Sari direct la conținut

Airberlin reziliaza o comanda de 5 miliarde de dolari facuta la Boeing. Compania de zbor germana lupta cu criza, cifrele rosii si timpul frumos

HotNews.ro
Airberlin in criza, Foto: Dani Rockhoff
Airberlin in criza, Foto: Dani Rockhoff

Airberlin a reziliat comanda a 33 de avioane facuta la Boeing, in valoare de 5 miliarde de dolari. Comunicatul de presa a aparut in 26 septembrie pe website-ul companiei. Este vorba de 18 aeronave de tip B737 si 15 de tip B787. Stornarea comenzii se face fara plati compensatorii. Renuntarea la aeronavele produse de americani nu inseamna insa ca „minunata colaborare” cu Boeing nu va continua, dupa cum declarat directorul financiar al airberlin, Ulf Hüttmeyer.

Acesta a mai spus ca, prin rezilierea comenzii, airberlin isi va putea „reduce semnificativ cheltuielile”. Flota de zbor a companiei va fi completata in viitor prin cumparare sau leasing de aeronave, in mod treptat si in functie de nevoi. Air Berlin PLC (in propria ortografiere facuta de firma scriindu-se „airberlin”) are sediul fiscal in Rickmansworth (UK) si opereaza prioritar in Germania de pe aeroporturile Berlin-Tegel, Düsseldorf, München si Zürich.

Din vara anului 2010, compania a luat in planul sau de zboruri si destinatia Romania, incepand sa efectueze zboruri la Constanta. Momentan, oferta spre Romania e limitata la capitala Bucuresti (OTP). Airberlin este pe locul al doilea in Germania (dupa Lufthansa) si pe locul sapte in Europa, in randul companiilor de zbor.

Ca si Lufthansa, concurentul sau german consacrat, airberlin se afla de cativa ani buni in criza. Anul trecut, pierderile companiei s-au ridicat la 315,5 milioane de euro. Lipsa de profit la nivel operativ a fost explicata printr-un sezon de vara slab, cu temperaturi neobisnuit de ridicate in Europa Centrala, ceea ce a dus la zboruri si rezervari mai putine.

Astfel, airberlin a fost nevoit sa conceapa un program de economii drastice, in mai toate sectoarele sale. Inca din luna aprilie a acestui an, noul sef al airberlin, Wolfgang Prock-Schauer, declara ca masurile de austeritate de pana atunci nu sunt suficiente si anunta „o restructurare fundamentala” a companiei.

In decembrie 2011, Airberlin vanduse companiei de zbor Etihad, aflata in proprietate de stat a Emiratelor Arabe Unite, programul sau de zboruri pentru oamenii de afaceri „cu multe mii de mile la bord”. Etihad Airways si-a crescut astfel la 29,21% participatiile detinute la airberlin, devenind partenerul sau strategic.

Prin injectia de capital primita de la Emirate, de 300 de milioane de euro, airberlin a putut inregistra in 2012 un mic plus, de 7 milioane de euro. Acesta n-a putut fi insa mentinut si in anul urmator. In 2013, cifra de afaceri a scazut de la 4,31 la 4,15 miliarde de euro, iar profitul inainte de impozitare de la plus 70,2, la minus 231,9 milioane de euro.

In acelasi an, a fost anuntata demararea programului de economii „Turbine”, care inseamna reducerea flotei aeriene a airberlin cu 15 nave, ajungandu-se la 140. Nici angajatii firmei care nu sunt platiti in regim tarifar nu au fost scutiti de taieri de salarii. In total, ar fi prevazute 900 de concedieri, ceea ce inseamna ca tot al zecelea loc de munca din firma va cadea.

Restructurarea pare sa atinga si Belair, firma-fiica a airberlin, din Elvetia. Societatea care opereaza zboruri charter ale airberlin din tara cantoanelor, trebuie sa-si reduca cheltuielile cu 8 milioane de euro. Altfel o ameninta, in cel mai rau caz, insolventa. Anuntul a fost facut de portalul „Austrian Aviation”, citat de Handelszeitung.ch.

Desi informatiile nu sunt confirmate oficial de conducerea companiei, publicatia numita face referire la declaratiile unui purtator de cuvant care ar fi declarat ca „programul de economii va viza, fara exceptie, pe toti angajatii Belair”. Inca din luna decembrie a anului trecut, acestia ar fi primit la semnat o intelegere cu conducerea companiei, conform careia ei renuntau, pana in noiembrie 2014, la mariri de salariu.

Cele 13 milioane de euro scontate din economii se vor reflecta insa altfel in practica: pilotii vor primi 15% mai putin la salariu, insotitorii de bord si personalul de la sol cu 10% mai putin. Reduceri de personal sunt prevazute in toate sectoarele de activitate ale Belair, chiar si in IT, mai mentioneaza publicatia citata. Concernul n-a facut inca declaratii publice referitoare la taierile de salarii, mentionand insa ca „actualele contracte colective de munca vor fi respectate”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro