Ce spune un soldat german care luptă pentru Ucraina: „Mulți soldați ruși sunt fără experiență, trimiși parcă pe post de momeală”
Mehmet este un fost soldat din Bundeswehr care s-a înrolat ca voluntar în armata ucraineană în timpul războiului. El luptă acum împotriva Rusiei – și a propriilor traume.
În timp ce reporterul postului tv german ZDF vorbește cu Mehmet prin apel video, o bombă explodează în fundal. Mehmet face o scurtă pauză, așteaptă. Apoi continuă să vorbească cu reporterul, în camera telefonului său mobil, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. „Iată-mă din nou aici, îmi pare rău!”, spune el.
Mehmet este un german care a călătorit pentru a lupta în locul în care sute de mii de oameni fug de bombardamentele fără țintă ale rușilor. El se află în Ucraina, în apropiere de Kiev, de patru săptămâni; din motive de securitate, nu i se permite să precizeze locația exactă.
Mehmet s-a urcat în tren la scurt timp după invazia rusă și a intrat în Ucraina prin Varșovia, spune el. În tren, a întâlnit pe cineva care avea un contact în Ucraina. Așa a ajuns să se alăture unității sale, formată din 25 de voluntari, printre care danezi, americani, suedezi, spanioli, francezi și alți doi germani.
Mehmet, luptător german în Legiunea Internațională Ucraineană
Mehmet nu a fost niciodată în Ucraina înainte de război și nici nu are rude care să provină de acolo. Atunci de ce se duce în zona de război?
Civilii sunt uciși aici cu sânge rece, cu bombe, argumentează el.
Mehmet spune că nu este vorba doar de un conflict între două state, ci de un „conflict mondial”.
Motivația mea a fost pur și simplu de a-i ajuta pe copiii de aici, care trebuie să fugă din casele lor, familiile care plâng după copiii lor. Copiii care plâng după familiile lor.
Primii luptatori ai Legiunii Internationale ucrainene Foto: Facebook
Mehmet face parte din „Legiunea Internațională” de patru săptămâni. Străinii care vor să lupte pentru Ucraina sunt înrolați acolo.
Potrivit unor surse ucrainene, aproximativ 20 000 de voluntari, în principal din Europa, s-au înrolat, dar acest lucru nu poate fi verificat.
Președintele Zlenski a făcut apel la străinii cu experiență de luptă să se alăture luptelor.
În principiu, participarea germanilor la război nu este ilegală, potrivit Ministerului de Interne, Ministerului Justiției și Ministerului Afacerilor Externe. Ministerul Apărării scrie că foștii soldați trebuie să fie examinați de la caz la caz.
Mehmet a omorât soldați ruși – câți, nu vrea să știe
Potrivit propriilor declarații, Mehmet a fost trimis de aproximativ 15 ori în prima linie pe front în timpul războiului din Ucraina.
„Practic, nu știu câți oameni am omorât. Știu că am făcut-o. Dar nu prea vreau să știu câți”, spune el.
Unitatea lui Mehmet a arestat și prizonieri de război ruși. Mulți dintre ei sunt lipsiți de experiență, crede el. Parcă „cu o săptămână înainte au pus mâna pentru prima dată pe o armă”, spune Mehmet despre ruși.
„Aici, în prima linie, sunt oameni fără experiență care sunt practic trimiși în față ca momeală.” , spune el pentru ZDF.
–
–
- Evenimentele din ziua 45 a invaziei din Ucraina, LIVETEXT aici pe HotNews.ro