Sari direct la conținut

8 Martie – Ziua Internationala a Femeii (documentar)

HotNews.ro

În fiecare an, la 8 martie, în întreaga lume se sărbătoreşte Ziua Naţiunilor Unite pentru Drepturile Femeilor şi Pace Internaţională (Ziua Internaţională a Femeii), sărbătoare oficializată de Organizaţia Naţiunilor Unite în anul 1975.

  • documentar Agerpres

Din punct de vedere istoric, originile acestei sărbători se regăsesc în mişcările sindicale produse în America, la începutul secolului trecut. În 1903, în Statele Unite, organizaţiile sindicale ale femeilor, precum şi femeile cu profesii liberale luptau pentru dobândirea dreptului de vot, punând bazele Ligii Uniunii Sindicale a Femeilor. Patru ani mai târziu, în 1907, angajatele din industria textilă au organizat, la New York, manifestaţii de protest, împotriva condiţiilor grele de muncă, sindicatele cerând reducerea zilei de lucru la 10 ore şi salarii mai mari. Manifestaţiile de atunci au fost, însă, reprimate de poliţie.

Anul următor, în 1908, în ultima duminică a lunii februarie, femeile socialiste din Statele Unite au organizat prima Zi a Femeilor, marcată prin demonstraţii ample prin care se cerea dreptul de vot, drepturi politice şi economice pentru femei.

După alţi doi ani de proteste ale femeilor împotriva condiţiilor inumane de lucru, în anul 1910, Internaţionala Socialistă reunită la Copenhaga a hotărât instituirea unei zile dedicate femeii, fără a stabili, însă, o dată anume.

În anul următor, la 19 mai, în Germania, Austria, Danemarca, precum şi în alte state europene se sărbătorea prima Zi Internaţională a Femeii, zi asociată cu lupta femeilor pentru emancipare.

Încă de la fondarea sa, în 1945, după al Doilea Război Mondial, ONU s-a implicat în diverse acţiuni pentru îmbunătăţirea condiţiei femeii. Astfel, în 1946, a fost creată Comisia ONU pentru condiţia femeii, care a propus spre adoptare Adunării Generale a ONU, la 20 decembrie 1952, Convenţia privind drepturile politice ale femeii şi, la 18 decembrie 1979, Convenţia cu privire la eliminarea oricăror forme de discriminare faţă de femei.

La 16 decembrie 1977, Adunarea Generală a invitat statele membre să proclame, în conformitate cu tradiţiile şi obiceiurile istorice naţionale, o zi din an ca Zi ONU pentru drepturile femeii şi pacea internaţională. Statele au fost invitate să contribuie la crearea de condiţii pentru eliminarea discriminărilor şi pentru participarea, deplină şi egală, a femeilor la dezvoltarea socială (rezoluţia 32/142). Această acţiune a urmat Anului internaţional al femeii (1975) şi Deceniului ONU pentru femei (1976 – 1985), ambele proclamate de către Adunare.

ONU a sărbătorit pentru prima dată Ziua internaţională a femeii, 8 martie, în 1975 – Anul internaţional al femeii.

Anul internaţional al femeii (1975), Deceniul Femeii (1976 – 1985) şi cele trei conferinţe internaţionale ONU ale femeilor care au avut loc pe parcursul acestui deceniu sub moto-ul ‘egalitate, dezvoltare şi pace’ au constituit un moment de răscruce. În anii care au urmat, numărul activităţilor desfăşurate în beneficiul femeilor a crescut în cadrul ONU.

În decembrie 1979, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat Convenţia asupra eliminării tuturor formelor de discriminare a femeilor, care a reprezentat un pas important în vederea recunoaşterii drepturilor femeii ca drepturi ale omului.

În cadrul Conferinţei Mondiale a Drepturilor Omului de la Viena (1993), ca rezultat al campaniei întinse pe mai mulţi ani (‘Drepturile femeii sunt drepturi ale omului’), mişcarea pentru drepturile femeii a reuşit să aducă subiectul violenţă pe agenda evenimentului. Astfel, Declaraţia finală de la Viena a condamnat pentru prima oară în istoria Naţiunilor Unite în mod explicit violenţa asupra femeilor ca încălcare a drepturilor omului. În decembrie 1993, Adunarea Generală a ONU a fixat afirmaţiile documentului final de la Viena într-un act propriu – ‘Declaraţia pentru eliminarea tuturor formelor de violenţă asupra femeilor’, enumerând formele de violenţă asupra femeilor din domeniul public şi privat care reprezintă încălcări ale drepturilor omului.

După patru ani de negocieri, în iulie 2010, a fost înfiinţată UN Women, entitatea ONU responsabilă cu egalitatea între sexe şi drepturile femeilor, care şi-a început oficial mandatul la 1 ianuarie 2011. Obiectivul principal al UN Entity for Gender Equality and the Empowerment of Women (UN Women) este îndepărtarea diferenţelor între sexe, ce are drept consecinţă faptul că femeile nu sunt adecvat reprezentate în structurile decizionale politice şi economice; mai mult decât atât, sunt abuzate de familie şi de societate. La conducerea acestei entităţi a fost numită Michelle Bachelet, care a condus administraţia de centru-stânga din Chile în perioada 2006 – 2010.

documentar Agerpres

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro