sâmbătă 7 decembrie
VIDEO Percheziții în țară la simpatizanți activi ai Mişcării Legionare și la persoane care au amenințat cu moartea și instigat la violențe / Sunt vizați și cei care au trimis amenințări „Vă vânăm pe toți, înțelegi”, însoțite de simboluri legionare, ale armatei SS și fotografii cu pistoale
Mai multe percheziții au loc sâmbătă dimineață în țară, în dosare care vizează infracțiuni comise în ultima vreme, în contextul în care mai multe persoane l-au comemorat pe Corneliu Zelea Codreanu la monumentul din localitatea…SUA, după decizia CCR de a anula alegerile: Avem încredere în instituţiile democratice ale României, inclusiv în investigaţiile privind „influenţa străină malefică”
„Statele Unite sunt alături de poporul român, care se confruntă cu o situaţie fără precedent privind integritatea alegerilor sale”, a transmis Departamentul american de Stat pe site-ul său, după ce Curtea Constituţională a României a…Donald Trump Jr. despre anularea alegerilor prezidențiale din România: „O altă încercare Soroș-Marxistă de a falsifica rezultatul” / Departamentul de Stat al SUA, dimpotrivă, spune că ”avem încredere în instituțiile democratice ale României” și că ”suntem alături de România”
Donald Trump Jr., cel mai mare fiu al fostului președinte american Donald Trump, a comentat pe X decizia CRR de anulare a scrutinului prezidenţial. „Wow, uite ce se întâmplă în România! Curtea Constituțională tocmai a…Detalii ascunse într-o operă Gauguin ce nu a mai fost expusă de 120 de ani
Noi detalii au fost descoperite, cu ajutorul analizelor efectuate cu raze X, într-o operă de Paul Gauguin aflată într-o colecție privată de aproximativ 120 de ani, iar acestea, împreună cu lucrarea, sunt prezentate la Van…Preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol își cere scuze pentru impunerea legii marțiale, dar refuză să demisioneze
Preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol şi-a cerut scuze, sâmbătă, pentru încercarea sa de a impune legea marţială în această săptămână, dar nu a demisionat, sfidând presiunea intensă de a renunţa la funcţie – chiar şi…Weekend trending în București, 7-8 decembrie: târgul de carte Gaudeamus, Revolta poveștilor, comfort food și fațade de Crăciun
Vor fi două zile cu ploaie, frig și cer înnorat, dar dacă vrem să scăpăm de agitația politică care ne-a cuprins în ultimele zile, Capitala are câteva lucruri de oferit. Cafeaua o poți bea în…O româncă stabilită la Paris, restaurator de sculptură, a luat parte la refacerea Catedralei Notre-Dame, care se redeschide azi, la 5 ani de la incendiul devastator / Zeci de șefi de stat și de guvern așteptați la eveniment
Catedrala Notre-Dame din Paris, unul dintre cele mai emblematice monumente istorice din Franța și din întreaga Europă, se va redeschide sâmbătă, la cinci ani și jumătate de la incendiul devastator care i-a distrus acoperișul și…„Concluzie. Eu rămân”. Iohannis a anunțat prelungirea mandatului său, dând impresia că așa a interpretat el Constituția / Ce rol au jucat americanii
„Ce fac eu?” a întrebat Klaus Iohannis, în direct la TV, după anularea alegerilor. Imediat, și-a dat singur răspunsul: „Eu rămân în mandat până când va fi ales un nou președinte al României”. Stați puțin,…Cristian Tudor Popescu avertizează în legătură cu un scenariu de „bezna minții” după anularea alegerilor prezidențiale / Gazetarul face însă o predicție
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a comentat vineri după-amiază, într-o intervenție la Pro TV, decizia Curții Constituționale de anulare a alegerilor prezidențiale, afirmând că hotărârea, deși una „foarte târzie”, nu reprezintă „un dezastru” și nici nu…Surpriza din calendarul Vaticanului pe 2025: un pelerinaj pentru catolicii din comunitatea LGBT
Vaticanul a inclus un eveniment organizat de catolicii LGBT în calendarul său online oficial pentru viitorul An Sfânt Romano-Catolic 2025, un semnal neobişnuit de deschidere a Bisericii Catolice faţă de comunitatea gay, scrie Reuters. Un…vineri 6 decembrie