Sari direct la conținut

Falsurile, flagel mortal pentru Romania

Romania este un paradis al produselor contrafacute. Se copiaza orice, de la prezervative la calculatoare. Contrafacerea produselor pe scara larga e incurajata si de pedepsele mici prevazute de lege pentru falsificatori, in comparatie cu cele din Uniunea Europeana.

Producatorii afectati solicita interventia dura a guvernului si chiar a populatiei si societatii civile, pentru reducerea acestui flagel.

Romanii s-au obisnuit sa cumpere de la coltul strazii

Un furt de imagine, de marca reprezinta o fapta foarte grava, este intocmai unui furt din casa sau din portofel, a declarat presedintele REACT Romania, Gabriel Turcu, in cadrul seminarului „Crearea si protejarea marcilor”. Avocatul Gabriel Turcu a subliniat ca trebuie depasita perceptia gresita potrivit careia furtul unei marci, unui brand, este o infractiune minora.

REACT s-a infiintat in 1991, la initiativa Camerei de Comert si Industrie din Amsterdam, ca un ONG de protectie a drepturilor de proprietate intelectuala.

Presedintele Asociatiei Romane pentru Combaterea Contrafacerilor (ARCC), Dan Docan, a afirmat ca tara noastra are o rata semnificativa de contrafaceri in domeniul filmului, muzicii si al jocurilor pe calculator. Studiile au demonstrat ca profitul pentru un kilogram de canabis este de 2000 de euro la un kilogram, in timp ce un kilogram de CD-uri piratate aduce un profit de 3000 de euro.

Dan Docan a criticat faptul ca pedepsele pentru cei care practica pirateria, contrafacerile, sunt reduse. El a facut un apel la autoritatile din domeniu si la societatea civila pentru a-si uni eforturile si a lupta impotriva acestui domeniu.

Potrivit Ramonei Brad (Manager Relatii Externe la Procter&Gamble Romania), valoarea produselor contrafacute la nivel mondial in anul 2000 a fost de 450 de miliarde de dolari. Ea a precizat ca de atunci fenomenul contrafacerilor s-a extins de trei ori.

Cine sunt afectati de amploarea produselor contrafacute? In primul rand consumatorii, care isi risca sanatatea, si producatorii, care pierd foarte multi bani (doar in SUA se pierd 250 de miliarde de dolari anual).

Contrafacerile pot distruge imaginea unui brand intr-un timp foarte scurt. Totodata, comerciantii legali isi pierd afacerile datorita acestui fenomen, in favoarea magazinelor mici, tarabelor, standurilor si pietelor care comercializeaza produse contrafacute. Guvernele sunt, la randul lor, deosebit de afectate de contrafaceri, datorita evaziunii fiscale.

Se estimeaza ca Executivul Federatiei Ruse pierde anual peste un miliard de dolari in urma taxelor neplatite. Tarile in care contrafacerile au o pondere ridicata sunt ocolite de investitorii straini.

Cristina Lazar, directorul general al companiei Prestige Parfum (care importa produse cosmetice si de parfumerie de lux), a evidentiat necesitatea unor masuri de siguranta pentru protectia marcilor. Astfel, firma Prestige isi protejeaza produsele printr-o holograma amplasata pe ambalajul fiecarui produs. Firma garanteaza astfel ca produsele sunt originale.

Nadia Comanescu, consilier pe probleme de proprietate intelectuala la Antibiotice Iasi, a precizat care sunt categoriile de medicamente contrafacute. Astfel, se falsifica produsele fara principiu activ (fara efecte), produsele in care concentratia este inadecvata, produsele cu principiu activ gresit si cele care copie produsul altuia.

Potrivit unui studiu al Organizatiei Mondiale a Sanatatii, circa 10% din medicamentele produse pe plan mondial sunt contrafacute. 60% din aceste medicamente sunt fabricate in tarile in curs de dezvoltare, iar restul de 40% in tarile dezvoltate.

Fenomenul contrafacerilor a luat amploare si in SUA. Daca intre 1997-2000 procentul acestor produse a fost mai mare cu 6%, intre 2001-2003 s-a inregistrat o crestere de 20%. Cumpararea de medicamente contrafacute poate avea efecte foarte grave. Astfel, 20% din decesele survenite in urma malariei se datoreaza folosirii unor astfel de medicamente.

Solutiile propuse de producatori pentru reducerea flagelului contrafacerii merg de la inasprirea pedepselor pentru falsificatori, pana la o implicare mai activa a societatii civile.

Sfatul producatorului – Cum ne protejam de produselor contrafacute

– Citeste foarte atent!

– Cere detalii!

– Nu ezita sa intrebi!

– Nu cumpara ceva in neregula! Oferta este practic inepuizabila pe piata!

– Nu te lasa inselat de argumentele unui vanzator atotstiutor sau de agresivitatea sa!

– Nu cumpara daca pretul de vanzare este cu 10-15% mai mic decat in mod normal, deoarece falsificatorii urmaresc ca produsul falsificat sa se vanda mult mai repede decat cel original!

– Evita sa cumperi de pe strada, de la tarabe si de la masute artizanale de la colt de strada! Falsificatorii exploateaza astfel cumparatorii care au putin timp liber sau amatorii de chilipiruri.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro