Sari direct la conținut

Rectorul Universității București: Nu-i poți reduce pe pensionari la spectacolul acesta de-a mărit pensia. Politicienii, lipitori puse pe statul român

HotNews.ro
Pensionari, recalculare pensii
Pensionari, recalculare pensii. Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

România cheltuiește cu pensiile cu 25% spre 30% mai mulți bani decât reușește să strângă, spune rectorul Universității București, Marian Preda. Într-un interviu acordat pentru publicul HotNews.ro, el lansează și o idee care ar putea schimba în bine sistemul de pensii: în loc să rămânem obsedați de bani, să oferim pensionarilor compensații pentru medicamente sau servicii medicale mai bune.

Marian Preda este sociolog. Cercetările sale sunt în domeniul politicilor sociale din România. Marian Preda este și Rectorul Universității București. Peste 4 ani va ieși la pensie. Sunt tot atâtea motive, iată, pentru o discuție despre pensii în România, forma de manevră electorală a politicienilor asupra ”rezerviștilor”, a pensionarilor. De ce? S-a făcut Marea Recalculare înaintea alegerilor parlamentare și prezidențiale din România. 

Câteva din punctele importante ale interviului:

  • A ieși la pensie poate însemna întâlnirea cu depresia. Nu te mai simți utili. Nu mai ai relațiile sociale de altădată. Nu ai cui să transferi experiența.
  • ”Pensiile ar trebui plafonate ca la bulgari, pe măsura productivității economiei. În medie, pensionarii primesc mai mult decât își permite România. România cheltuiește cu 25% spre 30% decât strânge pentru pensii. Pensiile nu sunt în acord cu economia românească.”
  • ”Uitați-vă la miniștri, membri în tot felul de foruri consultative, persoane care explică la televizor. Ei sunt pensionari sau care vor fi în curând pensionari. Câți manipulează având în minte propria lor pensie?
  • Și mai e și mult cinism, nu doar  ipocrizie. se vorbește de creșterea punctului de pensie pentru pensionari cu adevărat în dificultate, dar de fapt creșterea acestui punct de pensie duce la creștere a tuturor pensiilor, inclusiv a pensiilor speciale. Și lucrurile astea nu sunt în regulă, nu sunt deloc în regulă.”

În medie, pensionarii primesc mai mult decât își permite România

Marian Preda, Foto: Hotnews
Marian Preda, Foto: Hotnews

Ce se întâmplă, formal, la pensie? 

Absolut schematic vorbind, ne pierdem legăturile formale, “relațiile”, obișnuințele din afara familiei. Rămânem doar cu cei foarte apropiați. Și atunci, e nevoie să ne integrăm într-o activitate care să ne pună în legătură cu alții și care să ne facă să ne valorizăm cunoștințele, capacitățile, abilitățile. E ca în prima zi de școală, de ce nu? Ca să nu ne simțim inutili, fără sens, ceea ce ne-ar duce la depresie.

Cică ești mai deștept la bătrânețe, mai liber, dar nu te mai ține corpul.

Asta e natura noastră. La această vârstă ai capacitatea de a înțelege lumea. Dar trebuie amintit că e un proces de zeci de ani. Totul a crescut odată cu experiența. Învățăm din experiența noastră, învățăm din greșeli și știm cum să reacționăm mai bine spre finalul vieții. În același timp, mintea a trecut împreună cu corpul prin aceste experiențe.

Putem gândi multe, dar nu mai avem capacitatea fizică, fiziologică, de a pune în practică tot ce ne dorim. Și aici iar e un motiv de depresie. Există sentimentul acesta de pierdere a potențialului de a face lucruri. Mulți încearcă să își regleze această discrepanță. Aici există posibilitatea de a transmite mai departe, cunoștințele către discipoli, proiecte personale și resurse către cei apropiați, copii, nepoți, astfel ai senzația unei continuități.

Te asiguri că tot ce ai făcut înainte are un sens, nu e în van. Ceea ce nu există în România este această pregătire pentru ce urmează. Oamenilor trebuie să li se dea o îndrumare. Uite, omule, ce te așteaptă. 

Sunt vreo 5 milioane de pensionari în România. O întreagă armată. 

Da. Dar e o armată “de rezerviști”, de persoane care pot fi activate. 

Sunt pensii echitabile pentru “armata” aceasta? 

Pensiile, cu câteva excepții, sunt o recompensă rezonabilă în contextul României. Să nu uităm, bulgarii au plafonat pensiile, pe măsura productivității economiei lor. Sunt unii în România care primesc prea mult și alții care primesc insuficient față decât ar fi meritat. În medie, pensionarii primesc mai mult decât își permite România.

Mulți pensionari ar fi foarte fericiți dacă, în loc să primească o majorare de pensie, ar primi compensații pentru medicamente, servicii medicale mai bune

România cheltuiește cu 25% spre 30% decât strânge pentru pensii. Pensiile nu sunt în acord cu economia românească. Și, mai este un detaliu crud, într-un fel: am făcut o obsesie pe pensia în bani. Sunt multe alte lucruri care pot fi făcute pentru pensionari.

Cred că mulți pensionari ar fi foarte fericiți dacă, în loc să primească o majorare de pensie, ar primi compensații pentru medicamente, servicii medicale mai bune. Noi facem obsesie pe bani, ori banii nu acoperă nevoile reale ale unor categorii de pensionari. De aceea și spun este o cruzime aici față de pensionari. Nu-i poți reduce la spectacolul acesta ”de-a mărit pensia”.

Cum arată Sistemul?

Lucrurile nu stau așa de bine. Pilonul unu, cum este numit, este un sistem în care nu există rezerve. Ceea ce se strânge de la cei care contribuie azi, se redistribuie la pensionari instant în aceeași lună. Și această sumă nu e suficientă, cum spuneam statul adaugă cam 25-30%. Se ia din alte domenii ale economiei sau asta înseamnă îndatorare a statului pe piața financiară. Ar trebui să plafonăm pensiile ca la bulgari, sau ar trebui ca fondul de pensii să fie redus cu 25%, nu? Logic. 

Deci sistemul de pensii “fură” viitorul tinerilor în fiecare lună și crează inegalități cu fiecare mărire.

Da. Să nu uităm, este un buget de stat, în care decizia ar trebui luată de noi, cetățenii. Ar trebui să vedem cât, prin comparație, se duce către tineri, cât se duce către alte categorii, poate chiar către cei care lucrează și au salariul minim, pentru diverse grupuri vulnerabile. Și aici, după părerea mea, e o justificare mai puternică pentru a da din banii tuturor către persoanele care sunt în vârstă sau către pensionari. Pentru că, vedeți, între pensionari și persoane vârstnice noi n-avem o suprapunere perfectă. Ea e mare, dar nu e perfectă. De ce? Pentru că au apărut pensionarii care nu sunt vârstnici. 

Interesantă zonă. Zonă în care citim diverse feluri de a fi ale României după Revoluție.

Dacă luăm reperele normale, unii, da, au oportunități, sunt diverse sisteme care le permit. Dar sunt alții care au o incapacitate de muncă. Mai sunt și pensionarii care beneficiază de pensii de urmaș ș.a.m.d. La fel cum sunt oameni care sunt vârstnici, dar nu sunt pensionari și din nou la ei nu se uită lumea. Cei care n-au lucrat legal, care au lucrat mai puțin de 15 ani, care au lucrat “la negru” și care nu au pensii.

Lumea uită că există această categorie, ca de ce? Pentru că în perioada comunistă erau extrem de puțini. Erai obligat să lucrezi, dar acum numărul lor este în creștere. Deja avem 35 de ani, în decembrie de la Revoluție și în acești 35 de ani mulți nu au cumulat puncte de pensie și atunci nu au pensii. 

Cum spuneți, citim câteva Istorii ale economiei după Revoluție. Avem istoria “specialilor”, apoi a “celor care s-au ascuns de delirul de impozite”, trăiesc pe ajutor social. În sfârșit, cei ignorați de România. Noul algoritm uită de mineri. Uniunea Europeană ne-a primit cu brațele deschise că am scăpat de această categorie. Pe de altă parte, am uitat de legea aceea prin care ei ieșeau la pensie. 

Când ești pensionar devii egoist puțin, e firesc, crezi că ceea ce tu ai făcut pentru ceilalți a fost foarte important

Unii dintre ei, nu sunt doar mineri. Da, s-a creat un cadru legislativ prin care s-a ieșit la pensie în anii 90. Cei care au lucrat în condiții grele, au primit și niște compensații pentru asta. 

Ținem minte cum aceste compensații s-au dus pe “apa sâmbetei” din lipsa unei educații financiare adecvate. 

Problema mare însă acolo nu erau minerii adevărați, ci ceilalți. În anii ‘90 era un miner și erau trei-patru “mineri” care lucrau prin birouri. Toți au fost într-o vreme asimilați cu minerii care lucrau în subteran. Ăia de la birouri erau la mină, dar nu lucrau în mină. Bun, nu dezgropăm morții, dar sunt “istorii” care au fost uitate. Legea care acum intră în vigoare pare că face distincție.

La fiecare astfel de discuție întotdeauna vor fi unii foarte supărați, unii care sunt mulțumiți. De aceea, repet, noi nu avem principii ferme în această privință. E foarte important să fie o dată definite detaliile acestea și lăsate așa un timp îndelungat. Să fie aceleași, să fie cunoscute, să fie corecte și să nu mai tot schimbe modalității de calcul la pensie. Ca pensionar ocupația ta nu ar trebui să fie să stai la televizorș;i să-ți recalculezi pensia. Este o ocupație și asta, dar e una depresivă. Când ești pensionar devii egoist puțin, e firesc, crezi că ceea ce tu ai făcut pentru ceilalți a fost foarte important. Și în acest context ești cu atât mai atent la modificări, recalculări. “Dreptul meu, dreptul meu” se aude același refren. 

Și ajungem la altă “istorie”. Cine decide pensiile?

