Sari direct la conținut

eMAG spune ca la centrul de software pe care il deschide, costurile salariale si impozitul pe profit vor depasi 25 milioane euro in urmatorii sapte ani.

HotNews.ro

Retailer-ul online eMAG, care lanseaza in luna iulie proiectul de investitii numit „Centrul de Dezvoltare Software eMAG IT Research” estimeaza ca acesta va contribui cu 25,8 milioane de euro la dezvoltarea regionala, insemnand costurile salariale si impozitul pe profit in perioada 2014 – 2021. Pentru centrul la care vor fi 200 de angajati compania a obtinut un ajutor de stat de 6,65 milioane euro.

Centrul de software, care va fi construit in Bucuresti, va genera 203 locuri noi de munca si va furniza prima aplicatie in luna octombrie a anului in curs. Pentru proiectul de investitii, eMAG a aplicat, cu suportul consultantilor Deloitte Romania, si pentru ajutoare de stat, primind, la finalul lunii iunie, un acord pentru finantare din bugetul de stat in valoare de 6,65 milioane de euro din partea Ministerului Finantelor Publice (MFP).

Proiectul face parte din strategia de extindere la nivel european a platformei eMAG. Cea mai cunoscuta si utilizata platforma de comert electronic din Romania, cu vanzari, in 2013, in valoare de 188 milioane de euro si cu o tinta de peste 260 milioane de euro pentru acest an,

eMag s-a extins pe doua piete regionale: Ungaria si Bulgaria, insa vrea sa mai adauge tari.

Pentru a sustine strategia de dezvoltare, compania Dante International a decis crearea unor companii specializate pe achizitii, marketing online si dezvoltare software. In acest context a fost infiintata, in luna mai 2014, compania eMAG IT Research, care va crea noua entitate pentru dezvoltarea de aplicatii software specializate in comertul electronic.

eMAG IT Research este o companie membra a eMag, cel mai mare retailer online IT&C de pe piata locala detinut de grupul sud-african Naspers. Gigantul media Naspers a cumparat 70% din eMag in anul 2012, tranzactie in urma careia deputatul PSD Sebastian Ghita, a iesit din actionariatul eMAG. Inainte de tranzactie, Dante International, compania care controla eMag, era detinuta de Radu Apostolescu (16,33%), Asesoft Distribution (80,67%) si Asesoft Web (3%). Iulian Stanciu si Sebastian Ghita detineau in mod egal Asesoft Distribution si Asesoft Web. Trebuie precizat ca Asesoft Distribution se rebranduia la final de 2011 si devenea Network One Distribution.

eMAG este detinut de Dante International, ai carei actionari erau, pana de curand, grupul Naspers 70%, Iulian Stanciu – 21,6% si Radu Apostolescu – 8,4%. Pe 10 iunie 2014 Radu Apostolescu anunta ca va vinde participatia sa de 8,4% catre Iulian Stanciu si grupul Naspers.

Conform datelor de la Ministerul de Finante, Dante International a avut in 2013 o cifra de afaceri de 831,1 milioane lei si o pierdere neta de 6,9 milioane lei. Compania avea un numar mediu de 576 de angajati.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro