Sari direct la conținut

Cine a dus mesajul Rusiei la tribuna Parlamentului României la o zi după ce Zelenski s-a adresat poporului român: „micul Zelenski – acest erou purtător de tocuri”

HotNews.ro
Mihai Lasca, Foto: Captura video
Mihai Lasca, Foto: Captura video

„Specialist în dansul pe tocuri”, „președinte luptător din buncăr”, „micul Zelenski – acest erou purtător de tocuri” – așa l-a numit pe președintele Ucrainei, la doar o zi după ce s-a adresat în Parlamentul României, unul din parlamentarii independenți, ce a fost ales pe listele AUR. Mihai Lasca, condamnat cu suspendare că a bătut un șofer, a adus la tribuna Parlamentului exact temele de propagandă ale Rusiei.

„Ieri în Parlamentul României ne-am uitat la monitor la poruncile înregistrate dinainte a unui președinte luptător din buncăr, specialist în dansul pe tocuri – Zelenski”, și-a început declarația politică deputatul independent Mihai Lasca, la doar o zi după ce Volodimir Zelenski s-a adresat poporului român printr-o intervenție video în plenul parlamentului.

Zelenski a prezentat atunci imagini cutremurătoare cu masacrul de la Bucha, a mulțumit României pentru ajutor, și – așa cum a făcut-o în cazul tuturor țărilor occidentale în care a vorbit – a solicitat ajutor pe mai departe pentru a opri războiul și a putea face față agresiunii Rusiei.

La o zi după acel discurs, deputatul independent Mihai Lasca, ex-AUR, a rostit stingher de la tribuna Parlamentului o declarație politică intitulată „Zelenski nu dorește pace, România nu este stat vasal”.

Între jigniri și ironii aduse președintelui ucrainean, Lasca a vorbit despre „adevăratele motive ale intervenției militare ale federației ruse” și a amintit câteva din temele de propagandă ale Moscovei, precum așa-zisele laboratoare biologice ce ar fi existat în Ucraina sau politica Kievului față de limbile minorităților.

Lăsăm mai jos câteva fragmente din discursul deputatului independent Mihai Lasca:

  • Ieri în Parlamentul României ne-am uitat la monitor la poruncile înregistrate dinainte a unui președinte luptător din buncăr, specialist în dansul pe tocuri – Zelenski. Pe un ton total nepotrivit solicita României să adopte măsuri active de implicare în războiul său, un război pe care îl folosește pentru a-și instaura dictatura.
  • Libertatea de exprimare a presei din Ucraina nu mai există deoarece așa-zisul erou din buncăr – micul Zelenski – a interzis critica din partea presei. Ba mai mult, opoziția politică care îl deranja acum o lună a dispărut.
  • În schimb, micul Zelenski – acest erou purtător de tocuri – ne vorbea despre dictatorul Ceaușescu și revoluția din 89. (…)
  • În vorbele lui înregistrate cine știe când nu a pomenit cuvântul pace. În schimb se arăta foarte războinic mizând pe viețile compatrioților dintr-un scaun confortabil. Probabil se crede într-un joc video pe calculator sau într-un film.
  • Transmiterea în Parlamentul României a unui filmuleț din partea acestui personaj reprezintă o sfidare a poporului român care nu dorește implicarea României în războiul altora.
  • Ieri pretinsul erou (…) nu ne-a spus nimic despre adevăratele motive pentru care Federația Rusă a intervenit militar în Ucraina, nu ne-a spus nimic despre laboratoarele biologice menționate în presa internațională. Nu ne-a spus nimic despre interzicerea în Ucraina a limbii române în educație. (…) Nu ne-a spus nimic despre o posibilă soluție la ceea ce se întâmplă în țara sa. În schimb, actorașul Zelenski ne ține lecții de istorie a României și solicită din spatele unui ecran ce să facă România pentru Ucraina. (…)
  • România cheltuie sume considerabile pentru ajutorarea celor fugiți din Ucraina, dar sprijinul militar trebuie să fie exclus. Românii sunt buni, dar nu și idioți. Cu regret constat că unii lideri politici se hazardează în declarații care nu apără interesele României și pe români. (…)

Cine este parlamentarul Mihai Lasca – printre cei care s-au dus la Ambasada Rusiei, a fost condamnat definitiv pentru violențe și a fost dat afară din AUR

Mihai Ioan Lasca este deputat la primul mandat și a fost ales pe listele AUR. Din martie 2021, el a devenit parlamentar neafiliat.

Mihai Lasca e unul dintre cei patru parlamentari români care s-au dus la Ambasada Rusiei la București să vorbească în numele parlamentului României fără a avea niciun mandat însă. Pe lângă Lasca, acea „delegație” mai era formată din Diana Şoşoacă, Dumitru Coarnă şi Francisc Tobă.

În iunie 2021 deputatul bihorean Mihai Ioan Lasca a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Oradea la 2 ani de închisoare cu suspendare și 120 de zile de muncă în folosul comunității, pentru infracțiunea de loviri și alte violențe. El a fost acuzat că în vara lui 2019 a blocat în trafic un șofer pe care l-a bătut.

Numele lui Mihai Ioan Lasca mai apărea într-un alt dosar aflat pe rolul Tribunalului Oradea şi instrumentat de DIICOT Oradea, vizând constituirea unui grup infracţional organizat, scria la acel moment News.ro. Conform datelor făcute publice de procurorii DIICOT în anul 2016, atunci când au dispus trimiterea în judecată, actualul parlamentar a fost deferit justiţiei alături de alţi 13 inculpaţi.

„Prin actul de sesizare s-a reţinut că începând cu anul 2012, membrii grupului infracţional au desfăşurat atât în România cât şi în state ale Uniunii Europene, respectiv Cehia, Olanda şi Germania, activităţi de skimming (montarea aparaturii artizanale de copiere a datelor de identitate a card-urilor folosite la ATM-uri de clienţii diferitelor bănci din ţările mai sus menţionate) precum şi activităţi de retrageri de numerar sau achiziţionări de bunuri de la societăţi comerciale prin folosirea de card-uri contrafăcute”, au notat procurorii DIICOT.

După condamnarea sa, AUR s-a dezis de Mihai Lasca și l-a dat afară din partid pentru că era „incompatibil cu principiile și valorile AUR”.

„Trecutul său de natură infracțională și comportamentul nesincer în raport cu colegii de partid îl fac pe domnul Lasca să fie incompatibil cu principiile și valorile AUR. Începând cu data prezentei decizii, domnia sa își va exercita mandatul de deputat în afara grupului AUR”, arată AUR într-un comunicat de presă.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro