In urma cu 80 de ani, nazistii au ars cartile celor mai mari intelectuali de limba germana, sub cuvintele lui Goebbels: Secolul intelectualismului evreiesc impins la extrem este revolut

In urma cu 80 de ani, cartile celor mai mari intelectuali germanofoni ai secolului al XX-lea ardeau in toate Germania. La mai putin de patru luni de la preluarea puterii de catre Adolf Hitler, nazismul incepea cu acest autodafe „decapitarea intelectuala” a tarii, scrie AFP.

In Piata Babel din Berlin, in 10 mai 1933, in fata uneia dintre cele mai prestigioase facultati germane, au fost arse 20.000 de carti. In jurul orei 23, lucrari ale lui Sigmund Freud, Heinrich Mann, Karl Marx, Kurt Tucholsky, intre altii, au fost reduse la cenusa.

Acum, pe un monument este incrustat un vers al scriitorului Heinrich Heine: „Acolo unde au fost arse carti, in cele din urma vor fi arsi oameni”.

„Cartile a aproximativ 400 de autori au disparut in flacari, printre care ‘crema cremei” comunitatii literare, stiintifice si intelectuale ale Republicii de la Weimar”, explica Irmela von der Luhe, profesor de literatura la Universitatea libera din Berlin. A fost „decapitarea intelectuala a Germaniei”, potrivit expresiei sociologului Helge Pross.

Actiunea a fost minutios regizata, ca un ritual, adauga von der Luhe. „Au fost aprinse focurile, cartile au fost aduse in carute, in zgomot de tobe (…) aceleasi cuvinte au fost rostite pentru tot in tara inainte de aruncarea cartilor in foc”.

La Berlin, ministrul Educatiei poporului si al Propagandei, Joseph Goebbels, afirma, in acea seara”. „Secolul intelectualismului evreiesc impins la extrem este revolut si revolutia germana a redeschis calea fiintei germane”.

Aceste actiuni au fost rezultatul unei „actiuni impotriva spiritului non-german”, organizata de studenti. Intr-un articol publicat la Bonn in 8 mai 1933, este rezumata aceasta lupta: „Ne luptam pentru puritatea culturii noastre”. Actiunea a venit dupa ziua de boicot a magazinelor evreiesti din 1 aprilie.

Multi dintre autorii vizati fugisera deja din Germania, dupa ce Adolf Hitler a ajuns cancelar, in 30 ianuarie 1933. Incendierea cartilor a starnit „o teroare incredibila printre cei care se instalasera la Paris, Viena, Praga sau in Elvetia”, dupa cum subliniaza Irmela von der Luhe. „Incepand din acel moment, nimeni nu isi mai facea iluzii”. Cinci ani mai tarziu, sinagogile vor arde, in Noaptea de Cristal. Inaintea solutiei finale. „Versul lui Heinrich Heine era deja in mintile tuturor acestor autori”, adauga cercetatoarea.

Erich Kastner a ales sa ramana in Germania, incepand o „emigratie interioara”, aceasta rezistenta pasiva a intelectualilor pe care o va descrie astfel: „Sunt un cadavru in viata”. Altii vor alege un gest extrem, precum Stefan Zweig, care se va sinucide in februarie 1942, in exilul sau brazilian.

Oameni de stiinta, arhitecti, profesori universitari, „toata excelenta stiintifica ce a adus Germaniei, inainte de 1933, atatea premii Nobel”, a fugit dupa arderea cartilor, potrivit istoricului Werner Tress. „De atunci, nu a mai reusit niciodata sa-si gaseasca rangul pe care il avea inainte de 1933”, adauga acest cercetator de la Centrul de studii iudeo-europene din Potsdam (est).