.

„Ambasadoarea va rămâne permanent la Madrid”, le-a spus reporterilor ministrul spaniol de externe, Jose Manuel Albares, folosind un jargon diplomatic mai puternic decât în zilele precedente.

„Nu avem niciun interes și nici nu dorim o escaladare, dar este obligația guvernului să apere demnitatea și suveranitatea instituțiilor spaniole, mai ales atunci când agresiunea are loc în capitala Spaniei”, a adăugat șeful diplomației iberice.

Albares a precizat că ambasada din Argentina va fi condusă de însărcinatul cu afaceri, menționând că, deși diferențele ideologice sunt discutabile, „anumite lucruri nu sunt”.

Milei consideră „absurdă” retragerea ambasadorului spaniol

„Este absurd, tipic unui socialist arogant”, a declarat Milei, ca reacție după decizia Madridului, adăugând că nu îl va retrage în schimb pe ambasadorul argentinian, potrivit AFP.

„Nu, în niciun caz”, a răspuns Milei, întrebat de canalul LN+ dacă Argentina își va retrage la rândul ei ambasadorul din Spania.

„Acest lucru pătează imaginea internațională a Spaniei și (arată) cât de aroganți sunt, ca și cum ar crede că ei sunt Statul și că nimeni nu le poate spune nimic”, a mai afirmat președintele argentinian.

Referindu-se la comentariile care au declanșat scandalul, Milei a spus că faptul că Sanchez s-a simțit vizat este „problema lui, a fost o frază care nu conținea nume și de acolo a făcut o escaladare diplomatică fără sens”.

„Dacă el se simte vizat este pentru că ar fi corupt, nu este vina mea”, a adăugat liderul argentinian.

Madridul l-a convocat pe ambasadorul argentinian în urma afirmațiilor lui Milei

Luni, Jose Manuel Albares a anunțat că l-a convocat pe ambasadorul Argentinei în Spania după controversatele declarații ale lui Javier Milei la adresa soţiei premierului spaniol.

„Chiar în această dimineaţă, ambasadorul argentinian a fost convocat. Îl voi înştiinţa despre gravitatea situaţiei şi îi voi cere din nou să exprime scuze publice din partea lui Javier Milei”, a declarat șeful diplomației spaniole la postul de radio Cadena Ser, la o zi după atacurile preşedintelui argentinian, care a acuzat-o pe soţia lui Sanchez că este „coruptă”.

Milei: „Când aveţi o femeie coruptă, vă murdăriţi şi aveţi nevoie de cinci zile de reflecţie”

Preşedintele ultra-liberal argentinian a susţinut duminică, la o reuniune la Madrid a partidelor extremei-drepte europene, un discurs în care a „jignit” Spania, pe premierul socialist spaniol Pedro Sanchez şi pe soţia acestuia.

„Elitele mondiale nu îşi dau seama cât de distructive sunt ideile socialismului. Ele nu-şi dau seama de tipul de societate şi de ţară pe care-l pot produce, de tipul de oameni agăţaţi de putere şi de nivelul de abuzuri pe care-l generează”, a spus Milei la Convenţia „Europa Viva 24”, o reuniune la care au participat în capitala spaniolă partide suveraniste europene şi la care el a fost invitat special, întâlnire organizată de partidul spaniol de extremă dreapta Vox şi criticată de premierul socialist Pedro Sanchez, potrivit Agerpres.

„Când aveţi o femeie coruptă, vă murdăriţi şi aveţi nevoie de cinci zile de reflecţie”, a mai spus preşedintele argentinian, făcând aluzie la soţia premierului Sanchez, Begona Gomez, pe numele căreia un tribunal din Madrid a deschis în aprilie un dosar de „corupţie” şi „trafic de influenţă”, cazul fiind clasat la scurt timp apoi de Parchetul din Madrid.

După deschiderea dosarului, premierul Sanchez a anunţat că-şi suspendă activitatea pentru puţin timp de reflecţie asupra rămânerii sau nu în fruntea guvernului, hotărând în cele din urmă să rămână în funcţie.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro