Viața trece ca un glonț. Memoriile unui reporter BBC – luni, Dorian Galbinski în dialog cu Tatiana Niculescu și Cristian Preda pe Facebook

Luni, 29 martie, ora 19.30 vă invităm la o întâlnire live online cu Dorian Galbinski în dialog cu Tatiana Niculescu și Cristian Preda despre volumul Viața trece ca un glonț. Memoriile unui reporter BBC, „o carte de aventuri biografice și profesionale, care face delectarea oricărui cititor preocupat de memoria istoriei trăite“, recent apărută la Humanitas, în colecția Memorii/Jurnale.

„Dorian Galbinski (Dorian Galor) a fost cel mai longeviv membru al redacției în limba română a unui post de radio celebru: BBC World Service, care a însoțit istoria celui de-al Doilea Război Mondial, a Războiului Rece și apoi a căderii Cortinei de Fier. Martor prețios al unor evenimente politice pe care și le amintește în detaliile lor pline de umor sau încărcate de consecințe grave, autorul acestei cărți devine treptat reporterul propriei vieți. Plecat din Constanța natală în anii ’60, ajunge în Israel, se trezește în armată și în război, se desparte de părinți și rude, se căsătorește, pleacă apoi în Anglia, grație vocii radiofonice e angajat la BBC WS, participă ca translator la vizita lui Nicolae Ceaușescu la Palatul Buckingham, bea o bere cu prințul Philip. Îmbogățit de comunicarea cu oamenii pe care i-a cunoscut și cu experiența suferințelor, dar și a împlinirilor sale, Dorian Galbinski scrie acum această carte de aventuri biografice și profesionale, care face delectarea oricărui cititor preocupat de memoria istoriei trăite. Viața trece ca un glonț își invită cititorii într-o călătorie pasionantă în trei țări și epoci, unite în urzeala unui singur destin.“ — Tatiana Niculescu –-

Evenimentul va fi difuzat live pe pagina de Facebook a Editurii Humanitas și pe #HumanitasYouTube: https://bit.ly/Humanitas-YouTube. Înregistrarea audio va fi ulterior disponibilă pe #HumanitasSoundCloud: https://bit.ly/Humanitas-Soundcloud. ––

Fragment din carte:

Seara, la ora 20.00, am sosit la hotelul Claridge’s, unde avea loc banchetul oferit de președintele Ceaușescu și soția sa gazdelor britanice. Afară se desfășura o manifestație anti‑Ceaușescu, organizată de asociația Uniunea Mondială a Românilor Liberi a lui Ion Rațiu, care era însă blocată de poliție. În sala de recepții, am fost așezat între ducesa de Kent și Ștefan Andrei. La dreapta acestuia ședea regina‑mamă, iar în dreapta ei, Elena Ceaușescu. Ministrul român s‑a întreținut în franceză cu regina‑mamă, care cu Elena Ceaușescu comunica însă prin intermediul interpretei acesteia. Nu s‑au ținut discursuri, ci numai toasturi, și, în general, atmosfera a fost mai relaxată.

În timp ce conversam cu vecina mea din stânga, ducesa de Kent, am crezut că aud recitându‑se o poezie. Am întors capul și, într‑adevăr, Elena Ceaușescu recita din poezia Muma lui Ștefan cel Mare a lui Bolintineanu, iar interpreta ei traducea versurile pentru regina‑mamă, care lăsa impresia că nu a auzit în viața ei ceva mai interesant. Nu știu dacă Elena Ceaușescu dorea să exemplifice astfel eroismul românilor în lupta pentru independență, acesta fiind în acei ani atuul pe care miza Nicolae Ceaușescu, independența față de marele frate comunist de la Răsărit, dar țin minte că toți cei din jurul ei dădeau semne că nu prea se simțeau în largul lor. Să zicem că, în cel mai bun caz, a fost un episod neconvențional. Dar trebuie spus, spre meritul Elenei Ceaușescu, că recita cu pasiune.

Am fost întrebat de multe ori între timp ce impresie mi‑au făcut vizitatorii, ce impresie le‑au lăsat englezilor, cum s‑au comportat etc. etc. Văzuți de aproape și în afara cadrului familiar lor, soții Ceaușescu păreau și mai mici decât erau în realitate. Am avut senzația că în Marea Britanie n‑au fost în elementul lor. De fapt, la recepția de la Claridge’s am auzit‑o la un moment dat pe Elena spunându‑i soțului ei, pe la sfârșitul banchetului, ceva de genul: „Hai, Nicule, că m‑am săturat!“