Revolutia incrancenata

Se implinesc astazi 17 ani de la uluitoarea revolta a muncitorilor brasoveni. Reprimata de Securitate cu cea mai mare brutalitate.

Tot in aceasta luna, in 1989, era programata declansarea loviturii de stat. La Iasi. Dar a avut loc abia dupa o luna. Iar flacara s-a aprins la Timisoara. Si se mai intampla ceva. Ion Iliescu paraseste intr-un fel scena. Nu mai poate fi sef de stat. Ora bilantului a sosit.

Si nu este corect sa faca singur acest bilant. Toti am fost partasi la evenimente. La schimbarea Romaniei. Si ca atare, in ceea ce ma priveste, cel putin, consider ca nu am dreptul moral sa-i permit lui Iliescu sa interpreteze singur, in functie de propriul interes, aceasta istorie.

De ce insista cu atata incrancenare in toate luarile sale de pozitie si cand e intrebat, si cand nu e intrebat si in „operele sale alese” sa proclame un neadevar? Si anume ca in 22 decembrie 1989 a fost o revolutie. Si ca acelui moment ii datoram schimbarile profunde care s-au petrecut in Romania.

Si de ce imi permit eu sa afirm ca „revolutia incrancenata” este mai mult decat o minciuna si ca reprezinta chiar o diversiune?

Dupa ce a condus Romania pe cel mai lung traseu din aceasta mare traversare de la dictatura la democratie si de la economia etatizata la cea capitalista, Ion Iliescu si-ar putea incheia cu bine cariera politica si multumit pentru ca, parasind scena, primeste mai multe aplauze decat huiduieli. Si probabil in acest spirit se va si scrie cartea de istorie.

Faptul ca e atat de insistent in a spune ca decembrie 1989 a fost o revolutie, este insa un fapt atat de suspect incat devine obligatoriu sa cercetam radacinile acestui neostenit efort facut de Iliescu cu unicul scop de a-si alunga mustele de pe caciula. Si pe scurt, atat cat imi permite acest spatiu tipografic, le voi arata cu degetul.

Iliescu este un produs al Moscovei. A invatat acolo. Si tot acolo a devenit de doua ori sef de organizatie politica. Al tuturor studentilor romani si apoi al tuturor studentilor straini. Sa nu cumva sa nege aceasta evidenta.

Si nici una dintre cele mai importante directive secrete KGB, declasificata abia dupa 1990, care arata ca nimeni in URSS sau statele satelite nu poate fi sef de organizatie nationala fara a fi KGB-ist.

In paranteza fie spus, a pierdut procesul pe care ni l-a intentat pe acesta tema, printr-o hotarare definitiva.

Revenit in Romania, acelasi Iliescu a ajuns departe. Printre cei mai proeminenti conducatori ai Partidului Comunist. Membru in Comitetul Executiv al CC al PCR. Prim-secretar al CC al UTC. Ministrul Tineretului Comunist si Necomunist. Era urmasul lui Ceausescu.

Cand a fost „marginalizat” – cum au fost si ceilalti colegi de la Moscova, banuiti de relatii necuvenite cu „centrul” – Iliescu, vai mama lui, s-a trezit ba secretar cu propaganda la Timisoara, ba prim-secretar la Iasi, ba in Bucuresti director al Editurii Tehnice.

A dracului omisiune: marele disident si viitorul revolutionar numarul 1 al Romaniei a lipsit de la insangeratul 15 noiembrie 1987. Si nici macar nu a protestat cum au facut altii atunci cand s-a produs represiunea de la Brasov. Si ale dracului coincidente.

Revolta care urma sa-l debarce pe Ceausescu era programata la Iasi. Unde avea „contacte” fiindca fusese staroste. Dar nu s-a putut. Si atunci a pornit la Timisoara. Unde avea „contacte”. Fiindca fusese staroste. Si totul a luat amploare la Bucuresti. Unde avea cele mai multe „contacte”. Pentru ca fusese conducatorul politic al unei conspiratii anti-Ceausescu.

Din care faceau parte destui KGB-isti.

Cel mai proeminent fiind Militaru. Cu un an inainte, la data de 6 octombrie 1988, Biroul Politic al PCUS a dezbatut la Moscova modul in care urma sa fie dezmembrat, sub control sovietic, lagarul socialist. Intre altele urmau sa se creeze fronturi. Cam in aceeasi perioada, organizatia secreta facuta de Iliescu a primit denumirea de Front al Salvarii Nationale.

Dupa lovitura de stat din decembrie 1989, cand revolutia a fost confiscata inainte de a se fi afirmat chiar, FSN a fost cel mai important instrument al acestei operatii.

Asa-zisii teroristi din decembrie, disparuti fara urma, au fost pretextul pentru stergerea urmelor prin asasinarea lui Ceausescu, pentru adjudecarea puterii, prin aruncarea peste bord a revolutionarilor autentici, dar si pentru chemarea telefonica a trupelor sovietice.

Demers respins de Moscova inca prin hotararea Biroului Politic despre care am amintit mai sus. Si primul nucleu de putere – o fi iar o coincidenta! – a fost tot KGB-ist, cu Militaru la varf. Si a urmat, dupa un an si jumatate, semnarea tratatului de prietenie cu URSS. Prin sacrificarea Basarabiei.

La convorbiri, Iliescu a stigmatizat Occidentul. Si la scurt timp a sanctionat prin debarcare Guvernul Roman. Pentru ca ne ducea spre Occident.

Pana la urma Iliescu a facut revolutia prin reforma? Sau i-a fost impusa? Bagata pe gat cu sila. Un nou argument pentru a sti raspunsul corect il vom pune in circulatie incepand de miercuri.