Viata pe credit (de Ion M. Ionita)

Televizoare, frigidere, camere digitale, dvd-uri, plasme, masini de spalat, calculatoare, aparate de aer conditionat, plite, aragazuri, mobila, termopane, centrale termice, cuptoare cu microunde si, nu in ultimul rand, autoturisme si case. Sunt marile vedete ale zilei.

Multimi de oameni intra ora de ora pe usile lanturilor de hipermarketuri pentru a iesi pe partea cealalta impingand fericiti carucioarele arhipline. Un microb necunoscut pana de curand pe la noi a generat o epidemie irezistibila a cumparaturilor, iar oamenii viseaza cu ochii deschisi visul prosperitatii.

Sau, poate, romanii au descoperit pe undeva prin vaile Carpatilor cornul abundentei si nu mai prididesc sa duca acasa atata belsug. In acelasi timp, Guvernul anunta inghetarea salariilor in sectorul bugetar ca in vremuri de criza economica profunda.

Profesorilor li se taie din indemnizatii, iar mamele sunt anuntate ca li se pregateste reducerea la o treime a sumelor pe care le primesc daca stau acasa pentru ingrijirea copiilor pentru ca nasterea este o chestiune care „tine de vointa individei si individului”, dupa cum a explicat, la obiect, Gheorghe Barbu, ministrul Solidaritatii Sociale si Familiei.

Se prognozeaza cresterea TVA, preturile cresc la toate utilitatile. S-au incercat si se incearca biruri noi precum abonamentul la gaze, lasat apoi undeva suspendat in urma protestelor populatiei. Dar nu e nimic, guvernantii sunt inventivi cand e vorba de luat bani. Se umbla la accize, la taxe, la buzunare. Ceva e in neregula cu tara asta.

Pe de o parte se iau banii de la gura copiilor, pe de alta parte ni se spune ca cheltuim prea mult, ne lafaim in risipa. Sindicatele se pregatesc de greva, dar sindicalistii folosesc timpul cat nu se duc la slujba sa stea la cozi pentru bunuri de folosinta indelungata. La televizor apare de zeci de ori pe zi un tip care sare de pe scaun vazand panoul pe care scrie credit doar cu buletinul.

Nu mai trebuie nici mama, nici tata, nici carte de munca, nici giranti, poate va disparea si celebrul buletin. Cine stie, se va da credit doar pe semnatura, apoi pe cuvantul de onoare, pe juramantul pe culoarea rosie si, nu in ultimul rand, pe pusul degetului inmuiat in cerneala. Cornul abundentei descoperit de romani este creditul. Belsugul e pe datorie.

Ca negustorii din bazar, angajatii bancilor trag de clienti si le ofera avantaje peste avantaje. Ochii vad, inima cere. Trebuie doar sa semnezi si gata, nu mai ai nici o grija. Camionul de la firma vine acasa si iti aduce tot ce ai poftit, facandu-i pe vecini sa crape de invidie si sa se repeada maine sa se indatoreze la prima banca.

Cu un salariu de cateva milioane, poti face credite cu nemiluita, nu te intreaba nimeni cum mai dai inapoi impumutul. Creditele in valuta au ajuns la sfarsitul lunii mai la aproape opt miliarde de euro, mai mult de jumatate din datoria pe care Ceausescu s-a straduit sa o plateasca in 10 ani, infometand o tara intreaga. Consumul este un motor al cresterii economice.

Dar, la noi, cererea depaseste de departe capacitatea economiei de a produce bunuri. Diferenta se importa. Miliardele de euro merg in afara, deficitele se acumuleaza inauntru. In fata situatiei, specialistii anunta masuri pentru calmarea lucrurilor. Barierele administrative nu au insa cine stie ce efecte.

Intr-o economie libera nu poti opri omul sa-si cumpere lucruri pe care si le doreste, nu poti sa interzici institutiilor de credit sa-si faca menirea si sa-si plaseze banii. Poti insa sa incerci sa pui pe picioare o economie mai eficienta, in care sindicalistii sa prefere sa se duca la munca decat sa faca greve. Pariul cu economia reala nu a fost castigat inca.

Chiar daca fiara leului nou a fost eliberata din cusca bancomatelor ca sa sperie inflatia, asta nu inseamna ca am scapat de toate belelele. Viata pe datorie poate ajunge repede, dintr-un vis frumos, in cosmar.