Sari direct la conținut

​Around The Black Sea: Albena (Bulgaria) – Mecca taximetristilor si cosmeticienelor

HotNews.ro
Around The Black Sea, Foto: Petrut Calinescu
Around The Black Sea, Foto: Petrut Calinescu

„Cu doua zile inainte de plecare, Petrut statea absent pe bancheta din spate a unui taxi, cand, fara somatie, taximetristul s-a pornit din senin sa faca apologia litoralului bulgaresc. Ca a fost o saptamana la bulgari. Ca a bagat in el non stop, ca la micul dejun aveau sapte feluri de branza, oua […] Ca nu apuca bine sa se rostogoleasca de la masa pana pe plaja ca aia de la hotel strangeau mesele de nunta cat vedeai cu ochii si le umpleau cu: peste, ciorba de perisoare, ciocanele de pui, salata de vinete si rosii, placinta cu carne, supa de legume, snitele si… cate si mai cate. In timp ce insira dezmatul culinar bulgaresc isi pipaia multumit burta. „5 kg am pus pe mine”,” scrie Ioana Hodoiu pe blogul de calatorie theblacksea.eu.

„In aceeasi zi, pe la pranz, cosmeticiana mea, cu fata intinsa si perfect bronzata, se smulge din tacerea ei concentrata si imi spune. “Am fost la bulgari. Sunt la ani lumina fata de noi. In camera de hotel ai spatiu, domne. E mare. Ne-au schimbat prosoapele in fiecare zi. Mancare si bautura non stop, plus ca, la banii pe care i-am platit, 200 euro tot sejurul, all inclusive, a intrat si un copil pana in 12 ani moca. Pai unde gasesti asa ceva in Romania?”

Chiar? Unde gasesti? Asa ca ne-am urcat starniti in Dacia noastra Logan si am pornit cu incredere spre aceasta Mecca a taximetristilor si cosmeticienelor – Albena.

Dar pana acolo te mananca plajele semipustii si stancoase, o caldura gretoasa, cateva situri arheologice care te costa scump, domne, scump, si o crescatorie de scoici recomandata cu caldura de prietenii mei gurmanzi, care s-a dovedit a fi o porcarie„.

„Daca intrebi un bulgar ce ar fi de vazut la mare, iti spune cu mandrie nationala (si este verificat in mai multe randuri) ca nu trebuie sa ratezi pesterile locuite de la Kamen Bryag, zona stancoasa cu iesire la mare intre Shabla si Kavarna. Ba as spune ca poti sa le ratezi linistit.

Ei spun “locuinte primitive din eneolitic, morminte tracice si ramasite de civilizatie romana si bizantina”, eu zic niste bolovani care ies din mare si niste grotisoare in stanca in care, din cand in cand, isi mai dorm somnul sub stele cativa hipioti care comunica cu stramosii.

In fine, distractia de a vedea locurile astea costa 5 leva de persoana, taxa de vizitare a unui sit arheologic. Acum cativa ani, cand am ajuns aici indrumata tot de niste bulgari, vizitarea locului nu era cu taxa si puteai campa oriunde.

Pe stancile inalte vedeai din loc in loc cruci metalice de oameni foarte tineri. Cum bulgarii nu vorbesc neam limba engleza, am inteles atunci de la niste bulgari, din cateva cuvinte si multa mima, ca aici este un loc unde se mai sinucid tineri din dragoste. Adevarul se pare ca este altul. Stancile atrag fani de sporturi extreme, care fac sarituri in mare de la 10-12m.

Am ajuns si la Dalboka, lihniti de foame si cu niste asteptari cat navodul. Locul este evident calcat de multi romani. Dovada sta meniu bilingv romano-bulgar. Imi ploua in gura de patru ani cand aud despre crescatoria asta de scoici. Si aud des. Prietenii mei gurmanzi merg in fiecare vara in pelerinaj la Dalboka pentru aerul grecesc al locului si pentru scoicile proaspete gatite dumnezeieste… not. Locul arata intr-adevar pitoresc si e numai bun pentru un spritz rece, dar in ceea ce priveste mancarea, am avut o experienta mai mult decat lamentabila. Icre din alea de hipermarket la galeata de horeca, in care abia poti pescui doua boabe de icre, si scoici scufundate in sosuri sintetice, cu diferite arome, probabil achizitionate in cantitati industriale de la aceleasi hipermarketuri. Un fast-food iefin si prost, dar cu vedere la mare.

Citeste aici articolul in intregime si comenteaza.

Blogul de calatorie theblacksea.eu a fost creat ca un spatiu pentru postarea materialelor realizate, intr-un periplu de trei luni in jurul Marii Negre, de Petrut Calinescu (fotograf) si Stefan Candea (jurnalist). In aceasta vara, ei au strabatut 13 mii de kilometri si 11 tari. Mai multe despre aventurile celor doi romani puteti afla citind cele 53 de materiale postate aici.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro