Asociatia Romana pentru Energie Eoliana: Romania risca sa piarda investitii de 5 miliarde de euro in regenerabile
Asociatia Romana pentru Energie Eoliana (AREE) se arata nemultumita de intentia Autoritatii Nationale pentru Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) de a modifica Legea 220/2008 privind promovarea regenerabilelor, considerand ca vor fi puse in pericol investitii de cel putin 5 miliarde de euro. “Schimbarile pe care ANRE le vrea in Legea 220/2008 vor face imposibila exploatarea potentialului imens al Romaniei din domeniul eolian.Companiile membre ale asociatiei, care au in plan investitii de circa 5 miliarde de euro in perioada 2011-2013, pot ajunge sa stopeze proiectele din cauza lipsei de predictibilitate si, implicit, de finantare”, a declarat Dana Duica, directorul executiv al AREE.
Prin modificarile legii, ANRE vrea sa introduca monitorizarea producatorilor si reducerea numarului de certificate verzi. Potrivit AREE, schimbarea schemei suport apare mult prea devreme pentru o industrie aflata la inceputurile ei in Romania. Reprezentantii asociatiei considera ca se va induce o incertitudine care va determina „nebancabilitatea proiectelor regenerabile”. Neavand o baza solida de calcul pentru planul de finantare, bancile nu vor putea acorda imprumuturi.
- “Mai mult, desi procesul birocratic este greoi si lung si in prezent, ANRE vrea sa oblige companiile sa notifice individual capacitatile de peste 125 MW, fapt ce pericliteaza realizarea numeroaselor proiecte mari. Niciun alt stat membru nu mai aplica aceasta prevedere” , a mai spus reprezentantul AREE.
- In plus, ANRE intentioneaza schimbarea regulilor privind accesul prioritar si dispecerizarea in retea a energiei electrice din surse regenerabile, luand in calcul un “acces garantat” in loc de “acces prioritar si dispecerizare cu prioritate”, prevedere care nu respecta nici litera si spiritul legii 220/2008 si nici Directiva Europeana 29/2009, mai arata AREE.
“Este cruciala pentru investitiile din domeniu eliminarea definitiei de acces garantat si aplicarea accesului prioritar si a dispecerizarii cu prioritate a tuturor producatorilor de energie verde”, a adaugat Dana Duica.
- Asociatia Romana pentru Energie Eoliana (www.rwea.ro) a fost infiintata in 2008 si face parte din European Wind Energy Association. Din AREE fac parte 91 de firme cu interese in industria eoliana.
HotNews.ro arata pe 6 iunie caLegea 220/2008 privind stimularea investitiilor in sectorul energiei regenerabile va fi modificata pentru a doua oara. Paradoxul este ca autoritatile nu au reusit nici pana acum sa elaboreze normele de aplicare ale legii, desi aceasta a fost publicata in Monitorul Oficial in 2008. Nu au reusit nici macar sa notifice la Comisia Europeana schema de sprijin prevazuta in Legea 220/2008. Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE) a supus dezbaterii publice un proiect de ordonanta de urgenta privind modificarea si completarea legii, motivand ca trebuie respectate „exigentele Comisiei Europene care au rezultat din dialogul cu autoritatile romane si pentru a obtine cat mai repede autorizarea schemei”.
Legislatia a mai fost modifica si anul trecut prin Legea 139.
Potrivit legii, producatorii de energie regenerabila vor primi un sprijin sub forma de certificate verzi (CV) in functie de tehnologia folosita. Insa, stimulentele acordate pentru investitiile in energia verde vor fi suportate de toti consumatorii de electricitate. Furnizorii sunt obligati, prin lege, sa cumpere aceste certificate verzi care mai departe se regasesc in pretul la consumatorul final. „Tranzactionarea certificatelor verzi este independenta de tranzactionarea energiei electrice, care se realizeaza prin mecanisme de piata, pe piata de energie electrica. Prin aceasta schema de sprijin consumatorii finali suporta, prin pretul majorat al energiei electrice, acoperirea costurilor suplimentare de productie ale producatorilor de energie electrica din surse regenerabile de energie”, se arata in nota de fundamentare a proiectului de OUG supus dezbaterii publice de ANRE.
La inceputul lunii iunie, dupa o intarziere de peste doi ani, autoritatile romane au reusit sa transmita Comisiei Europene notificarea oficiala a schemei de sprijin prevazuta in Legea 220/2008 referitoare la stimularea investitiilor in sectorul energiei regenerabile, informeaza Consiliul Concurentei. Acest demers reprezinta ultima etapa inainte de punerea efectiva in practica a schemei. „Pana in prezent, schema de sprijin pentru producatorii de energie electrica din surse regenerabile, instituita prin Legea nr. 220/2008, nu s-a aplicat intrucat masurile de sprijin prevazute sunt de natura ajutorului de stat sau susceptibile de a constitui ajutor de stat, pentru aplicarea acestora fiind necesara autorizarea prealabila a Comisiei Europene”, precizeaza Consiliul Concurentei.
- Citeste mai multe despre modificarea Legii 220 aici.