Ministrul Educației, chemat să dea explicații la Parlament cu privire la finanțarea universităților
Comisia pentru învăţământ din Camera Deputaţilor a decis, marţi, audierea ministrului Educaţiei, Valentin Popa, pe tema deciziei privind reducerea numărului de locuri bugetate pentru programele de licenţă, masterat şi doctorat la opt universităţi, relatează Agerpres.
„Motivele audierii sunt reducerea numărului de locuri bugetate la un număr de opt universităţi de top din România. Acest demers al ministerului a fost primit de către societatea civilă, de studenţi şi de mediu academic, inclusiv de profesori, a fost primit într-un mod critic. Audierea ar urma să aibă loc săptămâna viitoare, la următoarea comisie, posibil marţi. A fost un vot în unanimitate de a-l audia pe ministrul Educaţiei. Sunt foarte mulţi colegi care consideră că decizia ministerului este greşită, indiferent de spectrul politic din care fac parte”, a declarat deputatul PNL Sorin Moldovan, membru al comisiei şi cel care a iniţiat demersul, pentru Agerpres.
Liberalul a mai spus că un alt subiect care urmează să fie abordat în cadrul audierii este organizarea bacalaureatului.