Sari direct la conținut

Business report: BNR, despre „Dosarul Moscova 2”: „Documentul are valoare istorică și completează materialele deja existente în arhiva BNR”; Acțiunile Băncii Transilvania și BRD, sesiune pozitivă. Declinul titlurilor OMV Petrom a tras în jos bursa; Sondaj Reuters: Leul are cea mai slabă evoluţie dintre monedele est-europene și s-ar putea deprecia masiv până la finele anului

HotNews.ro
Business report, Foto: Hotnews
Business report, Foto: Hotnews

Acțiunile Băncii Transilvania și BRD, sesiune pozitivă. Declinul titlurilor OMV Petrom a tras în jos bursa. Deși cele mai lichide acțiuni, cele bancare, au avut o zi „verde”, indicii principali de la Bursa de Valori București au pierdut aproape o treime de procent, în contextul unui declin pe segmentul energie, dar mai ales pe acțiunile celei mai importante companii petroliere românești, scrie Profit.ro.

Sondaj Reuters: Leul are cea mai slabă evoluţie dintre monedele est-europene și s-ar putea deprecia masiv până la finele anului. Leul are cea mai slabă evoluţie dintre monedele est-europene și s-ar putea deprecia cu 1% până la finele anului, în timp ce coroana cehească va câştiga în jur de 2%, arată un sondaj efectuat de Reuters în perioada 1-6 martie, citat de Stirile ProTV.

STS a explicat unde sunt folosite echipamente Huawei în România. Săptămâna aceasta a fost marcata de inițiativa PNL de-a opri Huawei în drumul spre 5G. Informația a venit prin agenția de știri Reuters și, între timp, au fost demontate unele dintre detalii, scrie Playtech.

BNR, despre „Dosarul Moscova 2”: „Documentul are valoare istorică și completează materialele deja existente în arhiva BNR”. BNR a confirmat, vineri, într-un comunicat de presă, că a intrat în posesia dosarului pe care Antonescu l-a trimis cu armata la Moscova ca să revendice tezaurul României, scrie Libertatea.

Noua listă de companii care vor intra în Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții. Povestea Legii care a generat căderea unui Guvern. Doi premieri au refuzat să semneze. Guvernul a inclus două companii, Societatea Națională a Sării și Romaero, pe lista celor care vor intra în portofoliul Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI) și a scos șapte companii de pe listă, astfel că numărul acestora a coborât de la 33 în varianta de anul trecut la 28 într-un proiect de Hotărâre de Guvern prezentat acum. Companiile eliminate de pe listă sunt Societatea Națională a Apelor Minerale, Compania Națională de Căi Ferate CFR, Telecomunicații CFR, Complexul Energetic Oltenia, Societatea Națională de Radiocomunicații, Compania Națională Poșta Română și Uzina Termoelectrică Midia scrie Profit.ro.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro