Tipa respectivă left the company
Relativ recent, am rugat un mai tânăr amic să mă ajute, pe ultima sută de metri, cu două bilete la o semifinală de Wimbledon (misiune imposibilă, ştiu…). Apelul meu era motivat de faptul că el mă mai salvase cândva, tot pentru un meci de tenis care se juca cu casa închisă, cu o invitaţie din partea sponsorului principal al turneului. Provocat de o asemenea jalbă, junele camarad, un artist extraordinar de talentat, inimos şi simpatic, mi-a promis că se va ocupa, dar s-a arătat cam sceptic. Era, întradevăr, încercarea mării cu degetul. Ca dovadă, demersul lui a eşuat. Dar nu acest eşec este pretextul prezentei intervenţii, ci savurosul oftat cu care jovialul meu tovarăş îşi scuza ghinionul: „Today sper after lunch să primesc un răspuns from Lacoste. Rolex no way că tipa respectivă left the company. Revin.”
Este mesajul (sută la sută autentic, salvat la „memorabile”) de care mi-am amintit zilele trecute, cu prilejul unei aprinse polemici într-un grup de prieteni, dispută care a plecat de la îndemnul cuiva de a „gugăli” după nu mai ţin minte care informaţie (sau „gugălui”, în ambele variante cu accent pe „i”, dar nu-mi amintesc varianta…corectă). Crâcneala mea împotriva unui asemenea (astăzi) simpatic barbarism a fost imediat taxată de tabăra adversă, încropită ad-hoc şi majoritară, ca fiind „conservatoare”, „puristă” şi chiar „făţarnică”. Îmbrăţişând pătimaş adevărul că limba este „un organism viu” şi certitudinea că „engleza a câştigat războiul cu franceza şi s-a impus ca supremaţie mondială”, combatanţii echipei adverse şi-au etalat cu fervoare incontestabilele premise: limba a evoluat şi se va transforma mereu; importurile de cuvinte şi expresii nu-s o noutate; neologismele aduc întotdeauna un aer de prospeţime şi savoare; până să fie confirmată de academicieni, utilitatea unui împrumut lexical sau a unui transfer definitiv rămâne să fie validată tocmai de utilizatorii limbii; şi, în definitiv, limba nu poate şi nu trebuie să opună rezistenţă globalizării. Dezbaterea a fost captivantă, iar argumentele şi contraargumentele, extrem de interesante. Le evoc nu ca finale concluzii scrise în contra amicilor mei, ci pentru a încerca să transfer această polemică în spaţiul public sau, dacă provocarea nu ţine, să cer măcar intervenţia unui lingvist care să ne ajute în dezlegarea misterioasei enigme romgleze (ce-ar zice oare doamna profesor Rodica Zafiu?…).
Avem, aşadar, pe de o parte, tabăra „liberală” care găseşte că „gugăluirea” sau „datul cu un search” (şi alte neologisme ori expresii similare) sunt fenomene tolerabile pentru argumentele expuse mai sus (în mod nelimitativ, evident).
În ceea ce mă priveşte, despre perspectiva strict ştiinţifică asupra importurilor masive de englezisme în limba română, nu am o părere temeinică şi nu îmi permit să mimez competenţe de lingvist. Ca simplu utilizator al limbii însă, ceea ce mă preocupă sunt trei temeri: 1.importul inutil, preferinţa pentru cuvinte care au un corespondent cu sens similar în româneşte, 2 ritmul extrem al acestor transformări (chiar şi în cazul acelora pe care un for ştiinţific le-ar declara tolerabile) şi 3. raportarea la limba română a generaţiilor de copii şi adolescenţi. Le iau sistematic.
1. Nu pledez împotriva aterizărilor în limba locală a cuvintelor care se integrează natural, a termenilor care au rostul de a atribui sensuri inexistente în comunicarea băştinaşă, a efectelor umoristice, a vorbelor care au o consistenţă ori rezonanţă mai mare în original decât în traducere, a jargonului tehnic sau ştiinţific (şi eu trimit „emailuri” şi nu „mesaje electronice”, după cum „forwardez” şi nu „transmit cuiva un mesaj primit de la altcineva”). Obiecţiunea mea vizează însă alte aterizări: pe cele forţate sau chiar prăbuşirile peste limbă a unor ozeneuri lexicale care te lasă… fără cuvinte. Bunăoară, am auzit personal de preferinţa cuiva pentru cafeaua „cu milk” şi, în alt context, mi s-a spus în faţă că e foarte „enjoyable să run pe plajă”. Am contacte cu mediul de afaceri autohton şi aş putea oferi sute de exemple similare din limbajul dezvoltat de aceia care lucrează în mediul corporatist. Totuşi, nu cred că are sens (nici măcar pentru aceia pentru care „face sens”): mesajul reprodus în debutul intervenţiei mele este simptomatic pentru romgleza în care vorbesc mulţi oameni de afaceri, bancheri, brokeri, avocaţi, finanţişti, consultanţi de toate felurile şi, în special, adolescenţii generaţiei Facebook. Nu mai insist cu exemple şi pentru că tema nu e nouă (îmi amintesc de o excelentă intervenţie pe subiect a domnilor Pleşu şi Liiceanu într-o emisiune de televiziune).
INTERVIURILE HotNews.ro