Subiectele Zilei: Cum i-a mobilizat un roman pe americani sa voteze cu Obama; Miza uriasa din Portul Constanta: 10 milioane de euro pe an. Mazare vrea 75%; Avertisment. Parlamentarii trec in legalitate dezastrul din padurile romanesti
Copy/Paste Ecaterina Andronescu a girat un plagiat grosolan. Un proiect de cercetare plagiat, prin care se solicita de la buget o jumatate de milion de euro si care a fost asumat de ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, devoaleaza o fata deloc onorabila a cercetarii romanesti. Stiti ce inseamna OWHAN? Probabil ca nu. Este numele de cod al unui proiect de cercetare din domeniul optoelectronii care, in noiembrie anul trecut, a fost depus la Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica (ANCS), spre a fi finantat cu o jumatate de milion de euro. Proiectul de cercetare este un „plagiat ordinar”, dupa cum au constatat experti internationali, iar unul dintre semnatarii cererii de finantare, ca reprezentat legal al Universitatii Politehnice din Bucuresti, este Ecaterina Andronescu, actualul ministru al Educatiei, fost rector si actual presedinte al acestei universitati. Odata ce s-a vazut implicata in aceasta afacere, Ecaterina Andronescu a avut o singura grija: sa se extraga pe sine din intreaga poveste si sa lase raspunderea pe umerii altora – desi dirijeaza de ani de zile Politehnica bucuresteana si a fost cel mai longeviv ministru al Educatiei si Cercetarii. Proiectul OWHAN arata cu prisosinta relatia de tejghea dintre unii asa-zisi cercetatori romani si ministerul care le finanteaza proiectele, scrie Adevarul.
Cum i-a mobilizat un roman pe americani sa voteze cu Obama. Unul dintre cei trei milioane de voluntari care au ajutat in campania pentru strangerea voturilor in favoarea lui Barak Obama explica pentru Romania libera ce inseamna voluntariatul politic in America si cum a strans pentru presedintele sau favorit 250 de voturi. Dragos Balulescu a avut astazi doua satisfactii: Obama a obtinut un nou mandat, iar marijuana a devenit legala in Colorado, statul in care locuieste. Romanul a ajuns in America in 1999, iar in 2006 a obtinut si cetatenia statului de adoptie. Pasionat de politica si impresionat de personalitatea lui Obama, Dragos s-a inscris voluntar in campania acestuia inca din 2008, cand liderul de la Casa Alba se lupta sa castige primul sau mandat de presedinte. Ce inseamna sa fii voluntar intr-o campanie electorala in Statele Unite? Aici campaniile sunt foarte bine organizate si sunt formate numai din voluntari. Partidul are baze de date cu toti membrii de partid si cu independentii care au votat in trecut cu ei sau au donat bani pentru campanie. Nume, adrese, numere de telefon, email-uri, etc, anunta Romania Libera.
Mona Pivniceru: „Nu e treaba Comisiei Europene ce se intampla intr-un dosar de coruptie”. Ministrul Justitiei, Mona Pivniceru, a explicat ce a cerut Comisia Europeana despre marile dosare de coruptie. Pivniceru a laudat-o iar pe Laura Kodruta Kovesi, fost procuror general al Romaniei, si a spus despre preferatii ei la sefia Parchetelor si DNA ca nu exista niciun motiv sa fie respinsi. „Comisia Europeana nu a cerut date din dosar , a cerut date despre stadiul lucrarilor, monitorizeaza propriile noastre promisiuni pe Justitie. Nu e treaba Comisiei ce se intampla intr-un dosar de coruptie”, a declarat Mona Pivniceru, la Realitatea TV. Reamintim ca, la mijlocul lunii octombrie, Comisia Europeana a cerut informatii legate de cazuri de inalta coruptie aflate pe rolul instantelor – printre care si cele in care sunt implicati Adrian Nastase, Serban Bradisteanu sau George Becali – precum si despre anchetele privind referendumul si parlamentarii gasiti incompatibili de ANI si care trebuie revocati din Parlament. Pentru prima oara, Comisia a facut referiri la dosare cu nume si prenume, informeaza EVZ.
Romania dupa alegerile americane. Reveria cetateanului roman bine informat, care aspira sa participe la politica globala, este sa voteze si el in alegerile americane. Alegerile americane nu au lasat nici Romania indiferenta. Asa se explica de altfel patima cu care comentatorii bine bransati au pledat pentru unul sau altul dintre competitorii din Statele Unite. Poate ca nimeni nu a exprimat mai bine aceasta nevoie a lumii intregi de a interfera in politica americana decat filosoful sloven Slavoj Zizek, care, intrebat ce lege ar da daca ar avea puterea absoluta, a oferit un raspuns socant. Ar fi mai bine inclusiv pentru americani, a spus Zizek, ca numai strainii sa aiba drept de vot in alegerile prezidentiale americane, scrie Deutsche Welle.
Vezi aici ce suma astronomica a intrat in buzunarele „baietilor destepti” prin praduirea SNIF. Cele prezentate de „Viata libera” in ultimele saptamani reprezinta numai varful aisbergului distrugerii Societatii Nationale de Imbunatatiri Funciare (SNIF). La nivel national, situatia este una de-a dreptul dezastruoasa. Desi exista elemente legislative clare care ar fi trebuit sa impiedice distrugerea sistematica a sistemelor de imbunatatiri funciare, atat guvernantii, cat si conducerile SNIF si ANIF le-au ignorat. Astfel, dezmembrarea patrimoniului si activelor SNIF reprezinta o consecinta directa a neaplicarii cadrului legal prevazut de Legea 138/2004 si HG 1407/2004 generate de Legea4/2004 – „Tratatul de Imprumut cu Banca Mondiala pentru modernizarea sectorului de irigatii”. Conform unei surse ce doreste sa-si pastreze anonimatul, „din punct de vedere tehnic, responsabilii din MADR si institutiile subordonate – ADS, ANIF, SNIF – nu au respectat prevederile legale impuse de Legea 138/2004 art.36 referitor la divizare, care in mod obligatoriu trebuia facuta conform procedurii imperative data de Legea 31/1990 republicata, Titlul VI, cap.II, lit. j-k, art. 245 alin.1 si art. 249 indice 1”, anunta Viata Libera.
Miza uriasa din Portul Constanta: 10 milioane de euro pe an. Mazare vrea 75%. Dar cu ce pret? Prin obtinerea pachetului majoritar de actiuni de la Administratia Porturilor Maritime, Radu Mazare vrea pentru judetul Constanta 75 % din profitul anual al companiei. Prin cele 10 milioane de euro pe care le realizeaza anual, Administratia Porturilor Maritime Constanta (APMC) SA isi disputa cu Loteria Romana titlul de cea mai profitabila companie de stat. Banii intra in bugetul centralizat de stat, dar administratia Mazare vrea ca acestia sa revina bugetului local. Printr-un proiect de lege initiat de parlamentarii PSD Constanta, municipalitatea doreste sa-si majoreze actiunile APMC, de la 20% (obtinute in 2008) la 51%. Restul de actiuni, de pana la 75%, ar fi impartit intre celelalte consilii locale portuare (Navodari, Agigea, Mangalia) si Consiliul Judetean Constanta. Statul ar ramane actionar minoritar prin Ministerul Transporturilor (5%), iar Fondul Proprietatea ar urma sa detina 20%, informeaza Adevarul.
Avertisment. Parlamentarii trec in legalitate dezastrul din padurile romanesti. Coalitia pentru Mediu si World Wide Fund avertizeaza ca o lege de modificare a Codului Silvic, aflata acum in dezbatere la Camera Deputatilor, va permite padurarilor sa stabileasca pe cont propriu, dupa criterii ambigue, cat lemn poate fi taiat dintr-un fond forestier. Deputatii afirma ca temerile ONG-urilor sunt nejustificate. Parlamentul pregateste un dezastru pentru padurile din Romania si asa defrisate fara mila, avertizeaza Coalitia pentru Mediu si World Wide Fund (WWF). Mai multe amendamente aduse legii care urmeaza sa modifice Codul Silvic vor amplifica defrisarea masiva a domeniului forestier care in tara noastra este deja sub media Uniunii Europene. „Noul Cod Silvic incalca flagrant principiile unei gospodariri durabile a padurilor. Se va fi permite, astfel, exploatarea posibilitatii de produse lemnoase aferenta celor 10 ani de aplicare a prevederilor amenajamentului in 8, 4 sau chiar intr-un singur an (singurul factor limitativ fiind practic posibilitatea absorbtiei pe piata a masei lemnoase)”, arata cele doua organizatii intr-o scrisoare deschisa adresata primului ministru, ministrului Mediului si parlamentarilor, scrie Romania Libera.