Sari direct la conținut

Reacția lui Barna după mesajul de protest semnat de peste 100 de USR-iști: „E un partid viu, dinamic, dar trebuie să avem niște limite”

HotNews.ro
Reacția lui Barna după mesajul de protest semnat de peste 100 de USR-iști: „E un partid viu, dinamic, dar trebuie să avem niște limite”

​Dan Barna susține că Olimpia Ardelean a fost exclusă din partid ca urmare a unor sesizări legate „de injurii, de jigniri” și o postare considerată nedreaptă în ziua alegerilor, și nu pentru că a reclamat nereguli la semnăturile strânse pentru inițiativa „Fără penali”.

”Decizia de ieri nu avea legătură cu acele semnături. Decizia de ieri se baza pe niște sesizări ale unor colegi legate de injurii, de jigniri, iar pe de altă parte de postarea în ziua dinaintea votului a unui mesaj public pe care colegii mei l-au considerat nedrept față de munca și efortul lor din campanie”, a declarat Barna, la emisiunea „Gândurile lui Cristoiu”.

În opinia lui, ideea că cineva poate să aibă orice abordare în logica libertății totale de expresie este una generoasă, dar nu are cum să fie funcțională.

”Trebuie să existe în orice organizație, inclusiv în USR, niște limite față de la care membrii să se raporteze. Ideea că poți să ai orice abordare față de partid, față de organele de conducere ale partidului, în logica libertății totale de expresie este una generoasă, dar nu are cum să fie funcțională. Trebuie să existe niște limite – în momentul în care se ajunge într-o zonă de jigniri, într-o zonă de afirmații care nu au în spate nicio dovadă sau nicio realitate e firesc să existe astfel de reacții ale partidului, pe proceduri statutare”, a apreciat liderul USR.

De asemenea, el le-a răspuns și celor peste 100 de membri ai formațiuniii care au cerut anularea excluderii.

”Am văzut că sunt câțiva colegi care au postat un mesaj de protest, de nemulțumitre, e normal să fie. E un partid viu, dinamic, dar trebuie să avem niște limite”, le-a transmis Barna acestora.

De asemenea, Dan Barna a acuzat o presiune mediatică dusă împotriva USR. ”Chiar mă gândeam – dacă în orice alt partid ar fi fost o decizie de excludere a unui membru pentru postări publice în ziua alegerilor împotriva candidatului și împotriva partidului nu ar fi avut nimeni nimic de spus, era o decizie firească. La noi presa și mulți dintre cei care supraveghează fenomenul USR încearcă să transforme lucrurile acestea în elemente spectaculoase”, a mai afirmat Barna.

Olimpia Ardelean, de la USR Ilfov, a acuzat că a fost exclusă din organizație pentru o postare făcută la începutul lunii noiembrie în care amintea că Dan Barna că a știut de semnături false la inițiativa „Fără Penali”. Ea reclamă o „execuție” iercuri seara a Biroului Național al partidului.

Sursa: Mediafax

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro