Sari direct la conținut

Traian Basescu renunta, pentru moment, la acordarea cetateniei moldovene: Acum situatia nu e propice

HotNews.ro
Traian Basescu renunta, pentru moment, la acordarea cetateniei moldovene: Acum situatia nu e propice

Fostul presedinte Traian Basescu a declarat, joi, la Chisinau, ca renunta, pentru moment, la ideea de a solicita acordarea cetateniei moldovene, in prezent situatia politica din aceasta tara nefiind „propice” pentru un astfel de demers, presedintele Nicolae Timofti raspunzandu-i ca nu va fi o problema acordarea cetateniei. Traian Basescu se afla, joi si vineri, intr-o vizita privata la Chisinau.

„Anterior am declarat ca, in prima vizita efectuata la Chisinau, in calitate de fost presedinte, voi solicita sa primesc cetatenia moldoveneasca. Nu am facut-o fiindca situatia politica din Moldova nu este propice pentru asa ceva. Voi veni ulterior cu solicitarea de a deveni cetatean al Republicii Moldova”, a declarat fostul presedinte Traian Basescu, aflat in vizita la Chisinau, joi si vineri, la invitatia presedintelui Nicolae Timofti, relateaza Mediafax, citand Unimedia.

La randul sau, presedintele Nicolae Timofti a precizat ca nu crede ca ar fi o problema acordarea cetateniei. „Avand in vedere ca dumneavoastra ati oferit la multi cetateni moldoveni cetatenia romana, cred ca nu este o problema ca noi sa va acordam cetatenia Republicii Moldova”, a afirmat Timofti.

Fostul presedinte al Romaniei, Traian Basescu, a fost decorat, joi, de presedintele Nicolae Timofti cu Ordinul „Stefan cel Mare”, decoratia militara suprema a Republicii Moldova.

Distinctia i-a fost acordata „in semn de profunda gratitudine pentru contributia sa deosebita la promovarea stabilitatii, securitatii si democratiei in regiune si pentru sprijinul constant acordat Republicii Moldova in procesul de formare a cadrelor din domeniile apararii, securitatii si asigurarii ordinii publice”.

„Am fost timp de 10 ani un presedinte al Romaniei care a avut R. Moldova in suflet. Am considerat intotdeauna ca suntem un popor, o natiune in doua state independente. Prima vizita in calitate de presedinte al Romaniei am facut-o la Chisinau in 2005. In calitate de fost presedinte, tot la Chisinau am venit mai intai. Este pentru mine o onoare sa fiu la Chisinau sa primesc ordinul ᅡStefan cel Mareᅡ. Personal am fost onorat de Republica Moldova cum nu a fost onorat niciun politician din Romania si poate chiar din Republica Moldova. Este un semn de respect pe care R. Moldova mi l-a aratat de-a lungul timpului, la care eu nu pot decat sa raspund cu respect si dragoste pentru Republica Moldova si cetatenii acesteia”, a declarat Traian Basescu, la ceremonia de decorare.

Pe 18 iulie 2013, Traian Basescu declara, intr-un interviu acordat ProTV Chisinau in urma unei vizite facute in Republica Moldova, ca dupa ce isi va termina mandatul de presedinte al Romaniei va cere, „poate”, cetatenia moldoveneasca, in semn de respect si dragoste pentru Republica Moldova si oamenii ei.

O saptamana mai tarziu, Traian Basescu spunea ca este decis „categoric” sa ceara cetatenia Republicii Moldova, mentionand ca si-ar dori ca romanii sa traiasca intr-o singura tara si adaugand: „Daca acum nu putem avea cetatenie romana pe ambele maluri ale Prutului, macar sa le am pe amandoua”.

Intrebat daca este decis sa ceara cetatenie moldoveneasca, Basescu a raspuns: „Da, categoric. E o chestiune sentimentala. Eu mi-as dori ca romanii sa traiasca intr-o singura tara, sa aiba o singura cetatenie. Daca mi-o vor da, dupa ce imi termin mandatul, m-as bucura sa fiu si cetatean al Republicii Moldova: ar exprima ce simt. Daca acum nu putem avea cetatenie romana pe ambele maluri ale Prutului, macar sa le am pe amandoua”.

Intrebat joi intr-un interviu acordat Radio Europa Libera, cata incarcatura simbolica ar avea faptul ca Traian Basescu „va fi si detinatorul cetateniei Republicii Moldova”, ambasadorul Marius Lazurca a declarat: „Cred ca la aceasta intrebare ar trebui sa raspunda, si o vor face fara indoiala mai bine decat mine, doua persoane foarte importante pentru acest eveniment cu, intr-adevar, multa incarcatura simbolica. Intai de toate presedintele Timofti, care printr-un gest suveran de generozitate, va acorda aceasta cetatenie, in al doilea rand, sigur presedintele Basescu, care, cum se stie, si-a dorit mult aceasta cetatenie. Daca ar fi sa fac un comentariu de cetatean, nu de ambasador, cu privire la acest lucru, cred ca e un lucru frumos acesta, de a ne acorda reciproc cetatenia, e un gest care, prin simbolistica lui, cimenteaza inca mai mult raporturile deja foarte solide si foarte calde dintre noi”.

Intrebat daca si el ar vrea sa obtina cetatenia Republicii Moldova, ambasadorul a spus: „Fara indoiala cetateanul Marius Lazurca isi doreste aceasta. Ambasadorul Lazurca a trebuit sa constate ca exista probleme de incompatibilitate intre exigentele profesionale pe care si le-a asumat si problema dublei cetatenii”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro