Siria: Cum se explica "batjocura" rusa si chineza de la ONU. De ce e tinut in brate Bashar al Assad

​Rusia si China au blocat sambata adoptarea in cadrul Consiliului de Securitate al ONU a unei rezolutii legate de Siria. Pozitia celor doua tari a fost criticata dur de statele occidentale si arabe. Daca presedintele Nicolas Sarkozy a declarat ca „Franta nu se da batuta”, iar Beijingul si Moscova „incurajeaza regimul sirian sa continue politica sa nemiloasa si fara speranta”, ambasadoarea SUA la ONU, Susan Rice, a descris votul drept „rusinos”, precizand ca Rusia si China au vrut sa „vanda poporul sirian si sa protejeze un tiran las”. Intr-un mesaj si mai vehement postat ulterior pe Twitter, Rice s-a declarat „dezgustata ca Rusia si China au impiedicat Consiliul de Securitate al ONU sa isi indeplineasca unicul scop”.

Declaratii asemanatoare au facut si alti lideri occidentali, toti afirmand la unison ca sunt dezamagiti de pozitia adoptata de rusi si chinezi, in conditiile in care rezolutia care ar fi asigurat Liga Araba ca Natiunile Unite „sprijina in totalitate” apelul ligii pentru „o tranzitie politica realizata de poporul sirian catre un sistem politic pluralist” a fost votata de toti ceilalti 13 membri ai Consiliului de Securitate.

„Daca nu incepem procesul, stiu ce se va intampla: mai multa varsare de sange, o rezistenta crescuta din partea celor ale caror familii sunt ucise si ale caror case sunt bombardate si o probabilitate mai mare ca Siria sa alunece intr-un razboi civil”, a rezumat Hillary Clinton frustrarea cancelariilor occidentale si ale celor din Liga Araba. „Votul a fost o batjocura”, s-a plans secretarul american de stat.

Ce le face insa pe cele doua puteri sa-l protejeze pe Bashar al-Assad, care refuza sa plece de la putere in ciuda faptului ca este contestat puternic de aproape un an de zile, iar confruntarile sangeroase dintre fortele regimului si opozanti au facut peste 6000 de morti si mii de raniti?

In public, Rusia a criticat documentul pe motiv ca nu contine masuri impotriva grupurilor de opozitie violente, iar ONU „tine partea unei tabere intr-un razboi civil”.

La randul sau, ambasadorul Chinei la ONU, Li Baodong, a afirmat ca rezolutia ar pune presiune asupra guvernului sirian, ori „impunerea unei solutii” nu ar contribui la rezolvarea problemei.

Analistii si diplomatii impartasesc opinia ministrului turc de externe, Ahmet Davutoglu, care a caracterizat cel mai bine veto-ul de sambata din Consiliul de Seduritate al ONU: „Rusia si China nu au votat bazandu-se pe realitatile existente, ci mai degraba dintr-o atitudine reflexiva impotriva Occidentului”.

Problema sustinerii lui al-Assad de catre Moscova si Beijing este insa mai complicata si tine de interesele strategice si de afaceri pe care ambele tari le au in Siria.

Politica Rusiei in cazul Siriei

Potrivit lui Daniel Treisman, profesor de stiinte politice la University of California in Los Angeles, Rusia si China blocasera deja, la 31 ianuarie, un plan prezentat in Consiliul de Securitate de catre Maroc, care ii cerea lui Assad sa-i cedeze puterea adjunctului sau, acesta urmand sa organizeze alegeri generale. Daca liderul sirian nu se conforma planului in 15 zile, rezolutia ce avea aprobarea Ligii Arabe ameninta cu impunerea de „masuri suplimentare”, pe care nu le preciza.

CNN scrie ca Moscova isi exprimase deja dreptul de veto in octombrie trecut, in cazul unei rezolutii ce denunta recurgerea la forta de catre Assad.

Mai mult, in timp ce liderii occidentali si diplomatii din Liga Araba incercau sa gaseasca solutia cea mai potrivita pentru alungarea de la putere a omului forte de la Damasc, rusii au trimis in apele siriene un grup de nave în frunte cu portavionul „Amiral Kuzneţov” si au livrat un transport de rachete Yakhont pentru trupele lui Bashar al-Assad.

Veto-ul Rusiei

Foto: Agerpres

In plus, Rusia a anuntat recent ca se va opune embargoului asupra armamentului ce se doreste a fi impus Siriei motivand ca „cele doua tari au contracte in derulare care trebuiesc duse pana la final”. Desi partea rusa a mentionat ca nu este de acord cu folosirea fortei pentru reprimarea protestelor, Moscova sustine ca armele pe care le livreaza Siriei „nu sunt destinate acestor reprimari, ci folosesc la intarirea sistemului de aparare”.

Treisman scrie ca astfel de actiuni sunt doar ultimele „dintr-o lista lunga de manevre obstructioniste si trucuri ieftine al caror tel pare deseori sa fie doar acela de a submina obiectivele internationale ale Occidentului”. Profesorul american noteaza ca, in afara de opozitia la debarcarea lui Assad, „Moscova pare determinata sa imblanzeasca sau sa intarzie sanctiunile impotriva Iranului menite sa impiedice ambitiile sale nucleare, sa stagneze discutiile cu regimul de la Phenian legate de programul sau atomic, sa intimideze miscarile pro-democratie din tarile vecine si sa-i linguseasca pe dictatorii cu pozitii anti-americane, precum Hugo Chavez”.

In opinia analistului, comentatorii occidentali gresesc atunci cand atribuie aceasta atitudine „paranoiei personale a lui Putin” sau „încercarii de a reaprinde mândria ranita a natiunii si a afirma statutul de superputere al Rusiei”. De fapt ar fi vorba de actiuni motivate doar de interese politice si economice.

* In primul rand, e vorba de interese strategice. Portul sirian Tartus gazduieste singura baza navala pe care Rusia o mai are in Mediterana. In acest moment, 600 de tehnicieni rusi lucreaza la renovarea instalatiilor care n-au mai fost folosite de multa vreme. „Renuntarea la acest cap de pod din Orientul Mijlociu ar fi o rusine” pentru rusi, crede analistul.

* Rusia are interese comerciale reale in Siria, desi ele sunt limitate. Contractele pentru livrarea de armament rusesc pentru Damasc valoreaza cinci miliarde de dolari.

Jeffrey Mankoff, analist in cadrul Center for Strategic and International Studies, a declarat ca International Peace Research Institute din Stockholm a estimat valoarea vanzarilor de arme rusesti catre Siria la 162 de milioane de dolari, atat pentru 2009, cat si pentru 2010. Moscova a semnat de asemenea un contract in valoare de 550 de milioane de dolari cu Siria, pentru livrarea de avioane de antrenament.

Este clar ca dupa ce a pierdut 13 miliarde de dolari din cauza sanctiunilor internationale impuse Iranului si inca 4.5 miliarde de dolari in urma anularii unor contracte cu Libia, industria de aparare a Rusiei se clatina puternic.

In plus, in afara de exporturile de armament, companiile rusesti detin investitii importante in infrastructura siriana, in sectoarele energetic si de turism (acestea valorau 19.4 miliarde de dolari in 2009).

* Siria este singurul aliat major pe care Rusia il are in prezent in Orientul Mijlociu.

* Politicienii rusi au devenit alergici la declaratiile moralizatoare ale occidentalilor, care, in opinia lor, actioneaza cu jumatati de masura. Profesorul Treisman mentioneaza in acest sens cazul Statelor Unite, care, in timp ce fac presiuni pentru inlaturarea lui Assad, au ridicat o interdictie privind ajutorul militar pentru dictatorul uzbek Ismail Karimov si nu au cerut plecarea din fruntea Bahrainului a regelui Hamad bin Isa Al Khalifa. Ambele tari s-au confruntat cu miscari populare, reprimate violent.

* Rusia pare, de asemenea, deranjata de interventiile Occidentului in Orientul Mijlociu, ce par sa continue asa-numita „Freedom Agenda” promovata de fostul presedinte american George W. Bush. Este vorba de folosirea fortei pentru inlaturarea unor lideri (asa cum s-a intamplat in Libia, Irak si Afghanistan) si de presiuni diplomatice continue pentru inlaturarea altor regimuri (Tunisia, Egipt si Yemen).

In cazul Libiei, in special, Kremlinul pare sa fie convins ca a fost pacalit sa sustina o rezolutie ce prevedea protejarea civililor, ca sa se trezeasca ulterior ca documentul a fost folosit pentru a justifica raidurile aeriene ce l-au inlaturat de la putere pe prietenul Moscovei, Muammar Gaddafi.

* In afara de interesele comerciale si strategice, cea mai mare teama a Rusiei este legata de instabilitatea Orientului Mijlociu si a Asiei Centrale, in contextul in care rusii sunt ingrijorati deja de raspandirea spre nord a violentei islamiste si a opiumului, foarte posibila dupa plecarea coalitiei internationale din Afghanistan.

Moscova nu percepe confruntarile din Siria ca o lupta intre poporul oprimat si regimul dictatorial, ci un conflict religios ce sta gata sa explodeze intre alawitii de la putere (apropiati de Islamul siit) si majoritatea sunita. Eforturile de inlaturare a lui Assad pot sa fie parte a unui proiect mai amplu, care vizeaza izolarea principalului aliat al Siriei – Iranul.

Profesorul Daniel Treisman crede ca, cu toate acestea, e foarte posibil ca rusii sa-si imblanzeasca atitudinea legata de plecarea lui Assad, nu neaparat din considerente morale, ci „pur si simplu pentru ca nu doresc sa sfarseasca in tabara care pierde”.

Interesele lor ar avea de suferit in cazul in care Assad e inlaturat si sucessorul acestuia ar proveni din tabara opozitiei. „Nu suntem prieteni sau aliati ai presedintelui Assad”, a declarat saptamana trecuta seful diplomatiei ruse, Serghei Lavrov, semnaland ca Moscova se pregateste si ea de o posibila schimbare de conducere in Damasc.

Ce urmaresc liderii de la Beijing

La fel ca si Rusia, China are motivele ei bine determinate pentru a mentine relatii bune cu regimul de la Damasc.

Potrivit statisticilor din 2010 ale Comisiei Europene, citate de CNN, China ocupa pozitia a treia in topul tarilor care importa produse din Siria.

Un institut de analiza si cercetare din Washington, The Jamestown Foundation, afirma intr-un raport din 2010 ca „interesul reînnoit al Beijinului în Damasc – punctul final tradiţional al vechiului Drum al mătăsii … indică faptul că China priveste Siria ca un nod comercial important”.

In confirmarea acestei teorii sta si atitudinea Chinei din vara trecuta, intr-un moment in care presa internationala relata despre masacrarea civililor sirieni de catre fortele guvernamentale. Ministerul chinez de

Veto-ul Chinei

Foto: Agerpres

Externe a emis o declaratie in luna august in care mentiona „dezvoltarea constanta” a relatiilor de prietenie „de mai bine de 50 de ani”.

„China şi Siria au oferit fiecare sprijin si intelegere în problemele referitoare la interesele principale si majore ale celeilate. China a arătat înţelegere coerentă şi sprijin ferm pentru poziţia Siriei in chestiunea Înălţimilor Golan, în timp ce Siria a rămas angajata politicii o singura China si ofera Chinei sprijin ferm in probleme legate de Taiwan, Tibet, Xinjiang şi drepturile omului.”

Saptamana trecuta, ambasadorul permanent al Chinei la Natiunile Unite a afirmat ca uciderea civililor inocenti trebuie sa fie oprita, adaugand insa ca este impotriva „fortarii” unei schimbari de regim la Damasc.

„China este de părere că cererile sirienilor pentru reforma şi protejarea interesele lor ar trebui să fie respectate. Este imperios necesar să se pună capăt imediat tuturor formelor de violenţă în Siria şi să oprească uciderea de civili nevinovaţi. In acelasi timp, un proces politic cuprinzator, cu o participare larga a tuturor partidelor siriene trebuie sa demareze fara intarziere, pentru a accelera reformele si a rezolva diferentele si disputele in mod pasnic, prin dialog si consultari”, a declarat ambasadorul chinez Li Baodong.

Expertii cred ca liderii Chinei se tem ca un eventual succes al opozitiei siriene de a-l debarca pe Assad ar putea sugera opozantilor chinezi ca miscarile de protest functioneaza si ca un regim autoritarist poate cadea daca poporul isi doreste cu adevarat asta. Dupa izbucnirea Primaverii Arabe, autoritatile de la Beijing au reprimat agresiv incercarile timide de protest din China, iar presa oficiala a explicat de ce situatia din tarile arabe este diferita complet de cea din China, avertizand ca manifestatiile anti-regim nu ar face altceva decat sa afecteze grav boomul economic cunoscut de cativa ani de statul comunist.

Ca si Rusia, Beijingul se teme de extremismul musulman si de posibilitatea ca acesta sa se manifeste in interiorul granitelor Chinei. Daca Assad cade, locul sau ar putea sa fie luat de un regim islamist, asa cum s-a intamplat in Tunisia, Egipt sau Libia, iar perspectiva aceasta nu e pe placul Chinei: in ultimele luni, Beijingul s-a confruntat el insusi cu demonstratii ale minoritatii musulmane.

Primavara siriana

O miscare de protest fara precedent a inceput in 15 martie 2011 in Siria, in urma unui apel lansat pe o pagina Facebook, intitulat „Revolutia siriana impotriva lui Bashar al-Assad 2011”, in care se incurajau manifestarile pentru „o Sirie fara tiranie, fara lege de urgenta (in vigoare din 1963) si fara tribunale exceptionale”.

Assad a ajuns la putere in iulie 2000, dupa moartea tatalui sau, Hafez al-Assad, care a guvernat tara timp de 30 de ani.

Manifestanti in Homs (ianuarie 2012)

Foto: Agerpres

Inegalitatile s-au accentuat in tara, saracia afectand 14% din cei 22 de milioane de locuitori. Rata somajului, care afecteaza in principal tinerii, este evaluata de experti la 22%.

La 2 septembrie, Uniunea Europeana a hotarat sa impuna sanctiuni impotriva exporturilor petroliere siriene, afirmand ca presedintele Bashar al-Assad isi masacreaza propriii cetateni.

Activistii sirieni au anuntat recent ca aproximativ 6.000 de persoane au fost ucise in confruntarile dintre fortele guvernamentale si opozantii regimului lui Bashar al-Assad.

In urma demonstratiilor continue, guvernul a decis eliberarea unor prizonieri politici, eliberarea din functie a unor guvernatori provinciali, incetarea starii de urgenta, in timp ce guvernul si unii parlamentari au demisionat.

Fortele armate guvernamentale au desfasurat actiuni violente in Hama, Daraa, Homs si alte orase, luptand impotriva protestatarilor si a soldatilor dezertori, grupati in Armata siriana libera.

Opozitia a format un Consiliu National.

Siria a fost suspendata din Liga Araba.