Tatal Nostru

Am fost norocosi. Am trait alaturi de Papa Ioan Paul al II-lea. Noi, oamenii adanc vatamati ai Rasaritului, am iesit din groapa cu mana in mana lui. Fie binecuvantat!

Papa Ioan Paul al II-lea s-a nascut in 1920, la Wadowice, in Polonia. Noi ne-am nascut la Bucuresti, la Sofia sau la Moscova, in robie. Dumnezeu l-a ales pe Karol Wojtyla, pentru ca era polonez.

Fiul celui mai mare popor al vremurilor pe care le traim. Acest popor, nelecuit betiv de idealuri, a salvat Rasaritul de la dezumanizare si Europa de la dezbinare. Mersul acestor lucruri e nepatruns, dar aparitia in istorie a lui Karol Wojtyla, sub numele Papei si in numele Domnului, a fost limpede si bine inteleasa.

Unii i-au presimtit atat de clar menirea, incat s-au infricosat, au crezut ca il pot amuti si au pierdut. Ei au pus arma in mana care a incercat sa il ucida pe Papa, in 1981.

Stim, din documente dezvaluite chiar in saptamana care a trecut, ca serviciile secrete sovietic, bulgar si est-german au urzit asasinarea Papei.

Ce au incercat ei sa impiedice? Ce au cunoscut si nu au vrut sa devina cunoscut? Un singur lucru: limita raului, marginile si neputinta lui. In ziua de 16 octombrie 1978, Karol Wojtyla a fost ales Vicar al lui Cristos, primul Papa de neam rasaritean, a aparut in balconul Palatului Sfantul Petru si a vestit lumii: „Nu va temeti!”. Era sfarsitul fricii si inceputul libertatii.

Rostite iar, in fata multimilor polone, talazuite spre a-l primi acasa, in 1979, aceste cuvinte au distrus resemnarea. Candva, Stalin, Demonul rasaritului, cel ce a vrut sa fie tatal nostru cu de-a sila, a intrebat, ranjind: „Cate divizii are Papa?”. Raspunsul e scris in privirea de un albastru pur a Papei: nenumarate! Milioane de polonezi au aflat ca raul nu e nesfarsit.

Dupa mai putin de un an, se nastea Solidaritatea si incepea, din Gdansk, drumul spre adevar: soarta comunismului era pecetluita, mai intai, in Polonia. Noi, romanii, am suferit in alt fel. Am trait prea aproape de suflarea otravita a raului si ne-am izbavit tarziu si nu de tot. Suntem inca murdari de noroaiele gropii din care am iesit.

Dar am pasit pe drumul deschis de un rasaritean, urmasul slav al gloriei latine, si, intr-un fel, am revenit acasa. Caci toate drumurile duc la Roma.

Povestea comunismului invins nu spune tot. De ce e Papa Ioan Paul al II-lea iubit cum n-a mai fost altcineva? De ce il plang si cei ce cred si cei ce cred ca nu cred? De ce se tem atatia ca au pierdut ceva de neinlocuit – un aparator, ultimul? Poate pentru ca, legat de Dumnezeu, el a infruntat, fara ura, toate incercarile si a sfaramat toate zidurile.

Mai intai, comunismul, apoi cultul universal al modernitatii, prin care omul a cucerit libertatea fara sens a singuratatii. Impotriva lor, Papa a vorbit despre misterul luminos al creatiei. Despre a face, a naste si a iubi, acolo unde vremurile noastre imbie, tot mai siret, la a accepta, a copia si a folosi.

Papa Ioan Paul al II-lea a fost, vreme de 84 de ani, intruparea adevaratului rost al omului. Tatal Nostru.