Păi, clar. Își dau pentru ei. Uitați-vă la miniștri, membrii în tot felul de foruri consultative, persoane care explică la televizor. Ei sunt pensionari sau care vor fi în curând pensionari. Câți manipulează având în minte propria lor pensie? Și mai e și mult cinism, nu doar  ipocrizie. se vorbește de creșterea punctului de pensie pentru pensionari cu adevărat în dificultate, dar de fapt creșterea acestui punct de pensie duce la creștere a tuturor pensiilor, inclusiv a pensiilor speciale. Și lucrurile astea nu sunt în regulă, nu sunt deloc în regulă.

El n-are cu cine să vorbească, familia lui, cu copii și nepoți este departe, în străinătate

Adică problema echității e foarte sensibilă. “Avocații” de presiune mediatică sunt cei care oricum au pensii mari. E nevoie de reprezentanți ai tuturor generațiilor acolo, de exemplu, ai celor care vor plăti aceste împrumuturi pe care le face România astăzi. Să văd oameni de 25-30 de ani, de 40 de ani, care vor ieși la pensie peste zeci de ani și care atunci când vor ieși la pensie, nu vor avea destul de la stat, pentru că statul va trebui să plătească împrumuturile actuale. Nu, nu există un arbitru neutru. România este a tuturor, nu doar a celor 5 milioane de pensionari. Sau doar a parlamentarilor și “specialilor”.

Și aici cred că ajungem la război cu “rezerviștii”. Tineri contra bătrâni. 

O adevărata problemă a vârstnicilor este și cea a interacțiunii sociale. Adică oamenii ăștia au nevoie câteodată mult mai mare de cineva cu care să stea de vorbă, pentru că sunt singuri. Repet, pensionarii sunt reduși la bani. Să creștem pensia! Dar un pensionar este un om și el are nevoie de o bună rețea de sănătate, da, dar mai ales de interacțiune socială.

Cineva care este zilnic ținut în suspans cu banii, nu-și rezolvă problemele de zi cu zi. Nu e mai fericit. El n-are cu cine să vorbească, familia lui, cu copii și nepoți este departe, în străinătate. Ce face pensionarul? Se întâlnește cu televizorul? Nu e sănătos. El nu primește destulă atenție din partea alor lui, mai mult, nu este ascultat în comunitatea sa. Și atunci ar trebui să dezvoltăm un întreg sistem de suport pentru persoanele cu probleme, dintre care vârstnicii vor ocupa o  pondere foarte importantă. 

Iarăși vorbim de Istoria care ne separă, istoria de după Revoluție.

De exemplu, pensionarii din rural sunt extrem de dezavantajați, n-au acces la servicii medicale. Foarte puține dintre spitalele României sunt în mediul rural. Câte au fost s-au închis. Zona de pe lângă orașele medii și mari, are acces mai facil, dar chiar și de acolo, unei persoane care nu e deplasabilă sau greu deplasabilă îi trebuie un ajutor. Suntem liberi de 35 de ani. În sat nu sunt medici, nici personal de asistență socială. Nu sunt cluburi ale pensionarilor, alte diverse forme de sprijin, de interacțiune. 

Ce fac parlamentarii care-și decid propriile pensii, nu este deloc un spectacol al toleranței, al binelui social. Ei trăiesc într-o cleptocrație

În pensii, citim istoria săracilor, visul cooperativizării și pensionarii agricoli, deținuții politici și invalizii de război. Pensii, pensii, bani, bani. 

Știți de ce? Cei care au deja rezolvate celelalte probleme au pensii mari, au acumulări, au acces la servicii medicale private, de exemplu. Îi interesează doar mai mulți bani. Nu interesează temele acestea, “istoriile” României și inegalităților sociale. Putem găsi o scuză. Totul, da, e mercantilizat acum, comodificat. Totul e o marfă, inclusiv emoțiile și sentimentele. Sentimentul fiecărei persoane care are lipsuri e că banii lipsesc, pentru că banii sunt veriga acea intermediară pentru a obține ce-ți lipsește ție.

Mai grav, e că mulți vârstnici cred că dacă nu mai au bani să le dea copiilor sau nepoților, aceștia vor veni mai rar pe la ei. Cu siguranță, banii le rezolvă probleme curente. Iluzia aceasta îi face pe oameni să creadă că au nevoie de bani. Dar să nu uităm, nevoile finale ale persoanele vârstnice sunt în special emoționale, de interacțiune. Ei au nevoie de interacțiune socială.

Ori, ce fac parlamentarii care-și decid propriile pensii, nu este deloc un spectacol al toleranței, al binelui social. Ei trăiesc într-o cleptocrație. Au “statul ca o pradă”.  Sunt lipitori puse pe statul român cu tot ce are el, pe toate tipurile de venituri. Au bani luați pentru partide politice pe care după aceea îi distribuie, re-distribuie cum vor ei către presă, către tot felul de firme de-ale lor, bani luați pentru investiții în zonele pe care le controlează ei și cu firme pe care le controlează ei și după aceea, își dau bani pentru pensie.

INTERVIURILE HotNews.ro