România – Ucraina, o relație energetică complicată
Cine are nevoie de o Ucraină destabilizată?
Marile puteri occidentale nu au abandonat Ucraina! Armand Goșu face o analiză a situației în Contributors, pe care o recomand cititorilor nefamiliarizați cu poziționarea internațională a Ucrainei.
Am scris destul de mult despre patternul agresiunii rusești, pe care îl repet de câte ori pot:
- șantajul energetic
- dezvoltarea unui sistem corupt – cumpărarea sau impunerea unor personaje politice controlabile de la Kremlin
- ocuparea spațiului mediatic și al rețelelor de socializare – asaltul „fake – news” începând de la rețelele de socializare și până la presa quality, generat de „fabricile de troli” atașate serviciilor de informații rusești
- crearea de forțe politice revizioniste și favorabile Kremlinului
- intruziunea în alegeri
- achiziția de active în industriile strategice, în special din industria energetică
- impunerea unui sistem autocratic
- apariția „omuleților verzi” pe teritorii încă „neexplorate” de aceștia
Șantajul energetic exercitat de Federația Rusă asupra Ucrainei începe încă de la destrămarea Uniunii Sovietice, având vârfuri în 2005, 2009, 2014 și 2020 – 2021. Pe teritoriul Ucrainei s-au construit începând cu anii ’70 o serie de conducte care au avut ca scop alimentarea cu gaze a fostelor țări din spațiul sovietic începând cu anii ’80 și a RFG-ului (pentru curioși, am scris o istorie a conductelor de gaz din Europa, ce se găsește aici). Dupa 1991, Ucraina a rămas proprietara a conductelor de pe teritoriul său și a început să primească o plată pentru transportul gazului către occident, plată ce se face tot prin gaze, gaze care alimentează populația și produc energie electrică și termică. Din figura de mai jos, extrasă din radiografia industriei energetice ucrainene , observăm că gazul ocupă 27% din mixul energetic primar și 26% din mixul electric, deci este esențial în asigurarea energiei electrice și termice, împreună cu cărbunele și energia nucleară. Cum majoritatea acestor gaze provin din Rusia, împreună cu combustibilul nuclear destinat centralelor atomo-electrice, la care se adaugă cărbunele aflat preponderent în depozitele din zonele ocupate din Donbas, rezultă că o diminuare cât de mică a aprovizionării sau o creștere de preț ar perturba situația internă, generând o destabilizare socială puternică.
Planurile Kremlinului sunt să ocolească Ucraina, dar acest ocol prin nord – North Stream I și II și sud – Turk Stream și Blue Stream, creează „cleștele energetic rusesc”, care de fapt face posibil ca toată Europa să fie șantajată cu arma energetică.
Cu toate că după întâlnirile Biden – Merkel și Merkel – Zelensky, Ucraina a primit asigurări că fluxul de gaze nu va fi perturbat, este destul de greu de crezut că Federația Rusă se va ține de cuvant.
Vis-a-vis de celelalte puncte ale patternului agresiunii rusești, putem spune că sunt îndeplinite pas cu pas și sârguincios: sistemul corupt este moștenit de pe vremea URSS, mulți politicieni ucraineni având un preț sau un schelet într-un dulap dosit din Kremlin, ocuparea spațiului mediatic ucrainean este deja în manualele ce prezintă războiul hibrid, despre forțele revizioniste și „omuleții verzi” din Donetk, Lugansk și Crimeea s-au scris tone de materiale, nu are rost să discutăm despre referendumul și alegerile din Crimeea sau cât de democratice sau autocratice sunt conducerile revizioniste din teritoriile ocupate.
Situația regională este tensionată și Ucraina face tot posibilul să-și salveze statul și democrația încă fragilă. După 24 de ani de la declararea independenței, Ucraina realizează o acțiune de conștientizare a capitalelor occidentale prin „Platforma Crimeea”, o acțiune (mai mult) de PR care este posibil să fie o reușita (despre PR-ul ucrainian am scris acum doi ani aici) .
Platforma Crimeea urmărește:
- să susțină sancțiunile existente în legătură cu Crimeea și să „mărească” costurile Rusiei cu sancțiuni suplimentare ce se așteaptă a fi date de occidentali;
- să mențină intacte titlurile de suveranitate ale Ucrainei în peninsulă și zona economică maritimă exclusivă ucraineană corespunzătoare;
- sa susțină libertatea navigației internaționale în Marea Neagră și Marea Azov;
- să atragă atenția asupra militarizării Crimeii de către Rusia;
- să sprijine menținerea identităților culturale și religioase ale ucrainenilor și tătarilor din Crimeea.
Situația se agravează în regiune prin militarizarea peninsulei care este transformată într-o imensă bază militară. (Vă rog să citiți analiza intitulată „Portavionul Crimeea” a domnului amiral Romulus Hâldan aici și publicată în Revista Geopolitica, acum un an.)
Anexarea Crimeei a schimbat și ecuația platoului continental al Mării Negre, rezultanta fiind creșterea pretențiilor Rusiei asupra unei mari părți din depozitului de gaze aflat în apropiere dar și o posibilă blocare a extracției gazelor din platoul românesc, despre care am scris aici.
Concluzia ce se poate trage este că astăzi Federația Rusă poate destabiliza definitiv Ucraina iar unul din instrumente este șantajul energetic. Iar o Ucraină destabilizată poate contamina orice vecin al său și Rusia știe acest lucru.
În România nu s-a auzit de contaminare geopolitică!
Chiar dacă Ucraina nu este membru al platformei politice informale „Inițiativa celor 3 Mari” (I3M) deoarece numai cele 12 țări componente UE au inițiat-o, au fost invitati și reprezentanții săi. I3M are și o componentă energetică care se dorește a fi o posibilitate de contraatac la agresiunea energetică a Moscovei asupra Europei, componentă despre care a vorbit și Președintele Klaus Iohannis. Și Statele Unite sprijină consolidarea infrastructurii energetice regionale inițiată de I3M. Rezultanta logică este că Ucraina poate veni cu propuneri în această problemă deoarece se presupune că ar avea interlocutori.
Am aflat că acum un an la întâlnirea ministrului ucrainean de externe Dmytro Kuleba cu cel român, Bogdan Aurescu, acesta a propus părții române crearea unui grup de lucru pe probleme de energie, culmea chiar pe problema despre care am scris acum trei săptămâni, fără a ști de această inițiativă ucraineană. Săptămâna trecuta, aflat într-o delegație la Kiev, un oficial mi s-a plâns că de un an de zile Ministerul Energiei de la București nu a dat nici niciun răspuns. Dacă propunerea, înaintată de MAE la Ministrul Energiei (știu și de către cine), s-a rătăcit prin sertarul din stânga al biroului ministrului, pot să-i pun la dispoziție o copie a acestui document.
Problema Ministerului Energiei este că tot ce a făcut până astăzi este doar de a demonta bucată cu bucată industria energetică românescă și de a scumpi energia ajungând la recorduri istorice ce sperie orice consumator (săptămâna trecută s-a tranzacționat pe electric 1000 de lei / MW pe PZU și pe gaz 450 lei / MW pe BRM) . Dar și importurile au crescut: pe electric avem un sold în favoarea importului de 104 GWh iar la gaze importurile din Gazprom au crescut de 4 ori.
Făcând o analiză comparativ – istorică pe ultimii 15 ani, deducem că perindații prin Ministerul Energei nu sunt preocupați de lupta împotriva agresiunii energetice rusești, ci din contră, de apropierea de Rusia. Reluăm punctul doi din patternul cu care am început acest articol: dezvoltarea unui sistem corupt. Amintindu-ne de ceea ce scria profesorul Petrișor Peiu, acum doi ani despre toți oamenii președintelui OMV, și știind cine este acționar în OMV și cui vrea să vândă Petromul, lucrurile se clarifică de ce propunerile înaintate de Ucraina nu sunt băgate în seamă: se fac jocurile Rusiei.
O relație energetică win – win se poate construi?
Orice român știe că relația România – Ucraina nu este tocmai stânsă. Sunt diferențe culturale: oricât de occidentali se doresc astăzi ucrainienii, se recunoaște imediat „gena” slavă. Nu discutăm de istoria comună ci doar de relațiile din ultimii 30 de ani. Totuși în Ucraina trăiesc aproximativ 500.000 de români destul de nemulțumiți de statutul de minoritate văduvită de drepturi. Se discută de românii din Bucovina și Transcarpatia, dar de cei de pe malul stâng al brațului Chilia, nu. Măcar cea mai sensibilă problemă, cea a minorității românești, putea fi rezolvată pentru a se schimba ceva substanțial la București. O intensificare a relațiilor economice probabil ar fi creat o presiune și din lumea afacerilor, dar neexistând o cursă aviatică București – Kiev, tragem concluzia că nu există interes la nici una din părți. Nu are rost să mai amintesc de povestea deja tranșată a Insulei Șerpilor, care se pare că este noua țintă a Federației Ruse, după Crimeea!
INTERVIURILE HotNews.ro