Sari direct la conținut

Donald Trump spune ca este gresita invinuirea Rusiei privind posibila implicare in procesul electoral din SUA

HotNews.ro
Donald Trump, Foto: Agerpres
Donald Trump, Foto: Agerpres

Presedintele ales al SUA Donald Trump si-a exprimat din nou scepticismul cu privire la implicarea hackerilor rusi in atacuri cibernetice care au vizat manipularea procesului electoral din Statele Unite, scrie News.ro. Miliardarul republican, care si-a petrecut noaptea dintre ani alaturi de 800 de invitati in resedinta sa din Palm Beach, a avertizat ca Washingtonul ar trebui sa fie mai precaut atunci cand arunca acuzatii spre Rusia, transmite The Guardian.

„Vreau doar ca ei sa fie siguri, pentru ca vorbim de acuzatii extrem de serioase. Iar daca te uiti la armele de distrugere in masa, atunci am avut un dezastru si ei au gresit”, a declarat Donald Trump, care i-a intampinat pe jurnalisti in resedinta Mar-a-Lago din Palm Beach.

Agentiile de securitate s-au declarat increzatoare ca hackerii rusi guvernamentali sunt responsabili de atacurile cibernetice inregistrate in perioada alegerilor prezidentiale din Statele Unite.

Hackerii rusi guvernamentali au orchestrat mai multe atacuri cibernetice impotriva Comitetului National Democrat si a campaniei democratei Hillary Clinton intr-o incercare de a inclina balanta electorala spre republicanul Donald Trump, care a demostrat in timpul campaniei o atitudine mai favorabila Rusiei.

„Cred ca este nedrept (n.r. sa formulezi acuzatii) atunci cand nu stim exact. Poate este vorba de altcineva. Si eu stiu lucruri pe care alti oameni nu le stiu, deci nu putem sa fim siguri”, a explicat Donald Trump.

Presedintele-ales a evitat sa discute despre informatiile suplimentare pe care le are cu privire la atacurile cibernetice, precizand ca va vorbi „marti sau miercuri”.

Trump si-a continuat discursul sustinand ca niciun „calculator nu este in siguranta” de hackeri si a sugerat ca cea mai sigura metoda de transmitere a informatiilor ramane pixul si hartia.

„Daca ai ceva foarte important, atunci poti sa scrii si sa trimiti mesajul printr-un postas, vorbim de metoda traditionala pentru ca niciun calculator nu este in siguranta. Am un baiat care are zece ani, el poate sa faca orice cu un calculator. Daca vrei ca un mesaj sa treaca complet nedetectat, atunci scrii mesajul si il trimiti prin curier”, a declarat Trump.

De asemenea, miliardarul republican a sugerat ca ar putea sa se intalneasca cu presedinta taiwaneza, daca aceasta viziteaza Statele Unite dupa investirea sa la Casa Alba.

„Vom mai vedea”, a precizat Donald Trump.

Anterior, presedintele-ales l-a laudat pe Vladimir Putin pentru inteligenta de care a dat dovada atunci cand a ales sa nu expulzeze 35 de diplomati americani din Rusia ca reactie la o masura similara implementata de catre Washington.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro