VIDEO Mistici muzicieni sau muzicieni mistici? Interviu cu Tiberiu Soare, dirijorul Operei Nationale din Bucuresti

Când foarte multe lucruri ori fenomene sunt spuse ori studiate astăzi super-specializat este infinit mai greu să spui: stop, doresc să le revăd conturul auroral! Întâlnirea cu un savant aplecat asupra studiului textelor medievale mistice, a fost urmată de o discuție cu un dirijor pe care l-am rugat să trateze conceptual legătura dintre fenomenul muzical cu trăirile mistice. Trebuie să recunoaștem, nici acest tip de trăiri și nici să le conceptualizezi – muzica și mistica – , nu este un fapt comun.

Nu fără autoironie, aș spune că asum un risc, un soi de anamnesis care să deconspire tot ceea ce ascunde lira lui Apollo. Pe Tiberiu Soare l-am abordat mai întâi, într-o după-amiază, imediat după una din repetițiile de la Opera Națională din București Am reușit să-i smulg promisiunea de a menține un dialog constant despre fenomenul muzical asociat ideii de mistică, dar și despre istoria teoriei muzicii. Acest dialog a dezvăluit mult mai mult despre muzică și muzicieni decât am sperat inițial.

Citate din interviu:

”(…) criterul de delimitare a unui muzician față de un maestru, în sensul în care a ajuns maestru în arta sunetelor, este acela că un maestru poate declanșa aceste stări după propria sa voință. Muzicianul obișnuit, să spunem, este cel asupra căruia coboară aceste stări din când în când.” – Tiberiu Soare

”(…) muzica este arta de a opera pe suflet.” – Tiberiu Soare

”Această alternanță, dacă vrei, între tensiune și relaxare, reprezintă de fapt, cred eu, paradigma centrală a muzicii europene, cel puțin a muzicii occidental europene. Paradigma centrală este această alternanță dintre tensiune și relaxare. Întotdeauna, un compozitor ori un interpret, trebuie să știe cum să interpreteze creare unei tensiuni pentru ca, mai apoi, rezolvarea să vină în cel mai fericit mod cu putință. Cam despre asta este vorba! Cu alte cuvinte, un arc pe care nu-l întinzi, nu eliberează nicio săgeată.” –Tiberiu Soare

Argument. Dintr-un comentariu al lui Remi d΄Auxerre la cunoscutul tratat De Nuptiis Philologiae et Mercurii atribuit lui Matianus Capella, aflăm că armonia, personificarea muzicii, este introdusă în senatul celest fiind predilectă zeilor de rang înalt. Muzica nu este pământeană, instrumentală sau vocală, ci cerească pentru că armonia este produsul mișcării sferelor. Astronomii, ne spune același Remi d΄Auxerre, confirmă faptul că între sfera cea mai marginală și cele șapte planete se compun toate acodurile muzicale. Armonia, sora geamănă a Aritmeticii, se fondează pe numere, măsuri și tonuri. Cum monada este principiul tuturor numerelor, în timp ce ”lumina intelectuală” este prima condiție a unei creaturi raționale, spun filosofii că din aceste două condiții, sufletele se revarsă în corpuri terestre. Întocmai afirmă și Platon în Timaeus, anume că sufletul universal derivă din numere multiple și supra-particulare. Sufletul universal, unic fiind, se divizează la rândul său în suflete unice, ori raționale ori iraționale. Teofrast, un filosof grec al Școlii Peripatetice, dezvoltă într-un mic tratat dedicat muzicii, teoria conform căreia mișcările sufletului, pasiunilor, corpului și cele ale tonului vocii sunt interdependente, de aici și ”tonul sufletului” des întâlnit la stoici, ca expresie. Acum, după această introducere, aș dori să facem un salt în timp, mai precis în secolul al XIII-lea, să ne imaginăm că suntem la Zaragosa, în Spania, în compania unui profet ori mistic, cum este Abraham Abulafia. Muzica joacă un rol important în tehnicile meditației lui Abulafia pentru că, în procesul de rostire a combinațiilor literelor alfabetului ebraic, linia melodică încorporează rostirea acestora. Există o puternică analogie a tonurilor simpatetice provenite din instrumentele muzicale (ori ale diferitelor corzi ale unui instrument) cu procesul rezultat din combinarea literelor alfabetului ebraic, cf. textului kabbalistic Sefer Yetzirah (Cartea Formării). Aceasta tehnică a rostirii literelor – cu precădere a numelui divin YHVE – poate produce nu numai o exaltare a sufletului, dar chiar o stare extatică. Persoana care se face subiect unei asemenea stări devine profet, ne învață Abulafia. Aparte interpretarea alegorică, se spune nu numai în Scripturi, dar și în midrash-ul Mekhilta la Exod: profeții sunt asemenea instrumentelor. Un joc de cuvinte întâlnit tot la Abraham Abulafia este acela al similitudinilor dintre Gan Eden (Grădina Paradisului)și eved nagen (serv cântând). Muzica, așadar, poate induce stări extatice, poate provoca ascensiuni, sufletul poate deveni instrument. Ar spune Moshe Idel: ”Melodia este integrată în pronunțarea numelor divine, iar elementele muzicale sunt imaginate ca fiind o parte dintr-o tradiție sfântă, strict conexă practicii sacerdotale în Templul israelit.”

Idei principale:

• Dialogul cu dirijorul Tiberiu Soare ne ajută să înțelegem faptul că muzica este simultan, artă și știință. El aduce în prim plan termenii gândirii antice și medievale.
• Muzica are și o dimensiune cosmologică, despre care discută Platon precum și comentatori ai operei sale. Muzica este însă un imens generator de stări, iar acest din urmă aspect am avut indiscreția de a-l favoriza cel mai mult în interviu.
• Tiberiu Soare: ”Motivul esențial pentru care muzicienii fac muzică este acela al accesului la stări privilegiate. Ei vânează aceste stări”.
• Moshe Idel: ”Recitarea Numelui Divin este considerată când o invocație, când o incantație care poate forța o prezență divină sau angelică, sau o revelație, sau o ascensiune către lumea de dincolo, o ascensiune spre cer”.
• Tiberiu Soare: ”Muzicianul adevărat, adevăratul musicus, cum i se spunea atunci, era cel care putea să facă în abstract un joc combinatoriu folosind anumite reguli”.

Daniela Dumbravă: Cum comentezi Tiberiu, din perspectiva muzicianului, acest tip de interdependențe ?

Tiberiu Soare: Sunt, fără îndoială, foarte multe. De fapt, este o asemenea avalanșă de informații și de confirmări cumva ale unor gânduri la care am ajuns în ultima vreme, încât nu pot decât să spun, în primul rând, că sunt fericit că ai adus vorba în acest context și de fenomenul muzical. Haideți să le ordonăm puțin! Să le luăm pe rând! În primul și-n primul rănd, vorbea Abulafia – acesta este lucrul care mi-a atras cel mai mult atenția – vorbea Abulafia, la un moment dat, de profetul care poate fi instrumentul prin care divinitatea se relevă și se face un fel de paralelă cu instrumentul muzical. Acum, eu am o mică teorie personală, referitoare la stările muzicale. O să vorbim după aceea și despre permutarea, combinarea sunetelor și paralela acestora cu cele 22 de litere ale alfabetului ebraic. Referitor la stările pe care un muzician le are atunci cand face muzică, trebuie să-ți îți spun o mică teorie la care am ajuns în ultima vreme, anume că motivul esențial pentru care majoritatea muzicienilor fac muzică, lăsându-i la o parte pe aceia care alcătuiesc să zicem cazurile nefericite ale celor care se slujesc de muzică pentru a se sui ei pe un piedestal, vorbim despre muzicianul pur și simplu…muzicianul respectiv, în momentul în care face muzică – fie că o scrie, fie că o interpretează – are acces de fapt la anumite stări privilegiate. Eu am preferat să le spun întotdeauna astfel de când mi-a venit ideea asta: stări privilegiate.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Medievalia.ro