Business report: N-are nevoie Romania de bani? Bancile straine au retras 1,2 miliarde de euro, iar exodul va continua; Cum merg vanzarile celor mai mari ansambluri de locuinte din Bucuresti; Topul asiguratorilor din Romania: pierderile au ajuns la 1,28 de miliarde de lei
N-are nevoie Romania de bani? Bancile straine au retras 1,2 miliarde de euro, iar exodul va continua. 20% din liniile de finantare ale bancilor din Romania s-au evaporat anul trecut. Bancile straine prezente au redus finantarea subsidiarelor de la noi cu 1,2 miliarde de euro. Potrivit Bancii Nationale, bancile mama isi iau banii inapoi pentru ca nu au cui sa dea credite in Romania si au nevoie de ei pentru imbunatatirea bilanturilor de acasa. Reducerea RMO din acest an lasa si mai multi bani pentru inapoierea liniilor de credit. Expunerea principalelor banci straine pe Romania a scazut cu 18% in ultimii cinci ani. La nivelul intregului sistem, bancile straine au redus cu 19% liniile de finantare, doar anul trecut, scrie Economica.net
Cum merg vanzarile celor mai mari ansambluri de locuinte din Bucuresti. Proprietarii celor mai mari zece ansambluri rezidentiale din Bucuresti si imprejurimi se asteapta ca anul acesta sa vanda circa 950 de locuinte, cu 215 unitati peste rezultatul din 2013, in principal pe baza imbunatatirii conditiilor de creditare si a ajustarilor de pret aplicate in ultimii ani de criza. In august 2013, cand s-a lansat varianta in lei a programului de creditare Prima Casa, o familie de bucuresteni cu venituri medii interesata de achizitia unui apartament cu doua camere, in suprafata de 50 mp, la un pret de circa 47.000 de euro, trebuia sa accepte un grad de indatorare de 30%. La inceputul acestui an, achizitia aceluiasi tip de apartament era posibila cu un grad de indatorare de 27,2%, situatie care denota o usoara imbunatatire a accesului la locuinte, potrivit unei analize realizate de Capital. La aceasta ameliorare a contribuit diminuarea ratelor interbancare la 3 luni (Robor 3 luni), in functie de care se calculeaza dobazile la creditele in lei. Indicatorul Robor la 3 luni a scazut de la 4,49% pe an, in 1 august 2013, la 2,43% pe an, in prezent, potrivit statisticilor BNR, anuntaCapital.ro.
Costul salarial minim creste mai repede decat salariul minim. Costul pentru acordarea salariului minim pe economie a crescut de la 1 iulie 2014 de la 1.088 lei la 1.152 lei, odata cu majorarea salariului minim brut de la 850 lei la 900 lei. De retinut, cresterea celor doi parametri de baza pe piata muncii este mai mare decat cea a salariului minim net, care s-a majorat cu aproape o jumatate de punct procentual mai putin. Per total, in ultimele 12 luni, salariul minim brut si costul salarial minim au urcat cu 12,5%, in timp ce beneficiul nominal pentru salariat a fost de 11,5%. In conditiile unei inflatii anuale comunicate oficial la nivelul de 0,94% pentru luna mai, se poate estima deja ca puterea de cumparare a salariului minim s-a majorat in ultimele 12 luni cu peste 10%, informeazaCursdeguvernare.ro.
Topul asiguratorilor din Romania. Afacerile companiilor din sector au intrat in vrie in 2013, iar pierderile au ajuns la 1,28 de miliarde de lei. Sistemul asigurarilor din Romania a generat anul trecut pierderi nete de 1,28 miliarde de lei, mai mult decat in toata perioada 2009-2012, cand au fost consemnate pierderi totale de 792 de milioane de lei, potrivit raportului anual al Autoritatii de Supraveghere Financiare (ASF). Cele mai multe societati de asigurari, respectiv 20, au inregistrat pierderi cumulate de 1,5 miliarde de lei, de 2,5 ori mai mult decat in 2012, in vreme ce 17 companii au generat un rezultat pozitiv de doar 222 de milioane de lei, se mai arata in document. De altfel, pierderile totale aconteaza 15,77% din subscrierile totale de 8,12 miliarde de lei, incasate anul trecut, scrieAdevarul.
Ce interdictii a impus Rusia cu privire la importurile de carne. A intrat in razboi cu Uniunea Europeana. Anul acesta, Federatia Rusa a interzis importul de carne si produse din carne din mai multe state europene, motivand siguranta alimentara. Situatia a ajuns chiar pe masa Organizatiei Mondiale a Comertului. Tendinta de a limita pe cat posibil importurile de alimente este evidenta de mai multi ani, planul Rusiei fiind de a fi autosuficienta. Astfel, in aprilie, a interzis importurile de vita din Austria, dar si tranzitul de carne preparata originara din Polonia si Lituania.Totodata, Rusia a impus anul acesta restrictii la porcii vii care au tranzitat Ucraina, Lituania si Polonia. Cu Germania, tara unde s-a descoperit un caz de atipic de encefalopatie spongiforma bovina (ESB) inca din ianuarie 2014, Rusia a intrerupt relatiile comerciale cu carne inca din 2013, anunta Economica.net
Domeniul de internet .com apune. Ce noi domenii de Internet vor aparea. La sfarsitul acestui deceniu extensia .com nu va mai fi principalul domeniu de internet, anticipeaza experti in IT. In prezent, domeniul .com reprezinta aproximativ 42% din totalul adreselor de internet si a fost principalul vector pentru dezvoltarea internetului in ultimii douazeci de ani. Internetul se confrunta in prezent cu una dintre cele mai mari transformari de la inceputurile sale, cu peste 1.000 de noi adrese de internet apartinand unor noi domenii, altele decat .com, urmand sa devina functionale incepand cu acest an. Extensii in grafia araba, .sexy, .technology sau .singles sunt doar cateva dintre noile domenii care vor face internetul un spatiu foarte diferit fata de ceea ce stim si folosim astazi, informeazaCapital.ro.
Viitorul autovehiculelor, in viziunea Bosch. Industria auto lucreaza intens la integrarea sistemelor electronice existente la bord, scopul fiind acela de a spori siguranta conducerii, confortul si agilitatea si de a le permite soferilor sa personalizeze caracteristicile de manevrare ale autovehiculelor. Bosch Engineering GmbH a dezvoltat un control integrat al dinamicii autovehiculului care interconecteaza si gestioneaza dispozitivele de actionare pentru dinamica existente la bord intr-un mod nou, complet diferit. Acesta le permite soferilor sa adapteze caracteristicile de manevrare ale autovehiculului in mod individual, in functie de situatia de conducere – de la o calatorie confortabila pana la o deplasare sportiva si placuta. Functia le permite producatorilor de autovehicule sa adapteze cu precizie caracteristicile de manevrare ale unui autovehicul pentru a se potrivi propriei marci sau strategiei unui model. Primul autovehicul produs in serie echipat cu aceasta functie este SLS AMG Electric Drive, care are un motor electric montat pe fiecare dintre cele patru roti, scrie24auto.ro.