Business Report: Banca nr. 1: Te amanam cu plata daca esti somer; Topul taxelor la masini noi in UE; Ce defecte au sefii?; Apartamentele din Militari s-au ieftinit cu 500 euro/mp, iar cel mai rapid sedan de strada: BMW M5 G-Power Hurricane
Topul taxelor la masini noi in UE. In Uniunea Europeana, nivelul taxei variaza intre 15% („locul 1”) si 240% („locul 27”) din valoarea neta a unei masini, astfel incat cea mai mica taxa perceputa in UE la cumpararea unei masini se gaseste in Luxemburg (15% – in totalitate TVA), in timp ce maximul taxei poate fi cuprins intre 156% si 240% in Danemarca. Romania ocupa locul sase in acest top, scrie Capital.
Banca nr. 1: Te amanam cu plata daca esti somer. Somerii datornici la cea mai mare banca din piata in functie de active, BCR, ar putea fi pasuiti, pentru o perioada, de la plata ratelor, iar clientii bun-platnici pot sa-si mareasca scadentele pentru a-si micsora ratele. Este primul jucator care anunta o strategie de protejare a clientelei proprii si care, in acelasi timp, face declaratii de relaxare a creditarii, situatie asupra careia ultimul cuvant il are BNR, scrie Business Standard.
Apartamentele din Militari s-au ieftinit cu 500 euro/mp. Cele mai mari reduceri de preturi la apartamentele din Capitala au fost inregistrate in decembrie in sectoarele 6 si 5 (Drumul Taberei, Militari, Rahova), de 37%, respectiv 31% fata de maximul atins in luna martie a anului trecut, arata analiza Bucharest Real Estate Index (BREI), realizata de firma de consultanta imobiliara Colliers International, scrie Ziarul Financiar.
Apartamentele noi se ieftinesc ca sa beneficieze de TVA-ul de 5%. Investitorii ieftinesc masiv locuintele noi si apeleaza la facilitatea fiscala oferita de stat pentru a reusi sa le vanda, in conditiile in care piata este blocata, scrie Cotidianul.
Ce defecte au sefii? Incompetenta, indiferenta fata de nevoile subalternilor, nervozitatea si spiritul excesiv de critic sunt cateva dintre defectele sefilor care reies dintr-un sondaj realizat de site-ul de recrutare Myjob.ro. „Ce te enerveaza la seful tau” – a scos la iveala un Top 5 al „plangerilor” a 1.027 de angajati din tara referitor la superiorii lor de la munca, scrie Revista Cariere.
Se intorc „italienii”. Cifrele oficiale ale ISJ scot la iveala un fenomen surprinzator. In ultimele cinci luni, nu mai putin de 230 de copii veniti din alte tari s-au inmatriculat in scolile iesene. Peste 60% vin din Italia. Dupa ce au fost nevoiti sa invete acolo limba in timp record, acum elevii au mari dificultati de exprimare in romana, scrie Ziarul de Iasi.
Dilema guvernantilor: Daca luam bani cu imprumut, cum ii tinem in tara? Romania are nevoie de finantare externa, dar ezita sa acceseze fondurile UE, ale Bancii Mondiale sau FMI, de teama ca infuziile de capital in economie se vor scurge rapid catre firmele „mama” din Occident, fara a avea un efect de insanatosire a economiei nationale, sustin expertii in economie, scrie DailyBusiness.ro.
Cea mai mica dobanda din ultimele trei secole! La data de 8 ianuarie a.c. Bank of England a redus dobanda de politica monetara pana la cel mai mic nivel din ultimii 315 ani, mai exact din 1694, respectiv anul infiintarii. Astfel, Comitetul de Politica Monetara, condus de guvernatorul Bank of England, Mervyn King, a coborat dobanda cheie cu o jumatate de punct procentual, de la 2% pana la 1,5% iar acum, dupa cum spuneam, se asteapta scaderea pana la nivelul de 1%, scrie Capital.
Salariile la angajare au scazut cu 20%, fata de toamna lui 2008. Oferta salariala a companiilor a scazut fata de luna august a anului trecut cu 17-20%, potrivit lui Marian Manolache, managing partner pentru compania de consultanta in resurse umane Skill Team care elaboreaza studiul salarial 4power. “Pachetul de compensatie oferit unui middle manager este cu 20% mai mic decat ceea ce putea obtine anul trecut. In loc sa primeasca o masina de 18.000 de euro, primeste una de 10.000”, spune Manolache, citat de Business Standard.
Riscul de default in Europa de Est, cel mai ridicat din lume. Inceputul de an este dificil pentru pietele din Europa Centrala si de Est, relateaza Financial Times. Dupa un an 2008 dezastruos, noul an nu a adus niciun fel de relaxare pentru aceste economii emergente, pietele de actiuni si monedele acestora inregistrand performante sub cele ale pietelor aflate in curs de dezvoltare din alte parti ale lumii, scrie Ziarul Financiar.
Calin Fusu, Neogen: BestJobs ne-a adus 2 milioane de euro in 2008. Calin Fusu, directorul general si unul dintre fondatorii Neogen.ro, cel mai mare portal din Romania, a vorbit intr-un interviu acordat DailyBusiness.ro despre viitoarele achizitii, piata de online din Romania si despre planurile companiei.
Program de Burse – GE Foundation. GE Foundation si Institutul International pentru Educatie (IIE) anunta cea de-a treia editie a programului de Burse Scholar Leaders acordate de GE Foundation in Romania. Programul pregateste studentii pentru carierele lor viitoare, in cadrul unei forte de munca din Romania, dar avand o orientare internationala, anunta Revista Cariere.
Nici bogatii nu mai cumpara. Pe fondul crizei financiare, cererea pentru ceasuri, bijuterii, posete foarte scumpe sau masini de lux a scazut dramatic in ultimele luni ale anului 2008 si va continua sa se duca in jos si in 2009. Despre cei foarte bogati nu se poate spune ca nu au bani ca sa mai iasa la shopping, dar pesimismul i-a ajuns in cele din urma si pe ei, scrie Adevarul.
Cel mai rapid sedan de strada: BMW M5 G-Power Hurricane. Duelul granzilor Mercedes-Benz si BMW continua sa fie dat, evident, si pe taramul recordurilor. Pana mai ieri, cea mai rapida berlina era considerata celebra “racheta” dezvoltata pe baza lui Mercedes CLS, Brabus Rocket. Recordul a fost insa doborat, la finele anului trecut, pe circuitul din Papenburg, Germania, de catre Hurricane, o creatie a celor de la G-Power, pe baza unui BMW M5, scrie 24auto.ro.
IBM cumpara o companie chineza pentru mesagerie si e-mail. IBM si-a anuntat intentia de a cumpara compania chineza care ofera servicii de e-mail si mesagerie. Compania Outblaze, din Hong Kong, gazduieste servicii de e-mail si mesagerie pentru alti furnizori de servicii, companii de telecomunicatii si corporatii, pentru a opera sub propriile brand-uri, scrie Chip.ro.