Ce se întâmplă în Argentina? Toată lumea așteaptă să vadă deznodământul
După decenii de criză, guverne populiste, incompetente și, mai rău, corupte, alegătorii din Argentina au decis să încerce o nouă cale politică. Așa a venit la putere, la sfârșitul lui 2023, Javier Milei, un economist clasic, exponent al statului minimal, care consideră socialismul un „cancer” și care a devenit, în jumătatea de an de mandat pe care o are la activ, un superstar al politicii economice neoliberale.
Încă din primele zile de mandat, președintele argentinian a semnat un decret cu aproape 1.000 de modificări legislative, menite să „ajusteze” economia, să reducă inflația și influența statului în economie și să elimine deficitele bugetare printr-o austeritate cruntă.
Dacă va fi într-adevăr înfăptuită, „revoluția Milei” va însemna o perioadă de mari sacrificii economice pentru toți argentinienii, în speranța că vor ieși din spirala crizelor și a default-urilor.
La mijlocul lunii iunie, una dintre reformele lui economice, supusă la vot în Parlamentul din Buenos Aires, a generat proteste violente, semn că perioada de grație a noului președinte s-a scurs.
Citiți articolul integral pe Panorama.