Sari direct la conținut

Terapia Ranbaxy are un nou centru logistic in Otopeni

HotNews.ro

Compania farmaceutica Terapia Ranbaxy a realizat o investitie intr-un centru logistic situat in Otopeni, care va servi la stocarea produselor fabricate in Romania si a celor importate din India, potrivit unui comunicat al producatorului de medicamente remis HotNews.

Centrul logistic are o capacitate totala de 2.500 metri cubi si o suprafata totala de 2.000 de metri patrati, cuprinde un antrepozit, un depozit de produse finite si un depozit de distributie. Primele doua structuri sunt operatiuni ale Terapia Ranbaxy in vreme ce a treia structura reprezinta un hub logistic al Terapia Distributie.

Antrepozitul va servi la stocarea produselor importate din India si destinate pietei locale, servind momentan distributiei produselor pe intreg teritoriul Romaniei, iar in perspectiva si pentru alte piete din Uniunea Europeana.

“Depozitul de produse finite a fost deja inspectat de catre Agentia Nationala a Medicamentului (ANM) si pana la sfarsitul anului se va obtine unda verde, devenind astfel operational”, a declarat Dragos Damian, director general al Terapia Ranbaxy.

Depozitul de distributie va servi pentru livrarea produselor catre clientii din Bucuresti si din zonele din jurul Bucurestiului. Acesta va fi operational in primul trimestru al anului 2007.

In luna iunie a acestui an, Ranbaxy Netherlands BV a finalizat procesul de achizitie a 96,7% din compania romaneasca de produse generice Terapia, care si-a schimbat numele in Terapia Ranbaxy.

In 2005, vanzarile brute pro-forma ale companiei au fost de 80 milioane de dolari.

Ranbaxy Laboratories Limited, compania mama a Ranbaxy Netherlands BV, este o companie internationala de produse farmaceutice integrata, cu sediul central in India. Aceasta produce o gama variata de produse generice si deserveste clienti din peste 125 de tari. Compania detine un portofoliu de filiale, sucursale si aliante, operatiuni locale in 49 de tari si operatiuni de productie in opt tari.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro