Este România un stat eșuat? (analiză)

Pe bloguri, în Social Media, în comentarii, și uneori în discursul politic, apare sintagma ”Stat eșuat” asociată României. Este corectă asocierea? Este permisibilă? Am să încerc un punct de vedere asupra acestei afirmații. Scriu acest articol probabil pentru că mă deranjează acest mesaj, deci presupun că există o doză de raționalizare în această analiză.

Ce înseamnă un „stat eșuat”

O definiție simplă a statului eșuat este: un stat eșuat este un termen folosit pentru a descrie un stat suveran care nu poate îndeplini funcțiile și responsabilitățile de bază ale unui guvern eficient.

Failed State – We define a “failed state” as a condition of “state collapse” – eg, a state that can no longer perform its basic security, and development functions and that has no effective control over its territory and borders. A failed state is one that can no longer reproduce the conditions for its own existence. (CSRC-CSW Workshop 2009)

Stat eșuat – Definim un „stat eșuat” ca o stare de „colaps al statului” – de exemplu, un stat care nu mai poate îndeplini funcțiile sale de bază de securitate și dezvoltare și care nu are control efectiv asupra teritoriului și frontierelor sale. Un stat eșuat este unul care nu mai poate reproduce condițiile pentru propria sa existență. (Atelier CSRC-CSW 2009)

Dintre caracteristicile definitorii ale unui stat eșuat se pot identifica:

• Incapacitatea de a controla teritoriul: Guvernul nu poate menține controlul asupra întregului teritoriu național, ceea ce poate duce la prezența unor zone dominate de grupuri armate, rebeli sau organizații criminale.
• Instituții guvernamentale slabe: Instituțiile statului sunt disfuncționale, corupte și ineficiente, incapabile să furnizeze servicii publice esențiale precum educația, sănătatea și infrastructura.
• Economia disfuncțională: Economia este instabilă, cu niveluri ridicate de sărăcie, șomaj și inegalitate. Resursele sunt adesea exploatate de elite corupte, în detrimentul populației generale.
• Violență și insecuritate: Conflictele interne, violența politică și criminalitatea sunt răspândite, afectând siguranța cetățenilor și stabilitatea socială.
• Migrație forțată și refugiați: Din cauza condițiilor precare, mulți oameni sunt forțați să-și părăsească locuințele, devenind refugiați sau persoane strămutate intern.
• Slaba legitimitate a guvernului: Guvernul nu se bucură de sprijinul și încrederea populației, fiind adesea văzut ca ilegitim sau ca reprezentând interesele unui grup restrâns de oameni.

Incapacitatea de a controla teritoriul

Are România grupuri armate, rebeli, organizații criminale care controlează zone din teritoriu? Nu cred că poate fi vorba de așa ceva. Probabil există organizații criminale prezente și eventual cu o influență temporară în anumite zone, dar nici pe departe capabile să se opună forței statului sau să provoace semnificativ autoritatea statului chiar și în zonele pe care le consideră teritoriul lor.

La acest capitol probabil România stă chiar mai bine decât țări dezvoltate ca Franța sau Statele Unite, în care există teritorii controlate de bande în care autoritatea statului este aproape complet inexistentă dacă nu diminuată semnificativ.

Poate mă puteți contrazice, dar eu nu am auzit de părți din România care să fie în stare de anarhie.

Instituții guvernamentale slabe

Sunt instituțiile corupte? În mod cert corupția este prezentă și perceptibilă conform tuturor studiilor și sondajelor disponibile. Dar, dacă această corupție este la un nivel și o generalizare care să facă nefuncționale instituțiile este discutabil. Până la urmă există școli, spitale, drumuri, care sunt în general întreținute, și asigură un nivel de servicii semnificativ, deși de cele mai multe ori departe de așteptările sau dorințele populației.

Sunt instituțiile statului disfuncționale? În mod cert există disfuncționalități. Disfuncționalități există în orice organizație în existență, gradientele sunt diferite. Prin comparație cu alte țări, probabil instituțiile din România au un nivel de funcționalitate mai redus ca în unele țări (de exemplu Germania, Japonia, sau Elveția) dar mai ridicat ca în alte țări (de exemplu majoritatea țărilor din America de Sud sau Africa).

Sunt instituțiile statului ineficiente? În mod cert da, dar instituțiile statului sunt peste tot privite ca ineficiente. De altfel eficiența nu este un obiectiv tangibil ci un deziderat. Există doctrine politice și economice care au ca premisă ineficiența statului și a instituțiilor sale, indiferent de țara sau statul la care se face trimitere. Sunt ineficiente instituțiile statului român la nivelul în care ar putea fi considerat un stat eșuat? Răspunsul este cu siguranță nu. Cu toate criticile posibile și toată obiectivitatea posibilă, pe timpi de răspuns la solicitări, pe capacitate de a răspunde solicitărilor, capacitatea de a rezolva urgențe sau probleme neprevăzute, și alte metrici posibile nu suntem în partea de jos a clasamentelor în domeniu, dar nici nu avem pretenția că excelăm.

Economia disfuncțională

Instabilitatea economică, unul din criteriile economice avute în vedere se măsoară prin volatilitatea indicatorilor economici. Pe orice indicator relevant privind activitatea economică volatilitatea este în intervale departe de orice pericol major. Au fost perioade, relativ recente în care am avut indicatorii în zona de alertă, dar asta a fost la nivelul anilor 90. După aderarea la UE si stabilizarea situației generată de criza din 2009, lucrurile stau destul de bine, cel puțin comparativ cu alte state relevante.

Sărăcia este realmente o problemă, dar, și aici comparativ cu alte state s-ar putea să fim surprinși cât de bine stăm. Inegalitatea socială, unul dintre indicatorii avuți în vedere, este în primul rând un indicator discutabil, și în al doilea rând un obiectiv fals. Dacă nivelul de bază al populației este suficient de ridicat oricât de mare ar fi decalajul față de elita economică, este irelevant. Nu cred că ar trebui să existe o limită a bogăției, dar ar fi bine să nu existe sărăcie.

Șomajul este extrem de scăzut, dar privit în contextul emigrației nu spune mai nimic. O țară poate ajunge la un șomaj aproape de zero și asta nu este un lucru bun dacă toată forța de muncă relevantă emigrează.

Resursele naturale sunt întotdeauna exploatate de elite, și un nivel oarecare de corupție asociat acestui proces este extrem de probabil. România nu face excepție, nici nu iese în evidență în vreun fel. Cazul Roșia Montana este dacă vreți un indicator că elitele nu fac chiar ce vor cu resursele în detrimentul populației.

În concluzie, este economia României atât de disfuncțională încât să considerăm România un stat eșuat? Fără să fim în vreun fel entuziaști cred că putem aprecia că nu. În mod cert economia nu este cum ne-am dori, sau atât de bine pe cât ar putea să fie, dar nu este nici în situația în care am putea considera România în zona de risc maxim.

Violență și insecuritate

Conflictele interne sunt rare, au existat conflicte inter-etnice violente (de exemplu in anii 90 la Târgu Mureș, Hădăreni, altele) dar sunt cazuri excepționale nici într-un caz o regulă. Violența politică este extrem de rară, dacă ne referim la numărul de situații în care politicieni sau grupuri de susținători să ajungă la violențe fizice, cel puțin de la episodul mineriadelor incoace. Au fost situații de confruntări între forțe de ordine și manifestanți politici, dar nu sunt mai frecvente sau mai violente decât în țările cu state considerate dezvoltate și puternice. Din punct de vedere al siguranței cetățenilor situația este destul de bună comparativ chiar și cu țări mult mai dezvoltate.

Migrație forțată și refugiați

Există migrație foarte semnificativă în România, dar nu este realmente forțată. Nu am auzit de nici un caz in care statul sau altcineva, cu aprobarea statului, să forțeze grupuri întregi de oameni să fie forțați să își părăsească locuințele, localitatea, regiunea sau țara și să plece altundeva. Sunt zone ale României în care condițiile precare economice determină o migrațiune spre venituri mai mari sau condiții de viață mai bune. Avem milioane de emigranți în țările din Vest, zone rurale complet sau aproape complet depopulate, dar nu a fost nici o armată, nici o poliție, nici o forțare reală, a fost un proces generat de incapacitatea statului de a asigura o dezvoltare echilibrată în teritoriu.

Putem explica fenomenul emigrației, putem pune reflectoarele pe sumele imense trimise de ”expați” în țară, dar, la acest capitol pur și simplu România este un stat eșuat. Puteți întreba emigranții și vă vor confirma cu o sumedenie de argumente potrivite cauzelor care i-au trimis pe toți în propriile exiluri.

Slaba legitimitate a guvernului

Guvernele României au indiscutabil o legitimitate legală, dar arareori au reușit să strângă un suport popular larg. Nu am văzut recent un sondaj în care instituțiile fundamentale (Guvern, Parlament, Președinție) să ajungă aproape de 50% încredere din partea populației. Armata și Biserica sunt cele mai bine cotate la capitolul încredere populară (undeva la 70%). Interesant este că NATO și UE au constant un nivel de încredere mai ridicat decât instituțiile statului Român.

Dacă urmărim prezența la vot, si calculăm numărul de voturi obținute de coaliția de guvernare constatăm că doar nucleul dur politic al fiecărui partid contează realmente. O mare parte din populație se lamentează, se indignează, comentează, dar refuză să se implice în politică și să legitimeze orice mișcare politică.

Privind retrospectiv populația României a votat de regulă un președinte de o culoare și un parlament de altă culoare politică, poate, instinctiv privind un stat prea puternic ca o amenințare. Există curente autoritariste care navighează mlaștina cețoasă a nostalgiilor comuniste, dar sunt departe de orice șansă de a resuscita autoritarismul. Dar, din frica de autoritarism, sau din pură nepăsare, majoritatea populației este o opoziție pasivă la orice autoritate statală și asta generează un stat slab, care poate foarte greu să realizeze ceva.

De menționat că nu fac aici aprecieri despre competența sau incompetența generala sau particularizată a unui guvern sau a altuia, mă refer strict la legătura stat-cetățean așa cum este ea percepută de cetățeni. În această privință este evident și măsurabil eșecul guvernărilor succesive. Măsura este prezența scăzută la vot și lipsa sprijinului consecvent al majorității populației pentru un partid și un președinte de aceeași culoare. 

Ranking internațional (benchmarking)

In prezent România este în poziția 130 cu 51 puncte (din 179 de țări incluse) în topul fragilității statelor. În acest top, spre deosebire de altele, prima poziție este cea mai rea, și ultima cea mai bună. În topul pe 2024 prima poziție este ocupată de Somalia (111 puncte) și ultima de Norvegia (12,7 puncte). (sursa: https://fragilestatesindex.org/global-data/).

Dintre țările apropiate de noi Moldova este în poziția 97 cu 64,7 puncte, Ucraina în poziția 22 cu 93,1 puncte, Ungaria în poziția 138 cu 46,2 puncte, Serbia în poziția 91 cu 67 de puncte, Bulgaria în poziția 133 cu 49,4 puncte.

Deci, din punct de vedere internațional România este ca punctaj mai aproape de statele considerate dezvoltate decât de statele din zona de risc (38 de puncte distanta fata de Norvegia, 42,1 puncte distanta de Ucraina, 60 puncte distanta fata de Somalia.

Deci România este plasată într-o zonă de mijloc departe de zona de risc.

Este corectă asocierea României cu expresia Stat Eșuat?

Există două capitole din șase la care România este momentan într-o situație care permite această asociere, Migrație și Legitimitatea Guvernării. Din punctul de vedere al românilor siliți de salariile mici raportat la costul vieții să emigreze, România este un stat eșuat. Din fericire, nu e singurul punct de vedere, și nici singurul criteriu.

General vorbind, privind criteriile în ansamblul lor, România este departe de a fi un stat eșuat, și, cu toate greșelile, bâlbele politice și economice, merge înainte spre a deveni un stat puternic. Situația se îmbunătățește constant, și, fără evenimente nedorite, putem ajunge spre un stat de care să putem fi mândri.

Prin comparație cu țările incluse în topul fragilității România este situată într-o zonă acceptabilă fără a fi în zona foarte bună a topurilor.

Ce este de făcut?

În primul rând trebuie ca instituțiile statului să recâștige încrederea populației. Pentru asta trebuie ca partidele să reușească să spele imaginea în fața electoratului, sau alternativ, să apară mișcări politice noi și coerente, cu rădăcini adânci în rândul populației. Legitimitatea legală nu este suficientă, trebuie și legitimitate morală.

Zilele trecute pe strada unde locuiesc, o grupare de tineri sunau la interfoane pretinzând că sunt de la Electrica. Am înțeles că au reușit să jefuiască unul sau mai mulți vârstnici. Au fost prinși în câteva ore, pentru că localnicii au colaborat cu Poliția și au identificat tentativa de bandă și membrii ei. Morala poveștii: este imposibil să funcționeze orice fel de criminalitate, crimă organizată sau corupție fără complicitatea sau pasivitatea unui număr mare de oameni. Cu cât populația se implică mai activ în combaterea fenomenelor negative cu atât mai mult statul este obligat să fie corect, ajutat să fie corect, și în cele din urmă să fie corect. Sincer am avut o satisfacție serioasă văzând câteva echipaje de poliție, mascați, jandarmi, si criminali în cătușe. Aștept să văd părinți acționând pentru eradicarea drogurilor și prostituției în licee și acțiune drastică și imediată a poliției la fiecare sesizare. – Citeste restul articolului si comenteaza pe Contributors.ro