Sari direct la conținut

VIDEO Ce legătură are arta cu fericirea și de ce manelele au succes în România. Interviu cu Cristian Măcelaru, unul dintre cei mai mari dirijori ai lumii

HotNews.ro
Dirijorul Cristian Măcelaru, Foto: Malte Ossowski/SVEN SIMON / DPA / Profimedia
Dirijorul Cristian Măcelaru, Foto: Malte Ossowski/SVEN SIMON / DPA / Profimedia

Ediţia 2023 a Festivalului Internaţional George Enescu va avea loc în perioada 27 august – 24 septembrie. Din doi în doi ani, luna septembrie este momentul în care Bucureștiul, măcinat de problemele sistemice, arată că se poate mai bine, mai frumos, iar moștenirea culturală poate aduce lucruri extraordinare. Ce surprize ne pregătesc organizatorii în acest an? De ce este atât de important acest festival pentru București și pentru România? Ce legătură are arta cu fericirea și de ce ascultă românii manele? Am discutat cu dirijorul Cristian Măcelaru, unul dintre cei mai apreciați dirijori ai lumii si directorul artistic al Festivalui Enescu.

HotNews.ro: Ce surprize ne pregătiți la această ediție a Festivalului George Enescu?

Cristian Măcelaru: Cea mai mare surpriză și lucrul care e și foarte aproape de inimă e această idee de a expune și a prezenta muzica clasică unei audiențe cât mai tinere, iar pentru copii am pregătit niște surprize, patru concerte speciale în care încurajăm părinții și copiii împreună să vină la concert ca să învețe puțin despre ce este muzica, ce este arta, pentru că întotdeauna am crezut, și știu acest lucru în inima mea, că arta este lucrul care definește o societate și o poate transforma. Iar cu cât expunem copiii mai mult la artă, la muzică, cu atât îi învățăm care este frumosul.

Ideea este de a crea aceste concerte aparte, în care le arătăm ce înseamnă o familie de instrumente, cum e vioara sau violoncelul, sau instrumentele cu clape, sau instrumentele de suflat, iar apoi să vadă și ideea, compozitorii care încă trăiesc astăzi, sunt oameni care compun muzică, care creează artă. De aceea, compozitorii vor fi prezenți la aceste concerte și în fiecare concert avem o poveste aparte, care sper să le rămână în memorie, să învețe de la această poveste. O poveste spusă prin muzică, dar și prin cuvinte.

Ce nume mari din lumea muzicii clasice vor veni la festival?

Ca întotdeauna, festivalul atrage cei mai mari artiști, orchestre mari, cum sunt Filarmonica din Viena, Orchestre National de France, Gewandhaus Leipzig, multe, multe orchestre de acest nivel internațional, iar apoi avem soliști de renume mondial – Yuja Wang, Gautier Capuçon – foarte mulți artiști la acest nivel, dirijori dintre cei mai căutați – tânărul Klaus Mäkelä, care e o senzație într-adevăr – și mulți artiști de vârf, nu pot să spun absolut tot din memorie, dar e foarte important pentru noi ca festival să continuăm această tradiție de a atrage talentul cel mai mare și cel mai important în România.

Suntem în țara în care peste 30% din populație nu a citit niciodată o carte, unde o mulțime de clădiri de patrimoniu sunt distruse, unde betonăm spațiile verzi cu o ură nemaipomenită. Ce semnificație are festivalul Enescu pentru România și pentru București, aflate într-un moment de cumpănă?

Eu cred că este o legătură foarte importantă între a aprecia arta și a valorifica viața și calitatea în viață. De aceea, pentru mine natura e înțeleasă și mai profund în momentul în care dedici o parte din viață și artei. Pentru că ceea ce este în jurul nostru natural este de fapt reprezentarea reală a ideii și a conceptului nostru pe care îl avem în minte. Atunci când vrem să creăm arta încercăm să reprezentăm ceea ce am văzut, ce am experimentat într-un mediu natural. De aceea, ideea de natură, ideea de frumusețe, ideea de artă, merg împreună simultan, iar ideea de a ne reîntoarce la aceste valori pe care ni le dorim ca și societate, în care sunt oameni cu cunoștințe, oameni care sunt citiți, cunosc, inteligenți, înseamnă că ne dorim să avem o societate matură.

Într-o societate matură se pune importanță pe artă, se pune importanță pe cultură, pe literatură, pe pictură, dans. Acestea sunt elementele care ar trebui să ne împingă înainte, nu elementele care să lipsească, pentru că e foarte ușor de a substitui valoarea acestor lucruri cu alte lucruri în societate, care nu aduc o valoare pozitivă și de aceea e important pentru noi să dăm exemplu generațiilor care vin după noi, să le arătăm de fapt care este valoarea reală într-o societate. Și de aceea, pentru mine personal, ca și artist, depun acest efort zilnic, pentru că îmi doresc ca societatea care vine după mine, societatea pe care o las copiilor mei să fie una mai frumoasă.

În mintea multor români este înrădăcinată ideea că educația, cultura, arta nu aduc bani, activitățile culturale, patrimoniul nu aduc bani și nu aduc calitate vieții. Ce părere aveți despre asta și ce mesaj le transmiteți celor care cred asta?

Eu cred că persoanele care cred asta, din păcate, nu au avut șansa să experimenteze cultura și arta. Pentru o persoană care a experimentat un concert live, care a experimentat o piesă de teatru extraordinară, această întrebare nu mai există. E adevărat? Nu, în viață ceea ce ține de bani nu definește valoarea. Ceea ce definește valoarea este, de fapt, ceea ce ne face pe noi să ne simțim mai aproape unii de ceilalți, mai mai elevați într-un într-un spațiu mai profund, care nu se poate valorifica în bani, e imposibil, dar ce e bine e că e așa pentru că atunci cultura devine profund reală. În momentul în care valoarea culturii ține de noi și de umanitatea noastră, nu de puterea financiară pe care unii o au sau nu o au, pentru că atunci cultura devine accesibilă pentru toată lumea.

Aveți o poveste de viață fabuloasă. Ați plecat din Timișoara, la 17 ani, dintr-o familie modestă, cu 10 copii, d-voastră fiind al zecelea, și ați ajuns unul dintre cei mai mari dirijori ai lumii. Cum ați reușit asta?

Sincer să fiu, nu, nu am încercat să fac acest lucru, ci mi-am dorit întotdeauna să păstrez valorile care au fost puse în mine de părinții mei, care au pus accent pe calitate. Întotdeauna părinții mi-au spus acest lucru, m-au învățat „calitate a ceea ce faci trebuie să fie cea mai înaltă, iar unde ajungi nu contează atât de mult”. Ce contează cel mai mult e ca lucrurile pe care le faci să fie de calitate.

Cum ați ajuns dirijorul Orchestrei din Philadelphia, știu că este o poveste incredibilă?

Da, e o poveste foarte frumoasă și este adevărată. Eram student, la Festivalul Aspen din Colorado, am studiat cu David Zinman. Orchestra din Philadelphia era și este una dintre cele mai recunoscute și valoroase orchestre din lume. Căutau un dirijor asistent, o poziție care e foarte greu de obținut. Și când o orchestră de acest nivel caută un dirijor asistent, de obicei nu se deschide un concurs, ci se invită câțiva candidați care să dirijeze orchestră. Și cumva numele meu s-a strecurat pe lista cu cei câteva sute de dirijori, la care muzicienii din orchestră se uitau la un video, s-au uitat și la al meu și cumva m-am strecurat între cei opt candidați finali, care au fost invitați să dirijeze orchestra.

Am avut 23 de minute pe podium, țin minte și acum, și mi s-a dat o listă cu compoziții pe care să le dirijez în cele 23 de minute. Și orchestra mi-a spus așa, înainte puteți să faceți repetiție pentru fiecare piesă, puteți să dirijați, puteți să faceți ce vreți d-voastră, aveți 23 de minute ca să ne întâlnim. Și eu mi-am spus foarte simplu, am spus că e foarte posibil să fie ultima dată în viață când voi dirija una dintre cele mai mari orchestre ale lumii, ce puțin ar fi pentru mine să nu valorific acest moment în care să dirijez. Și compoziția pe care mi s-a cerut să o dirijez era Simfonia I de Brahms, care este una dintre compozițiile mele preferate, și atunci am spus nu pot decât să dirijez orchestra, și să mă bucur de faptul că sunt în fața acestei orchestre. Iar sunetul Orchestrei din Philadelphia este ca un nor care te înconjoară pur și simplu.

Am început să dirijez și aceasta mi-a fost planul, să am cele 23 de minute pe care nu le voi uita niciodată și s-ar putea să fie ultima dată când dirijez o orchestră de acest nivel. S-a deliberat, s-a discutat, apoi peste câteva zile au sunat și mi-au spus „ai câștigat, vrem să fii dirijorul asistent al Orchestrei din Philadelphia”. Dar anunțul că am câștigat a venit în aceeași zi în care orchestra a declarat falimentul pentru că trecea financiar printr-o problemă extraordinară. Am vorbit cu soția și ziceam, cum e posibil acum când am câștigat poziția, orchestra să aibă probleme financiare, să nu poată continua.

Dar, de fapt, a fost cel mai bun lucru care s-a întâmplat pentru mine pentru că în acel an de faliment, de reorganizare, au anulat majoritatea dirijorilor și toate concertele care nu erau extraordinar de importante le-am dirijat eu. Deci, în primii 3 ani când am fost cu orchestra, am dirijat aproape 100 de concerte, lucru care este de negândit. Nu se poate imagina acest lucru pentru un dirijor asistent și așa am creat un parteneriat și o colaborare extraordinară cu ei. Chiar acum două săptămâni am fost în Philadelphia, să lucrez din nou cu ei, avem o colaborare foarte strânsă chiar dacă sunt în Europa acum. Dar a fost o poveste și continuă să fie o poveste extraordinară.

Cum ați reușit să plecați din România în acei ani tulburi, de după Revoluție?

A fost iarăși o întâmplare. O familie de prieteni din America mi-au spus despre o tabără de vară pentru tineri, pentru copii, în statul Michigan. Ei locuiau foarte aproape de această tabără și mi-au spus „de ce nu vii și tu la această tabără de vară”. Mie îmi plăcea să vorbesc limba engleză, întotdeauna mi-a plăcut engleza și am zis ok, am să trimit o casetă video, să văd ce se întâmplă. Așa se face, se trimite o casetă video și vezi dacă primești o bursă să studiezi. Și am trimis caseta video, dar din păcate sau din fericire am trimis-o la programul diferit. Trebuia să trimit la programul pentru vară, dar eu neștiind engleză destul de bine, am trimis-o la programul pentru tot anul, la liceu. Iar când am primit înapoi scrisoarea pentru bursă, am aflat că am primit o bursă integrală pentru tot anul, să merg să termin liceul acolo. Și părinții au spus, acum, dacă ai primit bursa nu putem să te oprim să mergi și așa am ajuns în America.

Dar cum ați ajuns să studiați muzica? Ați învățat în familie, ați învățat la școală?

Primele cunoștințe despre muzică au fost din familie. Părinții au studiat muzica și ei, toți frații și surorile mele cântă la instrumente. Am studiat cu toții muzica, era și mai este o școală extraordinară de muzică în Timișoara și am beneficiat de acest lucru, care de fapt nu există peste tot în lume. Să știți, România a beneficiat de faptul că aceste școli de muzică, aceste licee pentru muzică au fost făcut făcute și prezentate unui public. Oricine putea să meargă la liceul de muzică. Acest lucru să știți că e un beneficiu care nu există peste tot în lume, iar eu personal am beneficiat de asta.

Ce le spuneți tinerilor care visează la o carieră ca a dumneavoastră? Cât este talent, cât este noroc, cât este muncă și cât este destin?

