Sari direct la conținut

Zelenski: Economia Ucrainei este în comă

HotNews.ro
Volodimir Zelenski a vizitat portul Chornomorsk, Foto: Ukrainian Presidential Press Office / AP / Profimedia
Volodimir Zelenski a vizitat portul Chornomorsk, Foto: Ukrainian Presidential Press Office / AP / Profimedia

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a minimalizat importanța primului transport de cereale din țara sa de la începutul invaziei Rusiei, spunând că nava transportă doar o mică parte din recolta pe care Kievul trebuie să o vândă pentru a ajuta la salvarea economiei distruse din cauza războiului, notează Reuters.

Zelenski a făcut declarațiile pesimiste într-o înregistrare video adresată studenților din Australia, în timp ce în Turcia s-a încheiat miercuri o inspecție a navei Razoni înainte ca aceasta să ajungă la destinația finală, în Liban, în cadrul unui acord menit să atenueze criza alimentară mondială.

Nava Razoni a plecat din portul ucrainean Odesa de la Marea Neagră luni dimineața, transportând peste 26.000 de tone de porumb către Tripoli, în Liban.

Nava a putut părăsi apele teritoriale ale Ucrainei după un acord de export de cereale și îngrășăminte negociat de ONU între Moscova și Kiev luna trecută, un progres diplomatic rar în cadrul unui război de uzură prelungit.

Cu toate acestea, Zelenski crede că este nevoie de mai mult timp pentru a vedea dacă vor urma și alte transporturi de cereale.

„Chiar recent, datorită ONU în parteneriat cu Turcia, am avut o primă navă care exportă cereale, dar asta nu înseamnă nimic. Sperăm că este o tendință care va continua”, le-a spus Zelenski studenților din Australia.

Ucraina trebuie să exporte milioane de cereale

Liderul de la Kiev a spus că Ucraina trebuie să exporte minimum 10 milioane de tone de cereale pentru a contribui urgent la reducerea deficitului bugetar, care se ridică la 5 miliarde de dolari pe lună.

Un oficial turc de rang înalt a declarat că trei nave ar putea părăsi zilnic porturile ucrainene după plecarea navei Razoni, în timp ce ministrul ucrainean al infrastructurii a declarat că alte 17 nave au fost încărcate cu produse agricole și așteaptă să plece.

Cunoscută drept grânarul Europei, Ucraina speră să exporte 20 de milioane de tone de cereale păstrate în silozuri și 40 de milioane de tone din recolta aflată în curs de desfășurare, inițial din Odesa și din orașele vecine Pivdennyi și Chornomorsk.

„Războiul… aproape că ucide economia. Este în comă. Blocarea porturilor de către Rusia este o mare pierdere pentru economie”, a afirmat Zelenski.

Președintele Ucrainei a avertizat în repetate rânduri că Moscova ar putea încerca să obstrucționeze exporturile, în ciuda semnării acordului de luna trecută.

–-

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro