Blues-ul este un om bun care nu e în apele lui. Blues Made în Romania
“Această carte este ruptă din viața mea. Trăită intens, înainte de concerte, în concerte, în backstage, în jam session-uri interminabile, în interviuri sau (chiar) la mine acasă, alături de familie, prieteni, rude și muzicieni. Protagoniștii cărții, interpreți și trupe, sunt incluși alfabetic, deoarece consider că este cea mai imparțială cale de-a parcurge conținutul ei. Părerile mele, cu bune și cu rele, le aflați, în special, în cele ce urmează și reprezintă strict cunoașterea și experiența mea, acumulată în peste 25 de ani de jurnalism rock.” Citiți introducerea cărții “Blues Made în Romania!” de Radu Lupașcu.
Blues Made în Romania Regretatul Ștefan Fani Adumitroaie a fost unul dintre cei mai iubiți bluesmani de la noi. Celebra expresie-definiție „Bluesul este un om bun care nu e în apele lui“ i se potrivește de minune.
SirBlues, celebrul duet în care Fani a activat împreună cu Vali Răcilă, este un atribut pentru dăruirea cu care și astăzi Vali servește această îndrăgită arie muzicală. La Suceava există un festival dedicat lui Fani Adumitroaie care a ajuns la a douăsprezecea ediție. Este o întâlnire sinceră între prieteni, un prilej de bucurie și un recunoscător motiv de amintire. Muzica live, jam session-urile și degustările bucovinești sunt deliciul unui festival de prestigiu. Nu este singurul festival In Memoriam din țară. Mai există unul, la Câmpulung Moldovenesc, dedicat lui Miroslav Dziubinskiși și încă unul la Timișoara, Gala Blues-Jazz Kamo, pentru regretatul Béla Kamocsa, membru fondator Bega Blues Band și al acestui festival. Portretul lui Fani Adumitroaie deschide seria prezentărilor eroilor acestei cărți.
Sandu Albiter este binecunoscut publicului român în două ipostaze: creator al celebrului Grup 74 și manager al firmei de scenotehnică, Albiter Sound. Activitatea sa este povestită pe larg, în eleganta sa carte, Rebel și liber, lansată tot în colecția noastră Vibrații singulare. Însă Sandu a cântat și blues cu trupele Albiter Blues Company și Ceața Blue, cu cea din urmă a lansat în 2020, un excelent album intitulat Blues pe pâine. Îl așteptăm cu un nou proiect muzical, sub marca distinsului său prieten, Adrian Ordean.
Pe Alexandru Andrieș îl cunosc de pe vremea casetelor Brain (Product SRL, cele cu sigla bufnița), o apreciată firmă, activă între 1993 și 1996. Ne vedeam la magazinul Simfonia (la Sandu Garbis) și făceam schimb de impresii, păreri și discuri, despre toți chitariștii britanici sau americani, contemporani și noile voci tinere, una dintre ele fiind, încă de atunci, celebra Beth Hart! Am fost la multe din concertele sale și îi apreciez prodigioasa carieră muzicală și pot spune cu mândrie că dețin foarte multe albume din enorma sa discografie. Începând cu anul 1984, Alexandru Andrieș a lansat cel puțin un album pe an. Cred că este cel mai prolific autor român. Alexe cântă în limba română, este unic în exprimare şi mesaj. El îmi motivează această alegere: „ce pot să spun e că (vorba poetului) trebuie să stăpâneşti bine limba şi să ai ceva de spus – după asta e uşor!!!“ Portretul lui Andrieș se referă la două albume de blues: Ultima repetiție din 1995 și Blues Expert din 2003.
AXiS este o trupă relativ nouă în bluesul românesc și are din ce în mai mulți fani. A debutat în București în 2018 și ne-a cucerit cu energia, dăruirea și competența celor trei muzicieni ce compun acest trio timișorean. Au deja un album foarte bun și piese pregătite pentru al doilea. AXiS promit o carieră de excepție în power blues rock și sper că vor asalta curând marile festivaluri europene. Timișoara a scris istorie muzicală în multe genuri muzicale și are cu ce se mândri. Mă gândesc dacă în București există, cumva, vreun Cetățean de Onoare al orașului, din muzica rock, blues sau jazz. Regretatul Adi Bărar a făcut Timișoara mândră cu trupa rock, Cargo! Are un album de blues reușit, realizat cu o trupă de muzicieni valoroși. Numele Bărar a fost dat singurei grădini senzoriale dintr-o școală de stat. Este un spațiu amenajat cu scop terapeutic într-o unitate de învățământ cu nevoi speciale. Grădina deține plante aromatice, o alee terapeutică, pe care copiii pot umbla desculți.
Pe George Baicea îl cunosc de când colaboram cu Romulus Arhire și firma SoftPlus. Îmi amintesc că, prima dată, Cristi Teodosiu ne-a spus de el și ni l-a recomandat călduros pentru lansare și promovare. Așa am ajuns la primul concert cu Baicea, m-am convins de talentul și potențialul său, am devenit fanul lui, fiindcă îmi plăcea foarte mult SRV și Jimi Hendrix și nu ascultasem pe viu un chitarist român cu așa trăire și sensibilitate. Cu timpul am devenit prieteni și George a devenit deosebit de apreciat de TOȚI prietenii mei. Am fost prezent la multe din concertele din București și chiar și la unele din provincie. Îi mulțumesc pentru muzica cu care ne-a bucurat sufletele și îi doresc încă un album. Am și o amintire amuzantă de la un concert din Big Mamou. Eram, ca de obicei, în club la o șuetă cu Cornel Mihalcea despre blues și chitariști. Era programat un concert cu Baicea Blues Band. La un moment dat, sătul de fumul din club, ies pe mica terasă a clubului, amenajată în parcarea din curtea interioară. Rumoarea terasei fu dintr-o dată spartă de sunetul unui saxofon suficient de convingător pentru a mă deplasa pe cheiul Dâmboviței și a descoperi proveniența seducătorului sunet. Firește, nu era de la vreun „boombax“ aborigen… Umbra siluetei saxofonistului îmi părea cunoscută, mai ales datorită staturii sale, cu mult mai scundă decât cea a unui obișnuit muzician la instrumente de suflat. Era Eddie Newman, unul dintre cei mai tineri rebeli interpreți ai celebrului instrument inventat de Adolphe Sax. Scena părea similară cu cea din serialul Muppets, acolo fiind vorba de personajul Zoot. Plăcerea lui Eddie de-a cânta pe faleza taluzată din anii comunismului, parcă adresându-se veșniciei tribunalului de vis-à-vis fu întreruptă de invitația mea insistentă de a ni se alătura la un alt pahar de vorbă și poate, speram eu!, de-a se alătura trioului BBB, ce tocmai își începuse recitalul pe scena singurului club dedicat bluesului din București. Provocarea era adresată deopotrivă și celor trei muzicieni, numindu-i acum pe: George Baicea, chitară electrică și voce, Cătălin Blându Răsvan, chitară bas și Nicu Georoiu, tobe. Încântați de ideea mea, aceștia îl invită pe Eddie să li se alăture într-unul din cele mai interesante jam-sessionuri întâmplate în această a patra locație a clubului Big Mamou din capitală. A fost, bineînțeles, un regal solistic de blues rock, jazz și funk, dar care, din păcate, a fost încheiat tot la rugămințile mele, din cauza interminabilelor solouri marca Eddie Newman, capabil să sufle și toată noaptea, dacă trioul Baicea mai avea energie pentru aceasta. Nu se mai da jos de pe scenă nicicum, intra în orice piesă cu intervenții punctuale sau solouri, iar demersurile sale, ce inițial și-au dovedit inspirația și imensul talent, au devenit istovitoare pentru urechile noastre. Cu toate acestea, Eddie rămâne un prețios saxofonist român, capabil de orice acțiune concertistică, indiferent de durata ei…
Bega Blues Band nu are nevoie de nicio introducere. Sunt foarte bine cunoscuți și apreciați în toată țara și vă recomand, cu toată căldura, să mergeți la concertele lor. Cu Bega Blues Band am să vă povestesc o altă întâmplare nostimă petrecută în București, de la clubul restaurant Cery-Lu, unde sper că, – mai ține minte Johnny Bota -, KAMO a cântat fără microfon… Era pe strada Tunari la nr. 67 – 69, din sectorul 2 al capitalei. Acum nu se mai cântă acolo, imobilul este scos la vânzare și / sau închiriere. Era prin 2005. Atunci se organizau seri de jazz și de blues la diverse cluburi și restaurante din capitală, multe dintre ele fiind în colaborare cu ghidul săptămânal Șapte Seri (care era, la vremea aceea, cea mai puternică revistă săptămânală de informație culturală și petrecere a timpului liber) și unde activa Horea Kraus (director de programe, editorialist și administrator al casei de discuri și al editurii Zaka). Cery-Lu era un restaurant cu specific gastronomic, în special italienesc (specialitatea casei era mușchiuleț de porc umplut cu prune uscate și sos porto), iar patronii din acea vreme încercau și variantele cu trupă live la sfârșit de săptămână.
Prietenul meu Horia le-a propus printre altele și trupa Bega Blues Band, dar în formulă de trio (Kamo, Johnny Bota și Lică Dolga), așa cum veniseră pentru acel weekend și pentru cluburile dedicate bluesului și jazzului, Big Mamou și Green Hours. Era ca un test pentru toată lumea, trio de bază, gaj minimal, tehnică fără pretenții, muzică live de calitate într-o zonă inedită a Bucureștiului (foarte aproape de clubul Dinamo și Inspectoratul General al Poliției Române). Se făcuse rost de ceva amplificatoare și cineva adusese un mixer, tobe, dar de microfon uitaseră… În aceste condiții aveam toate șansele să începem cu stângul seria de concerte și să anulăm cântarea Bega Blues Band, mai ales că, special pentru trupă, nu veniseră decât maxim 5 persoane, din câte îmi aduc aminte. „- Ce facem Kamo? Anulăm?“ „- Eu și pe stradă am cântat fără microfon!“ Și așa a rămas. Kamo a cântat fără microfon în acel spațiu relativ mic, holul din jurul piano-barului interior al restaurantului Cery-Lu, doar pentru prieteni, eram eu și Horia, și câțiva simpatizanți ce veniseră (totuși) pentru celebra trupă din Timișoara. Un recital la fel de bun ca într-un club dotat cu toate cele necesare și cu un program viu, chiar mai pe viu decât ne-am fi așteptat. Calitățile vocale ale lui Kamo au fost foarte prezente și felul lui nostim de interpretare ne-a cucerit. Cu mare drag îmi amintesc de el. Nu am știință de vreun eveniment similar pe la noi prin țară. Kamo se cunoscuse cu Johnny Bota prin ’82 și cântaseră împreună la Brașov anul următor. Duo-ul a prins rădăcini puternice, formula chitară și contrabas fiind potrivită ideii de club, iar bluesurile cu amprentă jazzistică prindeau la public. Vor coopta un toboșar, pe Mirel Butoi (fratele mai mic al saxofonistului Liviu Butoi) și pentru o perioadă de timp Kamo a trecut la bas și Johnny la vioară, raritate în peisajul românesc. Apoi au cooptat un chitarist, pe Mircea Bunea, și au închegat formula ce avea să devină Bega Blues Band cu care au cântat prima dată la Lugoj.
Pe Berti Barbera îl cunosc din Big Mamou, avea închiriată o sală de repetiții în aceeași curte cu clubul, de la domnul Bungărdean. L-am prins în formula Blues Convention a lui Florin Ochescu (cu Sorin Pupe Tănase, tobe și Sorin Pepino Vasile, bas). Am încercat să-i conving să scoată album, am rămas doar cu o piesă sau două în arhiva audio. Erau o formulă grozavă, fondată în anul 1996, la începuturile bluesului din România și avea șanse mari să se dezvolte ca trupă de referință la noi. La fel ca și formula de trupă numită Big Mamou, tot cu Berti și Ochescu, de astă dată, împreună cu Eugen Caminschi, Mugurel Deacă Deaconescu și Răzvan Lupu Lapi. Duoul Berti Barbera – Nicu Patoi este evidențiat prin portretele celor doi protagoniști.
Pe liderul Black River Blues Band, Vékony Joe József l-am contact prin internet. Auzisem de ei de la Robbie Vereș din Dej, un fan al cărților noastre și nu numai. Joe a fost foarte comunicativ și amabil, s-a bucurat că i-am lăudat trupa și a răspuns cu amabilitate întrebărilor mele. Îi mulțumesc, încă o dată, și le doresc succes. O să am grijă ca la următoare ediție a festivalului de blues de la The Pub să îi invit într-un recital.
Bluemans aduce o revigorare a familei bluesului. Este o trupă tânără, cu un foarte talentat chitarist și compozitor, condusă de un lider autoritar, cu personalitate în muzica românească, Adi Tetrade (n. 16 august 1972, Big Band Gaio – Ștefan Vannai, Kappa, Old Timer Dixieland Band, Jazzi Bones, Riff, Sunet Transilvan, Transexpress, Midnight Express, Compact C, Sarmalele Reci, Verbis Show Band, Roys, No Limit, We Together, A. G. Weinberger, Las Vegas Band, Jukebox, The Humans, Bluemans). Bluemans pregătesc lansarea primului album (din câte am înțeles, au numai compoziții proprii!). Cred că am făcut bine că i-am promovat la Tușnad Gastro Blues Fest, drept care vă invit să nu ratați ediția 2022 (Attila G. PILBÁTH este un organizator dintr-o bucată, fan și rafinat cunoscător al istoriei bluesului, detestă superficialitatea și infatuarea). Quartetul Bluemans este format din: Adrian Tetrade (tobe), Alin Neagoe (chitară bas), Alexandru Matei (clape) și Alexandru Cișmaru, chitarist și vocalist. I-am văzut pe viu, la Brezoi, și remarc din acest concert un cover special, bine simțit și cântat, Don’t Believe A Word, compoziție Phil Lynott, celebra voce a trupei irlandeze Thin Lizzy (album Johnny The Fox, 1976), interpretat cu multă sensibilitate și abilitate chitaristică. Bluemans Nu sunt în cartea de față, sper în următoarea ediție, bilingvă.
Pe Cătălin TzeTze Rădulescu îl cunosc tot din Big Mamou. Ne-am împrietenit în timpul recitalului Semnal M, concert pe care l-am antamat în club, special pentru fostul meu patron de la L’ Esperance când am creat divizia Rage Racords, pentru a produce albume rock, blues și prog. Am realizat numai două titluri, Semnal M – Ieri și Azi, box dublu CD, MC și Ragevoluția Rock 2004, ambele de mare succes pentru firmă. Cătălin a fondat, în 2009, un duo acustic cu personalitate, unicat în România, Blue Monday Ministers. Vă recomand să-l urmăriți în viitoarele concerte! O să fiți uimiți!
Chitaristul Cristi Copaciu și-a creat propriul drum în bluesul de fuziune. Colega noastră de la revistele Musical Report, Art&Roll și artasunetelor.ro, Lili Cristian, a realizat un interviu, în exclusivitate, pe care vă invit să îl parcurgeți. Grupul său este format din muzicieni tineri, foarte talentați. Eduard Santha este vocea grupului, Răzvan Trifan cântă la saxofon, chitară bas e Cristi Dragomir, iar Marcel Moldovan la tobe. Cristi Copaciu Band este un proiect cu un potențial deosebit de atrăgător pentru viitor.
Grupul Dusty Ride este un proiect de blues plin de simțire, emoție și alinare. Alina Ciolcă a analizat rădăcinile bluesului și a scos la iveală potriviri cu doina maramureșeană, cântări din folclorul aromân și alte dialecte lingvistico-muzicale de la sud de Dunăre. Al doilea proiect al Alinei, Îngân lumea – Despre blues și cântări tărăgănate, realizat împreună cu basistul Adrian Chepa și chitaristul Bogdan Bîngă, a închegat în acest proiect o întreagă moștenire etno-lingvistică care vă poate stârni interesul și poate deveni o reală atracție pentru un viitor concert.
România nu are înregistrat vreun nume de distilat alcoolic propriu românesc. În schimb are o trupă de blues cu numele unui preparat alcoolic cu gust amar, un lichior tonifiant numit Fernet. Fernet Blues Band este o derivată veritabilă creată în jurul muzicuțistului Cristian Oprea (ex Albiter Blues Company, ex Alexandru Andrieș) și a basistului Gabi Isac Baștanu’ (Ex Conexiuni, Ex Grup 74). Au peste 21 ani de activitate concertistică, în ultimii 2 ani, stabilizându-se la componența actuală, sub noua titulatură, Fernet Blues Company: Cristian Oprea – muzicuță, Ion Constantin – vocal, chitară acoustică, Vetró András – chitară, vocal, Isac Vlad – tobe, Isac Gabriel – bas.
Florin Giuglea este un chitarist cu personalitate. Este constructor al unei chitare numite FLO Custom Guitar. M-a surprins plăcut cu ultimul său videoclip în ton cu vremurile, intitulat Isolation. O dinamică modernă, îmbinată echilibrat, cu o voce severă și cu un mesaj incisiv. Povestea lui Giuglea este vibrantă și adevărată, progresivă și atrăgătoare. Invitation to the Blues este primul lui album și reprezintă un veritabil punct de plecare pentru o carieră artistică remarcabilă.
Pe Emil Kindlein l-am cunoscut la o lansare de carte la Bookfest în 2012. Organizată de editura Blumenthal, de care se ocupa sora vitregă a lui Daniel-Silvian Petre (la acea editură am realizat, în 2014, primul volum din seria de Interviuri Rock și tot ei trebuiau să-mi scoată oficial Romanian Tribute to Jimi Hendrix vol. 2, dar această nereușită este o păţanie urâtă şi nu vreau să-mi amintesc de ea). George Baicea a venit însoțit de basistul Alex Davidescu, un student extrem de talentat, viitor câștigător al marelui premiu la Dracula Bass 2011. „Un astfel de eveniment este cel organizat de editura Blumenthal, sâmbătă, 2 iunie, de la orele 13. Timișorenii Petre&Kindlein (avându-i ca invitați pe George Baicea și Alex Davidescu) vor asigura fundalul sonor pentru lansarea cărţilor Rockin’ by myself (Dumitru Ungureanu), În mâinile tale (Flori Bălănescu), Peace Off (Daniel-Silvian Petre). Petre&Kindlein au pornit în drumul muzical împreună după o experiență îndelungată în diverse trupe rock, și promovează un nou tip de abordare a muzicii folk, într-o combinație reușită cu ritmuri de blues și rock. Mai mult, cei doi au trecut de formula clasică a unei chitare și a unui vocalist pentru a rotunji piesele prin intervenții de blockflöte, muzicuță, jocuri de voci, iar piesele lor aduc cu ele dincolo de rigurozitate, o îmbinare cât se poate de fericită cu versurile. Ultimul lor album – Acoustica: Monsters of folk – a fost lansat în martie, în cadrul Bookfest-ului timișorean, și conține re-interpretări acustice și tălmaciri ale unor texte celebre din muzica rock, precum Where Did You Sleep Last Night (Nirvana), God’s Gonna Cut’em Down (Johnny Cash), Nothing Else Matters (Metallica), Hurt (Nine Inch Nails) sau Under The Bridge (Red Hot Chili Peppers).“ (extras din comunicatul de presă al editurii) Emil Kindlein este binecunoscut și ca un bijutier cu renume, datorită microfoanelor de argint confecționate după un concept original și care au fost expuse în mai multe orașe europene. Artistul a realizat și o frumoasă expoziție cu titlul: „Istoria unui meșteșug – Petru Kindlein ceasornicar și bijutier”, un muzeu ce cuprinde reconstituirea prăvăliei și atelierului de ceasornicar și bijutier ce-a aparținut bunicului său, care a fost expusă la Muzeul de Artă din Timișoara, dar și în Sighișoara și Lugoj.
Raul Kușak este garanția oricărui eveniment la care participă. Nu mai știu exact, dacă la Green Hours sau Big Mamou, m-a uimit prima oară. Important este că a evoluat considerabil și de când a „pus pe roate“ vechea orgă Hammond cucerește noi fani și face pași uriași în muzica românească. Mă bucur că îl cunosc și stăm de vorbă după concerte. Este o persoană deosebită și un îndrumător pentru tineri. În acest volum găsiți portretul lui.
Pe Marius Dobra și trupa lui i-am cunoscut la Big Mamou. Au venit direct din Austria, țara de adopție a lui Marius. Erau în primul turneu după o pauză de 13 ani. Am fost plăcut surprins de dinamica grupului, de profesionalismul și devotamentul cu care s-au prezentat în concert. După concert, am stat puțin de vorbă și am primit un album cadou. L-am ascultat cu atenție, în confortul sufrageriei mele și m-am gândit să realizez un interviu în exclusivitate pentru fanii bluesului din România.
De grupul Mercedes Band am aflat din cartea lui Doru Rocker Ionescu, Muzica… și cei ce-au devenit altceva (lansată la editura CDPL, 2021). Din anul 2015 trupa nu mai activează, dar prima lor dragoste merită a fi cunoscută. Au lansat două albume (bilingve) grozave, pe care merită să le ascultați. La Festivalul Concurs Constelații Rock desfășurat la Râmnicu Vâlcea, între 28 – 29 iulie 2001, au obținut locul 1 la secțiunea rock!
Dacă îl judec pe Mike Godoroja în cheia satirei parabolice, aș putea admite că se poate substitui unei „voci“ de tipul Florence Foster Jenkins… Cu alte cuvinte, un amatorism inept în bluesul mioritic. O farsă sau o evidentă impostură? Dar și atunci, mă gândesc foarte serios de ce ocupă locul unui tânăr de talent sau al unei trupe în ascensiune? Iar prin relațiile pe care le domină cu autoritate, intră pe ușa din față la multe din festivalurile de blues! Un bâlci al deșertăciunilor? Un răspuns ar fi: Da! Este muzică degeaba pentru fanii bluesului cu personalitate. Poate Muzicienilor, – de toată lauda și nu-s puțini cei care au trecut prin acest grup, Mike and the Blue Spirits -, ar fi trebuit să le pese de imaginea personală și mai puțin de interesele din portofel. Această farsă muzicală este jucată ca fiind realitatea însăși. Sunt profund afectat și voi pune doliu la matură (cum bine zicea Silviu Aioniță, fost și el component în The Blue Spirits din acelaşi perfid motiv)
Nightlosers este cel mai evident răspuns la întrebarea: Există blues românesc? Da! Ei au scris istorie în muzica românească, prin aportul unor muzicieni cu personalitate, care și-au adus fiecare contribuția la crearea acestui grup (multietnic!) de renume pentru România. Componența actuală este: Hanno Hoefer, Jimi El Laco, Géza Grunzó, Claudiu Purcărin, Lucian Pop, Péter Attila. În Nightlosers au mai activat: regretatul Octavian Barila Andreescu, Sorin Gaga Câmpean și Sandy Deac. Sper că am reușit să surprind cât mai mult din biografia grupului și a membrilor ei, din pasiunea, fraternitatea și atașamentul fiecăruia pentru acest grup și pentru muzica de blues. Nightlosers este o creație neaoșă, care vă bucură sufletul și ființa. Veți înțelege cu mult mai bine rolul bluesului și locul lui în povestea noastră mioritică. Povestea Nightlosers şi a membrilor ei se află la loc de cinste în cartea mea şi sper să vă facă plăcere. Este trupa cea mai serioasă din bluesul mioritic şi sper să continue tot aşa. Voi merge la concertele Nightlosers şi ale membrilor ei şi vă voi ţine la curent cu noutăţile apărute.
De exemplu, ultima cântare cu Hanno Hoefer şi Raul Kuşak s-a dovedit una foarte inspirată, din două motive: – a fost prima întâlnire acustică a celor doi, până la cântarea de la Jazz Book Bistro Cotroceni, Hanno şi Raul mai cântaseră în trio, quartet sau cvintet, însă niciodată în duet; – iar al doilea pretext ţine de priceperea alegerii setlist-ului, acesta fiind unul total inedit cu piese fine, speciale pentru acest tip de eveniment, cum ar fi: I Don’t Care, You Belong To Me, I’ ll Be Your Baby Tonight, Pack up Your Sorrows, There Stands the Glass, Oh Babe It Ain’t No Lie, San Francisco Bay Blues, Payday, House of the Rising Sun etc etc.
Trupa gălățeană Over Band nu are un portret în această carte. Am aflat de la Adrian Mociulschi că sunt cinci interpreţi experimentați, îndrăgostiți de muzica de valoare, pe care o interpretează cu plăcere. Au un repertoriu bogat în cover-uri, care străbate mai multe stiluri muzicale, de la pop, la rock și blues. Originile trupei datează din anul 2005, însă după câteva schimbări de componență și nume, din 2006 se numesc Over. Au cântat în diverse cluburi din țară și străinătate, la diferite ocazii festive, concerte aniversare, festivaluri etc.
Au un motto sugestiv: „… Nu e important ‘de ce Over’, nu contează de unde vin și ce-i motivează. Important e că trupa Over începe spectacolul odată… și îl termină, împreună cu publicul, de mai multe ori…!!!“
Stones Free (cu Alex Tomaselli și Lucian Cioargă), ultimul trio cu care a avut mare succes la ultimele festivaluri din vara lui 2021, a făcut senzație și sper că acesta se va concretiza într-un album (audio sau video). Am reușit să-i prind la Bluzău 2021, o variantă pandemică, top t + Bluzău organizată în weekend-ul 17 – 19 decembrie 2021, la Luna Events, str. Mesteacănului nr. 1. Sala de la Casa Tineretului nu are o acustică prea grozavă, dar pentru noi și, mai ales, pentru cei de acasă care au urmărit transmisia live, sunetul a fost foarte bun, pentru muzicieni a fost vacarm, dar s-au obișnuit…(Sonorizare – Lumini – Scenotehnică de Marian Ionescu Tahamata și transmisii video – Dragoș Burlacu), Am venit din București cu trei prieteni, Dorys, Dodo și Florin, iar la Buzău ne-am revăzut cu Tolea Postovei, Florin Artene, Nelu Stratone și Attila Pilbáth. Nu știu pe cine să laud mai mult dintre trupele de la Bluzău. Poate pe Oxigen că au spart gheața și ne-au copleșit cu energia lor debordantă. Bogy, în formă de zile mari, mi-a spus că primul lor album e gata și sunt pe ultima sută de metri cu promovarea. Eugen Caminschi se simte bine la Buzău. De mult nu l-am mai văzut atât de entuziast și prins în solistică de mare încărcătură emoțională. Restul grupului Oxigen, la fel de profesioniști ca întotdeauna, păstrez un mic regret că în setlist nu s-au putut strecura și piese care să-i pună în valoare și pe cei doi vocaliști, să-i numim „de rezervă“, Deacă și Gelu, pe care îi apreciez foarte mult. Clopo Cioargă a fost baterist în două trupe din singura seară dedicată bluesului la Bluzău și s-a descurcat de minune! Oxigen și Stones Free, trupa care a încheiat magistral seara de duminică 19 decembrie 2021.
Cu Gyuri Pascu m-am intersectat de multe ori și întotdeauna, cu mare bucurie, am dialogat și ne-am spus poveștile. Regretatul meu prieten, Relu Bălașu, ne-a făcut cunoștință, iar lui Relu i l-a prezentat Relu Călin, colegul său de la Guild Film. Gyuri era un om bun, cald și hazliu. În compania lui ne simțeam foarte bine, iar la clubul lui, buna dispoziție era la ea acasă. Alăturat este o fotografie făcută de mine în Big Mamou, la un concert Bega Blues Band, la care venisem cu Mircea Giurgiu, Constantin Ursu și Cristina Marin (09.04.2010). Ne-am bucurat de reîntâlnirea cu Gyuri și cu Călin Grigoriu, după părerea mea, cel mai bun chitarist al noii generații. Din aceasta, mai fac parte, extrem de talentații, Marius Pop, Vladimir Pocorschi, Adalbert Cserkész, Alex Man și Florin Ștefan.
Portretul celui mai prolific muzicuțist de la noi, Marcian Petrescu, vă va dezvălui povestea adevăratului personaj din spatele prestigiului câștigat cu atâta hărnicie și talent nativ. Marcian Petrescu are patru albume valoroase în discografia sa. Despre cel de-al cincilea am primit vești chiar în momentul redactării acestei retrospective. Marcian este în prezent în studio și lucrează la următorul său album, care se va numi Mai mult decât blues. Pe acesta vor fi incluse o serie de piese de mare impact pentru fani, în multe dintre ele având ca invitați, muzicieni de seamă din țară și din străinătate. Până la momentul lansării albumului, în exclusivitate, Marcian ne-a trimis o fotografie specială, Once Upon A time, a harmonica player…
Vali Răcilă SirBlues este singurul muzician de la noi capabil să transmită gravitate și har. Mă bucur că îl cunosc din anii ’90 și că a fost unul din îndrumătorii festivalului de la Sighișoara, care a ajuns anul acesta la ediția a cinsprezecea.
Harry Tavitian este primul muzician de la noi care a cântat blues încă din anii ’70. Mai întâi, pentru amuzament și exercițiu. În 1974, la prima ediție a Festivalului de jazz de la Sibiu, a susținut un recital îndelung apreciat de public, iar la jam-session, a cântat la patru mâini cu celebrul pianist Richard Oschanitzky. La bis, li s-au alăturat Johnny Răducanu și Dan Mîndrilă. Un delir concertistic de mare clasă, ce poate fi considerat debutul lui Harry Tavitian în bluesul românesc. La Constanța a înființat, în anul 1984, împreună cu bateristul Corneliu Stroe, trupa Blues Community cu care a activat 12 ani.
Celebrul album Creațiunea trebuia să fie lansat la Electrecord încă din anul 1988, dar a fost refuzat de Romeo Vanica din cauza titlului și realizat abia după 1989. Excepționalul album Axis Mundi, al grupului Orient Express, înființat tot de Tavitian, este una din mărturiile talentului și capacității de coordonare a unui grup de muzicieni destoinici și inventivi, cu toții sunt amintiți în portretul Harry Tavitian, din volumul bluesului românesc. De multe ori mă gândesc la lumea în care viețuiesc. Față de ce se promovează în mass-media de la noi, consider că noi, familia și mulți prieteni cu care împart muzica, filmul, teatrul și cartea, trăim într-o lume paralelă cu crâncena realitate ce ne înconjoară. Noi am ales frumusețea, sinceritatea și valoarea. Teamsters Blues Band a fost una din trupele curate ale bluesului românesc. Cântau blues pentru că așa simțeau și reușeau să transmită cu multă căldură acest lucru. Îmi pare rău că nu mai sunt în activitate și că nu am un album în colecția mea. Sper ca acest portret din carte să vă amintească cum au fost ei.
A.G. Weinberger a trecut de la hard rock la blues, pe la sfârşitul anilor optzeci, încercând o „potecă“ îngustă, dar fertilă. Pare-se, o dilemă etnică bombastică, din care nu poate ieși decât cu multă chibzuință. Păcat de imensul talent și statura cuceritoare, puțină modestie nu ar strica și ar putea aduce beneficii imense în relația cu lumea artistică și cu publicul în special. În fine, ar putea considera România acasă. Nu ar mai trebui să-și caute identitatea spirituală prin altă țară. Este bine dacă ar renunța și la viziunea surrealistă asura biografiei sale. Se știe că majoritatea jurnaliștilor dau copy paste la (mai) toate comunicatele artiștilor, „consumând“, pe nedigerate, informații care nu au legătura cu activitatea artistică. Internetul vă poate sta la dispoziție, la o adică. Ultimul portret al cărţii bluesului din România este al muzicianului A.G. Weinberger.
CINE ESTE RADU LUPAȘCU:
Radu Ioan Lupașcu este producător muzical (Semnal M, Ragevoluția rock, Romanian Tribute to Jimi Hendrix, Romanian Tribute to Jimi Hendrix 2 etc.), director executiv și de vânzări al unor case de discuri, organizator de evenimente (Big Mamou etc.), redactor de specialitate, coordonator, redactor-șef, prezentator de emisiuni, promoter artiști, creator al celebrului grup de la Blues Cafe, precum și un cunoscut colecționar de compact discuri, DVD-uri, Blu-ray-uri, vinyluri, cărţi și autografe. A publicat volumele Pe urmele lui Hendrix (2005), Interviuri rock (2012), Interviuri rock 2 (2015), Interviuri rock 3 (2016), Interviuri rock 4 (2019) în seria Mitologii Subiective (colecție inițiată de prietenul său, Ioan Big). Are gata de print Interviuri rock 5. A coordonat şi realizat Trilogia Sunetelor, o serie de trei antologii tipărite, realizate cu redacția revistei virtuale artasunetelor.ro (Arta Sunetelor la editura Adenium 2014 și Culorile Sunetelor la RAO 2015), ambele împreună cu Ioan Big.
De citit și despre alte idei VITAL CULTURAL:
Prințul Harry și Ducesa Meghan. Revolta împotriva Elisabetei a II-a
Online Dating. Bumble vs Tinder. Femininul are inițiativa. Masculinul e ofensat VITAL Cultural
Festival Super ediția X-a / Max Belciug / Caleido Ferentari/ VITAL cultural
Cum privim femeile/bărbații vara? Priviri Elvis Presley, George Clooney, Mădălina Ghenea / VITAL
Sfânta Marie / Childish Gambino / Ideo Ideis / Bullet Train / Suntem sănătoși la minte?
VITAL: Salman Rushdie înjunghiat. I-am citit cărțile să văd de ce diavolii vânează Povestitorul?
Premiul Academiei Franceze: România, pardon, Anca Vasiliu / Netflix: Ricky Gervais / Tudor Banuș expo la MȚR
INTERVIURILE HotNews.ro