Nu pot să spun decât ceea ce a spus Enescu, că în artă, în muzică, talent e poate 5%, iar muncă e 95%. Iar, într-un fel, importanța unui artist e mai puțin strâns legată de cariera pe care o face și mai mult axată pe calitatea artei pe care o produce. Enescu este este de fapt exemplul cel mai bun, pentru că Enescu a decedat într-o sărăcie îngrozitoare. Mozart a decedat într-o sărăcie îngrozitoare. Dar aceste lucruri au definit de fapt arta lor? Nu! Este numai o întâmplare. De fapt, arta rămâne cea care continuă și rămâne ceea ce pune în evidență compozitorul sau artistul. Iar ideea că valorificăm sau dăm validitate artistului numai pentru mărimea carierei pe care o are, nu sunt lucruri care trebuie să fie comparabile. Importanța artei, importanța artistului stă în calitatea a ceea ce produce.

Este foarte important acest exercițiu de a crea viitorul nostru. Noi gândim, concepem, mai ales ca și copii, trebuie să avem o viziune a ceea ce vom deveni, iar apoi numai așa vom putea avea o cale clară. De aceea încurajez toți copiii să viseze cât mai înalt și să aibă o viziune cât mai clară a ceea ce vor să facă în viață.

România este țara de unde au plecat aproape 6 milioane de oameni pentru o viață mai bună. Dumneavoastră nu ați rupt legătura cu România și vă întoarceți aici, vă implicați în tot felul de proiecte. De ce faceți asta?

Aș spune că cei 6 milioane de oameni au plecat în căutarea unei vieți mai bune. Dar să știți că mulți din românii pe care i-am întâlnit în afara României își doresc să se reîntoarcă. Asta este experiența mea, pentru că există totuși un un alt sentiment când te reîntorci acasă, când te reîntorci acolo unde știi că ai crescut, te-ai născut. Iar pentru mine a reveni în România înseamnă că sunt într-adevăr în identitatea mea de român. Nu pot să-mi imaginez că nu mă reîntorc în România. Este ceea ce mă împinge să continui.

Dar ce vedeți d-voastră bun în această țară? Avem probleme cu corupția, cu serviciile de bază…

E o frumusețe atât de profundă în România, găsesc oameni extraordinari. Mă întâlnesc cu foarte, foarte mulți oameni, oameni care gândim la fel, simțim la fel și ne dorim același lucru. Ne dorim o Românie mai frumoasă, ne dorim o Românie mai bună, mai curată, perfectă. Iar pentru mine a aduce România mai aproape de aceste ideal, prin cultură, prin artă, este cel mai frumos lucru pe care îl pot dărui înapoi acestei țări în care m-am născut, în care am crescut și cu care mă identific.

Tot mai mulți români ascultă manele. Ce părere aveți despre acest fenomen?

E un lucru foarte natural, pe care nu-l putem ignora sau de care să ne ascundem. Oamenii caută feluri în care să se simtă încântați. Iar manelele sunt modul cel mai simplu, ca să spun, în care oamenii caută să găsească un „entertainment”, să găsească ceva de care să se bucure în acel minut. Diferența dintre manele și artă e faptul că arta merge mult mai profund în sufletul omului. Arta este acel lucru pe care trebuie să-l cauți, iar atunci când îl găsești, de abia atunci înțelegi, de fapt, profunzimea acelei fericiri, acelei bucurii, acelei frumuseți. Manelele oferă ceva foarte la suprafață, în acea secundă, în acel minut, poate aduce un zâmbet pe buze, poate e un lucru trecător. Arta este cea care rămâne într-adevăr cu profunzime în sufletul nostru.

Trăim în cea mai prosperă perioadă din istoria umanității, totuși, bogăția, prosperitatea nu aduc automat fericirea. Ce credeți că-i aduce omului fericirea?

Cred că ceea ce poate aduce omului fericirea este un set de valori sau o valoare care să nu fie legată de lucruri care pot să treacă. E un lucru pe care l-am învățat de la părinții mei, de la tatăl meu, faptul că muzica și arta sunt lucruri pe care nimeni nu ți le poate fura, pentru că muzica trăiește în tine, arta este în tine. Iar acest lucru, a valorifica puritatea și frumusețea unui lucru care nu poate fi corupt și nu poate fi luat, acest lucru poate aduce fericirea.

Festivalul George Enescu-parteneriat media

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro