Azilele Groazei: Asociația Sf. Gabriel cel Viteaz și-a dat în judecată vecinii pentru că au sesizat autoritățile / Instituțiile au reacționat doar când au fost obligate de judecători – avocat
Asociația Sf. Gabriel cel Viteaz i-a dat în judecată pe vecinii săi și le-a cerut daune morale pentru că au reclamat la autorități situația dintr-unul din azilele groazei din Voluntari, a dezvăluit Silviu Munteanu, avocatul vecinilor.
„Inițial, am hotărât împreună cu clienții mei (vecinii unuia dintre centrele din voluntari administrate de Asociația Sf. Gabriel cel Viteaz) să nu comentăm public aspectele referitoare la activitatea căminului respectiv. Cu toate acestea, am hotărât că sunt necesare câteva precizări suplimentare față de ceea ce au descoperit Ovidiu Vanghele și Bianca Albu de la Centrul de Investigatii Media și Buletin de București. Trebuie reținut de către toată lumea că au fost făcute zeci de adrese la instituțiile abilitate să ia măsuri în legătură cu activitatea acestei Asociații începând cu luna octombrie 2021”, a scris Silviu Munteanu pe Facebook.
Postarea lui Munteanu a fost distribuită pe Facebook și de jurnalistul Ovidiu Vanghele, care a menționat că seria de investigații pe tema azilelor groazei a pornit de la avocat: „el este cel care mi-a spus despre această poveste, de la el a plecat”.
Instituțiile au reacționat doar când au fost obligate de judecători
„De asemenea, trebuie știut că la acest moment există la Curtea de Apel București un dosar care are ca obiect obligarea ANPDPD (Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități n. red.) la revocarea licenței (provizorii la momentul introducerii cererii) Asociației Sf. Gabriel cel Viteaz. Am făcut împreună cu colega mea Roberta Secuianu numeroase solicitări la Primăria Voluntari, la Direcția de Sănătate Publică Voluntari, la AJPIS și ANPDPD (instituțiile care au propus și emis autorizațiile acestei Asociații), la EUROPAVOL (companie care administrează canalizarea din Voluntari)”, a dezvăluit acesta.
Pentru toate aceste instituții a fost necesar să facem acțiuni în instanță pentru a fi obligate să răspundă la solicitările noastre sau să ia măsurile legale ce se impun, a subliniat avocatul, adăugând că, „dintre toate instituțiile cu atribuții de supraveghere/control a Asociației, ANPDPD este singura instituție care a întocmit un raport corect.”
„Astfel, prin raportul întocmit în luna noiembrie se arată, printre altele, că în centrul din Voluntari există persoane bolnave de cancer cărora nu li se oferă medicamentația, că există persoane cu diabet care sunt hrănite cu biscuiți și ceai și, poate cel mai important, că decontările către DGASPC sunt formale”, spune Munteanu.
Asociația Sf. Gabriel cel Viteaz și-a dat în judecată vecinii pentru că au sesizat autoritățile
De asemenea, biroul de avocatură al acestuia a deschis o acțiune împotriva proprietarului imobilului, a Euroapavol și a Asociației, pentru ca instanța să oblige proprietarul să se racordeze la rețeaua publică de canalizare, iar Asociația Sf. Gabriel cel Viteaz să își înceteze activitatea.
„Cu toate acestea, în luna martie a acestui an, Asociația Sf. Gabriel cel Viteaz a formulat o cerere de chemare în judecată împotriva clienților mei pentru ca aceștia din urmă să fie obligați să plătească Asociației daune morale în cuantum de 3000 de EURO”, spune Silviu Munteanu.
„Din punctul de vedere al Asociației Sf. Gabriel cel Viteaz vecinii au comis un abuz de drept prin aceea că au făcut sesizări la instituțiile abilitate să ia măsuri.”, a adăugat acesta.
Avocatul spune că legislația trebuie modificată
Cu ocazia demersurilor efectuate am constatat numeroase probleme legislative ce necesită o remediere, afirmă Silviu Munteanu, adăugând că, „printre altele, cred că ar trebui remediate cu prioritate următoarele aspecte:
- 1. Acordarea licențelor provizorii să nu se mai realizeze prin declarație pe propria răspundere. Este inadmisibil ca un astfel de centru să fie autorizat pentru o perioadă de 1 an doar pentru că reprezentantul legal al entității care solicită licența declară pe propria răspundere că îndeplinește criteriile de funcționare.
- 2. Acordarea licenței provizorii să se realizeze doar cu efectuarea unui control prealabil și temeinic de către reprezentanții ANPDPD/AJPIS/DSP/UAT/etc.
- 3. Acordarea licenței provizorii să nu se realizeze decât dacă entitatea care solicită licența are personalul calificat necesar pentru a desfășura astfel de activități.
- 4. După acordarea licenței provizorii și până la acordarea licenței definitive să fie realizate în mod obligatoriu un număr minim de controale inopinate. La controalele respective ar trebui să participe cel puțin un medic.
- 5. În situația în care serviciul medical de urgență este chemat la aceste centre, aceștia să întocmească un raport din care să rezulte dacă există urme de agresiune asupra pacientului pentru care au fost chemați. De asemenea, dacă sunt constatate urme de agresiune este necesară sesizarea poliției și a instituției care emite licența de funcționare.
- 6. Decontarea cheltuielilor de către DGASPC să se realizeze pe baza unui raport întocmit de către Asociație și confirmat de către un reprezentant DGASPC. Sub acest aspect, un reprezentant DGASPC trebuie să se prezinte cel putin o data pe luna la centru pentru a discuta cu persoanele găzduite.
- 7. În centrele autorizate să fie afișat în permanență un număr de telefon unic la care persoanele găzduite să poată face sesizări.
Referințe:
- Poliția a găsit 11 persoane vulnerabile într-un imobil în construcție din Tunari / Ele fuseseră mutate dintr-un centru din Voluntari pentru a nu fi găsite autorități
- Azilele groazei: Soțul coordonatoarei uneia dintre grupări, polițist pensionar, căuta imobile pentru a deschide noi centre. „Care-i problema?” – interceptări
- Un ONG chemat la discuții de Budăi îl avea coordonator pe unul dintre arestații din dosarul azilelor groazei
- DOCUMENT Asistența Socială Sector 3 susține că a făcut 25 de vizite într-unul din azilele groazei, dar nu a găsit „situații care pot afecta calitatea vieții” / Procurorii spun altceva
- Azilele groazei: „Știi că ne cer cazierele noastre”. Omul care a ajutat Asociația Sf. Gabriel cel Viteaz să obțină acreditarea centrelor – interceptări / Despre CRJ: „Trebuie să dispară”. Coincidența norocoasă
- Trecutul comun al liderilor grupărilor care îi torturau pe bătrânii din azilele groazei. Încrengătura de firme și rolul bine stabilit al fiecărui pion – noi detalii crunte din anchetă
- Cine este omul cu 18 terenuri și 6 case care-l ajuta pe torționarul bătrânilor să ascundă neregulile din azilele groazei. Păstra tăcerea pentru pește | INTERCEPTĂRI
- Prostituate, droguri și lăutari. Torționarul bătrânilor înfometați din azilele groazei a încasat o avere de la stat și a cheltuit-o pe distracții și imobiliareVIDEO Televiziunea lui Pandele „rupe tăcerea” ca să o apere pe Gabriela Firea în scandalul azilelor groazei din Ilfov / Informația esențială pe care o ignoră total
- Dezvăluirile ONG-istei care a sesizat încă din 2022 abuzurile din azilele de bătrâni din Voluntari: „După ce am făcut plângerile, Ministerul Muncii ne-a comunicat că nu mai este nevoie de noi”
- Prima reacție a Gabrielei Firea în cazul ororilor din azilele din Voluntari: Adversarii politici sunt în stare de orice, chiar de înscenări ca să mă oprească din cursa pentru Primăria Capitalei
- Autoritățile au fost sesizate încă din septembrie despre situația din azilele groazei: „Niciuna nu a văzut vreo problemă”
- „Javră ce ești”. Detalii incredibile despre tratamentele crunte la care erau supuși oamenii din azilele groazei din Ilfov – interceptări / Patru persoane arestate preventiv, 11, în arest la domiciliu
- Dezvăluirile ONG-istei care a sesizat încă din 2022 abuzurile din azilele de bătrâni din Voluntari: „După ce am făcut plângerile, Ministerul Muncii ne-a comunicat că nu mai este nevoie de noi”
- Azilele groazei. Primăria din Voluntari condusă de Florentin Pandele, sesizată încă din octombrie 2021 de către vecini – Centrul de Investigații Media