Istoria se repetă, ce alegem: erorile sau lecțiile învățate? (opinie)

„Viktor Orban a sosit vineri la Moscova, a anunțat Bertalan Havasi, purtător de cuvânt al premierului maghiar, citat de agenția de stat rusă Tass, potrivit Reuters. Într-o altă declarație citată de publicația maghiară MTI-ECONEWS, oficialul spune că Orban a mers la Moscova «într-o misiune de pace», cu referire la războiul din Ucraina.”[2] O știre caldă, un demers previzibil al premierului maghiar, în contextul acestor zile.

Viktor Orbán este unul dintre politicienii pe care îi urmăresc cu atenție, pentru că îmi pare croit dintr-o stofă diferită: ipocrit fără seamă, dar cu o imaginație și energie debordante. În urmă cu câteva zile a fost în turneu la Kiev, aparent pentru a discuta două subiecte cu Volodimir Zlelenski: în primul rând cele 11 condiții ale Budapestei fără de care ar ține pe loc negocierile de aderare ale Ucrainei la Uniunea Europeană, iar în al doilea rând mersul războiului.

Kievul pare să fie de acord să rezolve condițiile puse de Budapesta, ceea ce înseamnă că-și va modifica (chiar radical, altfel nu se poate) politica față de minorități. Cât despre război, Orbán pretinde că a discutat cu Zelenski despre condițiile unui armistițiu între Rusia și Ucraina, ca fază premergătoare a unor negocieri de pace. Și aici vine partea interesantă:

„După ce i-a mulțumit pentru prima vizită pe care o efectuează în Ucraina de la începutul războiului și pentru că a ales Kievul în prima sa deplasare externă după ce Ungaria a preluat luni președinția semestrială a Consiliului UE, Zelenski i-a spus lui Orbán că mizează pe «leadership-ul» ungar pentru organizarea «în lunile următoare» a unui al doilea «summit pentru pace», după reuniunea internațională desfășurată în Elveția pe 15-16 iunie.”[3]

Da, Orbán este mereu surprinzător, mediază între Moscova și Kiev, pentru că Ungaria are președinția Consiliului Uniunii Europene de la 1 iulie ac. și, în plus, i se pare că a obținut un capăt de mandat în Ucraina. După ce avionul său a aterizat la Moscova, Viktor Orbán și-a făcut un selfie și a postat un mesaj privind continuarea turneului său de pace cu pasul doi (după Kiev), anume Moscova.

Charles Michel, încă președinte al Consiliului European, l-a avertizat pe Orbán să nu considere că Uniunea Europeană i-ar fi acordat un mandat în demersurile sale, însă premierul Ungariei simte sub picioare călărind valul istoriei și nu ține cont la acest moment de niciun sfat, de niciun avertisment.

Circulă alegații – pe care Daily Mail le-a consemnat, ca să precizez una dintre surse – despre contacte confidențiale între Moscova și Washington, pentru ca Vladimir Putin să pledeze pentru o variantă de plan de oprire a războiului pe care îl duce împotriva Ucrainei. Condițiile lui Putin ar fi fost remise americanilor de ministrul de interne Vladimir Kolokoltsev, care oficial ar fi participat la o reuniune ONU. Daily Mail citează un jurnalist ucrainean – Dmitri Gordon, care evocă surse din serviciile de spionaj ale Kievului – și canalul rus de știri Telegram Gosdumskaia când enumeră condițiile la care este dispus Vladimir Putin pentru a trece la negocieri:

Un posibilul transfer al regiunilor Herson și Zaporoje (cu tot cu centrala nucleară) înapoi sub controlul Ucrainei. Crimeea ar deveni un teritoriu administrativ special demilitarizat, cu dublă subordonare față de Ucraina și Federația Rusă. Ucraina trebuie să-și asume garanții internaționale obligatorii din punct de vedere juridic, pentru a nu bloca furnizarea de apă a Crimeii. Regiunile Donețk și Lugansk nu pot fi transferate sub controlul Ucrainei, deoarece acest lucru va provoca – insistă Moscova – genocidul iminent al populației din teritoriu, dintre care o treime a luat parte la ostilitățile împotriva Ucrainei. Ucraina ar controla, de asemenea, o zonă demilitarizată de 100 de km de-a lungul râului Nipru. Armata ucraineană ar avea o dimensiune maximă legală, iar țării i-ar fi interzisă aderarea la NATO.

Dacă facem legătura cu turneul lui Orbán, pare că s-ar lega ceva. Oricum, este greu de ajuns la pace cât timp negocierile ar trebui conduse de Vladimir Putin din partea agresorului – ca fiind cel ce a dat ordinul de invazie și Volodimir Zelenski – care a promis că nu va fi pace până când teritoriul Ucrainei nu va fi eliberat în întregime, liderul ucrainean cu care Putin a evitat sistematic să poarte negocieri de orice fel, până acum cel puțin.

Pe de altă parte, aparent, Viktor Orbán concurează cu Recep Tayyip Erdogan, președintele Turciei, care și-a oferit din nou oficiile de a media negocieri de pace, dar a primit de la Vladimir Putin același răspuns cu care bate șaua să priceapă Washingtonul: Rusia nu va opri focul pe front dacă Ucraina nu acceptă condițiile avansate de Moscova. Abia apoi se va putea vorbi de un eventual armistițiu și, mai departe, despre începerea unui proces de pace.

ISTORIA CARE NE ÎNVAȚĂ, DACĂ I-O PERMITEM

Un interviu interesant cu Armand Goșu, publicat de Contributors[4], ale cărui concluzii le rezum: Societatea rusă este deocamdată împăcată cu războiul dus de Putin în Ucraina; ideea de apărare a imperiului este îmbrățișată de mai toată opinia publică din Rusia, iar știrile privind succesele (cât de mici, dar continue) de pe front îi mulțumesc deocamdată pe ruși. Ca să se schimbe ceva în starea de fapt, ar fi nevoie de un eveniment dramatic: de exemplu ucrainenii să dea peste cap frontul, să intre în Crimeea sau ceva de genul, situație urmată de un puci dus la capăt la Kremlin. Șansele să se întâmple o astfel de răsturnare? Infime. Războiul continuă.

De fapt, istoria se repetă! O scrie în „Jurnal”, în iunie – iulie 1941, Mihail Sebastian (zile în care lectura în ton „Război și pace” și uimindu-se de similaritățile cu prezentul acelor zile găsite în romanul lui Tolstoi), pe fondul invadării URSS de trupele lui Hitler, alături de cele ale lui Mussolini, Antonescu și Horthy. După două luni de lupte, Sebastian consemnează câteva din ideile evocate cu convingere de Camil Petrescu, pe care anterior le confruntase cu Grigore Gafencu (recent reîntors din misiunea diplomatică de la Moscova, odată cu începerea ostilităților):

„Oricum, cu toată rezistența lor, [sovieticii] vor fi învinși până în toamnă, iar după aceea vom avea o pace de compromis. Hitler nu va mai putea ataca Anglia anul ăsta și ar fi deci obligat să suporte încă o iarnă. Va prefera deci pacea. Englezii, la rândul lor, obosiți de război, chiar dacă n-ar voi să accepte pacea, vor fi constrânși de americani. Rusia va plăti tot. Occidentul le rămâne anglo-americanilor. Franța se reface. Polonia și Iugoslavia se reconstituie într-un fel oarecare. Germaniei îi revine întreg spațiul rusesc, iar lui Hitler recunoașterea generală că a scăpat lumea de bolșevism. În fine, se fac și evreilor concesii («că nici așa nu se poate»), dându-li-se un stat undeva în Rusia, poate chiar în Birobidjan”.[5]

Așa cum știm bine acum, istoria s-a scris cu totul altfel. Ceea ce ar trebui să ne învețe o lecție importantă: prezentul ocultează viitorul, corupt fiind de presiunea iluziilor deșarte. Ca să poți vedea bine în viitor, se presupune că nu dai deoparte nicio informație, nicio tendință doar pentru că pare mai potrivit – cu interesele tale – un anumit curent de evoluție.

Să detaliez printr-un exemplu: În zilele de 3 și 4 iulie ac., la Astana, a avut loc summit-ul anual al Organizației de Cooperare de la Shanghai. Vladimir Putin a excelat în declarații privind războiul din Ucraina, condițiile în care ar fi posibil un proces de pace etc. A ținut să explice că așteaptă progrese diplomatice abia după alegerile pentru Casa Albă: „Președintele Trump, în calitate de candidat la președinție, spune că este pregătit și vrea să oprească războiul din Ucraina. Luăm asta foarte în serios. Nu am văzut aceste idei despre cum anume va face asta, și acesta este întrebare cheie, dar nu am nicio îndoială că el spune asta cu sinceritate și noi sprijinim asta.”[6] Durerea de cap a lui Putin rămâne războiul cu Kievul și lupta cu Occidentul, toate celelalte pălind ca detalii.

Dar cu ce s-a ocupat China la summit? China construiește fabrici de mașini și centrale electrice în Uzbekistan și Kazahstan, intermediază oferte de software de supraveghere și își extinde linia feroviară directă în Kazahstan, pentru a consolida și mai mult legăturile comerciale[7]. Comerțul dintre China și Asia Centrală a crescut cu 27% în 2023, la 89 de miliarde de dolari. China a intrat fără jenă în „zona de influență” a Federației Ruse din Asia Centrală, sub privirile neputincioase al Kremlinului, iar ținta următoare – în pregătire – este fără îndoială Siberia.

Vladimir Putin nu poate face altceva decât să privească și să joace rolul de mare prieten al lui Xi Jinping, pentru că fără sprijinul Beijingului Moscova nu are cum să își atingă obiectivele (setul minimal) în Ucraina și, mai departe, privind Europa și Occidentul în general.

Politica economică a Chinei pentru Asia Centrală, ca și revoluția islamică sponsorizată de Teheranul Ayatollahilor sunt un cancer care deja macină imperiul rus. Vladimir Putin a acționat în februarie 2022 din instinct: trebuia să facă o mutare dramatică ca să arate că Rusia este vie și poate acționa devastator. Dar nu i-a ieșit. Atunci a început – tot mai patetic – să apeleze la ajutorul „prietenilor” Rusiei. Cei care dau astăzi o mână de ajutor Moscovei se consideră solidari cu Rusia pentru că percep Occidentul ca pe un inamic, totodată imperiul rus ca pe-o pradă din care au început să se înfrupte, ca orice parazit căruia nu-i pasă de soarta a ceea ce va deveni în curând un cadavru. Cu atât mai bine, în fond.

Dacă ar fi să abordăm perspectiva ca pe-o lecție a istoriei, găsim în toate acestea și un avertisment inerent adresat Occidentului: prăbușirea imperiului rus poate provoca o tulburare globală și mai dificil de gestionat decât conflictul din Ucraina. Pentru că paraziții, cu China în frunte, urmați de India, Iran, Coreea de Nord și așa mai departe – privim spre BRICS și OCS pentru a completa lista – au devenit dependenți și nu se vor mulțumi cu puțin.

PACEA, DRAG CUVÂNT, DIFICILĂ ȚINTĂ

După dezbaterea televizată cu Joe Biden, Donald Trump simte că nimic nu mai poate sta în calea obținerii unui nou mandat la Casa Albă. Vladimir Putin crede la fel și o și spune oricui vrea să o audă: așteptăm rezultatul alegerilor prezidențiale din Statele Unite, după care avem speranța că vom putea demara negocieri serioase pentru o nouă arhitectură de securitate globală.

Și dacă tot se simte sigur de al doilea mandat, și anturajul lui Donald Trump simte că a venit momentul să ofere publicului crâmpeie din ceea ce ar putea fi politica externă și de securitate a viitoarei administrații de la Casa Albă. O analiză Politico[8] rezumă o posibilă poziție a Casei Albe față de NATO, în viitoarea eră Trump, în următorii termeni:

Programul lui Donald Trump pentru reformarea NATO, în cazul în care acesta ar redeveni în toamnă președinte al SUA se bazează pe două elemente: prezență americană minimă în Europa și sprijin acordat doar statelor aliate care alocă minimum 2% din PIB pentru apărare.

Foștii oficiali ai administrației Trump, din primul mandat al acestuia la Casa Albă, și experții din jurul candidatului republican la prezidențialele din SUA susțin pentru sursa citată că, în schimbul participării continue a SUA la NATO, țările europene ar trebui să-și mărească considerabil cheltuielile pentru apărare și să aibă o bază de recrutare mai mare și o industrie de apărare modernă. Potrivit acestor oficiali, SUA și-ar păstra umbrela nucleară deasupra Europei în timpul unui al doilea mandat al lui Trump, menținându-și puterea aeriană și bazele în Germania, Anglia și Turcia, precum și forțele sale navale. Între timp, cea mai mare parte a infanteriei, echipamentelor militare, logisticii și artileriei ar trece în cele din urmă din mâinile americane în cele europene.

Schimbarea respectivă implică „reducerea semnificativă și substanțială a rolului de securitate al Americii: să se retragă în loc să fie furnizorul principal de putere de luptă în Europa, să fie cineva care oferă sprijin doar în perioade de criză”, a afirmat, potrivit sursei citate, Dan Caldwell, fost consilier principal al lui Russell Vought, fost oficial superior al administrației Trump, care în mai a fost numit director de politici pentru Convenția Națională Republicană și care este de așteptat să joace un rol de conducere într-o a doua administrație Trump.

Poziția lui Donald Trump în privința unui posibil plan de pace pentru Ucraina a fost creionată într-un document de doi foști consilieri ai săi de la Casa Albă, general-locotenentul în retragere Keith Kellog și Fred Fleitz, acesta din urmă evocând ideea că în document sunt cuprinse principii și elemente discutate și convenite cu fostul președinte.[9]

Potrivit documentului Kellog – Fleitz, Moscova va fi încurajată să vină la masa negocierilor și i se va promite că procesul de intrare a Ucrainei în NATO va fi suspendat pentru o perioadă lungă de timp. Fleitz insistă că Ucraina nu trebuie să cedeze formal teritorii, însă admite că este puțin probabil ca Kievul să recâștige controlul asupra teritoriilor ocupate de ruși, dacă propunerea va fi adoptată. Iar Kellog este mai plastic în exprimare și direct: „Le spunem ucrainenilor: Trebuie să veniți la masă [masa negocierilor] și, dacă nu veniți la masă, susținerea din partea SUA va seca. Iar lui Putin îi spui: Trebuie să vii la masă și dacă nu vii la masă, atunci le vom da ucrainenilor tot ce au nevoie să vă ucidă pe teren.” – Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro