Sari direct la conținut

"Grupurile de criminalitate organizată româno-ucrainene au început să se activeze la graniță" – avertisment al rețelei de ONG-uri împotriva traficului de persoane

HotNews.ro
Refugiati ucraineni asistati de Salvati Copiii (3), Foto: Salvati Copiii Romania
Refugiati ucraineni asistati de Salvati Copiii (3), Foto: Salvati Copiii Romania

Rețeaua de ONG-uri împotriva traficului de persoane transmite un mesaj către refugiații ucraineni, către autoritățile și voluntarii care lucrează cu aceștia, în care atrage atenția că grupurile de criminalitate organizată româno-ucrainene au început să se activeze în zonele de graniță.

ONG-urile avertizează asupra acestui risc, spunând că, fiind un grup de persoane vulnerabile, format în majoritate din femei și copii, acesta reprezintă o țintă sigură pentru rețelele transnaționale de trafic de persoane.

Conform sursei citate, au fost semnalate informații cu privire la existența unor cazuri de recrutare la frontiera județului Galați.

Risc major în rândul ucrainenilor

Ce trebuie să știi?

Persoanele aflate în mișcare ca urmare a unui conflict armat formează un grup vulnerabil care trebuie să fie protejat împotriva:

  • violului, mutilării, torturii, tratamentelor sau pedepselor crude, inumane sau degradante, precum și altor amenințări la adresa demnității umane, cum ar fi actele de violență sexuală (prostituția forțată și orice formă de hărțuire)
  • sclaviei sau oricărei forme contemporane de sclavie, cum ar fi munca forțată actelor de violență fizică, financiară, și psihologică menite să răspândească teama sau teroarea în rândul persoanelor aflate în mișcare.

Principalele riscuri:

  • inducerea în eroare pentru oferirea unor servicii gratuite de cazare sau transport
  • promisiunea unui fals loc de muncă în alt oraș sau în alt stat membru UE
  • solicitarea unor servicii, uneori imorale, în schimbul unui pretins ajutor în vederea reîntregirii familiale
  • metoda “loverboy” – dragostea falsă sau în scopul câștigării încrederii în vederea exploatării ulterioare.

Cei care au suspiciunea că ai putea fi în pericol trebuie să ceară imediat ajutor la 112.

Citește și: Mic ghid: Cum putem ajuta refugiații din Ucraina astfel încât să nu facem mai mult rău decât bine

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro