Sari direct la conținut

„Fantezism și propagandă”. Reacția MAE după ce Medvedev a publicat harta care atribuie teritorii ale Ucrainei României, Poloniei și Rusiei

HotNews.ro
Bogdan Aurescu, Foto: Guvern, Facebook
Bogdan Aurescu, Foto: Guvern, Facebook

Ministerul român al Afacerilor Externe a spus joi că harta publicată de Dmitri Medvedev și care „atribuie, în mod fantezist, teritorii ale Ucrainei României și altor state vecine Ucrainei„ fac parte din „propaganda și dezinformarea” Rusiei și respinge „ferm” demersul vicepreşedintelui Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse.

  • Potrivit unui comunicat de presă al MAE, „astfel de atitudini fac parte din instrumentarul de propagandă și dezinformare la care recurge de mai multă vreme Federația Rusă și care a fost amplificat după declanșarea războiului ilegal și ilegitim de agresiune împotriva Ucrainei”.
  • „Astfel de așa-zise „propuneri” și „analize” care vizează redesenarea aleatorie a granițelor unor state și promovează astfel încălcarea dreptului internațional nu reprezintă decât încercări complet nereușite de justificare a propriei conduite de nerespectare a ordinii internaționale bazate pe reguli.
  • MAE reafirmă sprijinul deplin al României pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială ale Ucrainei în frontierele sale recunoscute internațional și reiterează condamnarea agresiunii militare nejustificate și neprovocate a Rusiei împotriva Ucrainei.
  • România este și va rămâne un partener al Ucrainei și reconfirmă susținerea deplină și compasiunea profundă față de poporul ucrainean, victimă a agresiunii brutale. Acordarea statutului de stat candidat pentru aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană reprezintă o confirmare atât a politicii vizionare a Uniunii Europene, care este în esență, un proiect de promovare și consolidare a păcii în Europa, cât și a determinării poporului ucrainean de a-și asuma plenar principiile și valorile spațiului european, într-o Ucraină independentă, suverană, în frontierele sale recunoscute internațional”.

Reacția MAE vine după ce miercuri vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, a publicat pe Telegram o hartă a Europei în care Ucraina este împărțită între alte țări, cea mai mare aparținând Rusiei, iar altele mai mici Poloniei și României.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro