Business report: Dezvaluirile unui fost bancher despre practicile ING in Romania; Cine vrea inchiderea Oltchim?; TOP 10 cele mai bine platite job-uri ale viitorului
TOP 10 cele mai bine platite job-uri ale viitorului. Odata cu dezvoltarea tehnologiei si noile descoperiri apar profesii noi in domenii aflate in continua dezvoltare, precum domeniul IT, marketingul sau (mai ales) domeniul medical. Publicatia 24/7 Wall St., citata de Business Insider, a identificat zece meserii care vor lua un avant puternic in anii care vin. Somajul in randul tinerilor de 20-24 de ani a depasit in SUA 15%, fata de media nationala de 10%, iar statisticile arata ca, pentru fiecare punct procentual in plus la rata somajului, tinerii absolventi accepta o reducere salariala de 6% – un efect ce dureaza decenii la rand. Dat fiind contextul economic general, specialistii in recrutare sfatuiesc tinerii sa se orienteze bine atunci cand se pregatesc pentru un anumit domeniu. Business Insider vine in ajutorul lor cu o lista a slujbelor care au cele mai mari sanse de dezvoltare avantajoasa si sigura in viitor. Cititi lista celor mai bine platite slujbe in Capital.
Tinerii de astazi vor afaceri in online. Investitiile mici ii determina pe cei mai multi sa-si deschida un business pe internet. Cei mai multi tineri care vor sa-si deschida o afacere se gandesc la un business care sa se dezvolte pe internet, deoarece exista numeroase posibitati de promovare, iar costurile nu sunt foarte mari, sunt de parere persoanele inscrise in programul „StartUp Romania”, dezvoltat de Patronatul Tinerilor Intreprinzatori din Romania (PTIR). Patronatul a demarat, in vara acestui an, un program de sprijinire a tinerilor antreprenori si a selectat 13 tineri din 60 de candidati, care au avut o idee de business ce poate fi pusa in practica. Reprezentantii PTIR vor pune la dispozitia celor 13 tineri un spatiu in care acestia isi vor desfasura activiatea in mod gratuit, in urmatoarele sase luni. Pe langa acest ajutor, tinerii vor mai beneficia de anumite cursuri si seminarii, informeaza Adevarul.
Dezvaluirile unui fost bancher despre practicile ING in Romania. Presiuni din partea conducerii pentru influentarea previziunilor de curs, disfunctionalitati de organizare care pot afecta clientii, conflicte de interese, bonusuri platite prin off-shore, reactii intarziate la executari silite vatamatoare pentru reputatia bancii, violarea reglementarilor internationale, membri ai conducerii care mint sub juramant, in instanta. Sunt doar cateva dintre acuzatiile pe care fostul Director al Trezoreriei ING Bank Romania, Florin Citu, le-a facut in legatura cu practicile bancii la care a lucrat pana in martie 2011, intai in emisiunea TV „The Monney Show” si apoi intr-un interviu pentru Capital.
Romania are cea mai ieftina benzina din UE. La motorina, polonezii, luxemburghezii si bulgarii au preturi mai mici. In Romania se comercializeaza cea mai ieftina benzina Euro-super 95 din toate statele membre ale Uniunii Europene, respectiv 1,327 euro/litru (5,96 lei/litru), incluzand taxele si accizele, potrivit celor mai recente date publicate de Comisia Europeana la 3 septembrie. Pretul mediu in Uniunea Europeana (UE) al unui litru de benzina Euro-super 95 este de 1,693 euro, in timp ce in zona euro este de 1,721 euro. Romania este urmata in topul celor mai ieftini carburanti de Bulgaria (1,335 euro/litru), Cipru (1,367 euro/litru) si Polonia (1,372 euro/litru). Totusi, trebuie avut in vedere ca in aceste state se inregistreaza cele mai mici venituri pe cap de locuitor. Cea mai scumpa benzina Euro-super 95 se comercializeaza in Italia, unde pretul unui litru este de 1,87 euro. In ceea ce priveste insa pretul motorinei in statele membre UE, polonezii, luxemburghezii si bulgarii au preturi mai mici, arata datele Comisiei Europene, scrie Adevarul.
Cine vrea inchiderea Oltchim? In urma cu un an de zile, revista Capital a cumparat 1.000 de actiuni la Oltchim, actiuni care ne dadeau dreptul de a participa la sedintele AGA, sussemnatul fiind reprezentantul ziarului. Ideea era ca astfel puteam patrunde in fortareata inexpugnabila construita de Constantin Roibu pe platforma chimica de la Valcea si puteam afla ce intampla cu una dintre cele mai mari companii de stat. Cand cititi stirile cu privire la pierderile Oltchim, la dezastrul financiar in care se afla combinatul, poate ca va imaginati ceva de genul unor hale parasite, populate cu zombie imbracati in salopete. Nici vorba. Chiar si in ultimul an, cel mai prost al combinatului, aici s-au invartit bani seriosi, s-a facut business de zeci de milioane de euro. Limuzinele din parcare, delegatiile de oameni de afaceri straini, nimic nu trada dezastrul din acte. Cine, ce, cat, unde? – intrebari fara raspuns, pentru ca la Oltchim nici cainii din curtea combinatului nu latrau fara permisiunea sefului cel mare. Activitatea comerciala opaca despre care vorbea Remus Vulpescu, seful OPSPI, este o realitate. Nimeni nu sufla o vorba despre afacerile combinatului, iar asta tradeaza ori o complicitate, ori un mecanism represiv perfect.
BCR si BRD beneficiaza de jumatate din valoarea garantiilor suplimentare pentru Prima Casa. BCR si BRD, cele mai mari banci de pe piata romaneasca, vor beneficia de garantii suplimentare in valoare de 105 milioane de euro pentru creditele Prima Casa. Ministerul de Finante a decis in aceasta vara suplimentarea garantiilor cu inca 200 de milioane de euro.
Cea mai mare valoare a a garantiilor suplimentare s-a dus catre BRD, 60 de milioane de euro, restul sumei, 45 de milioane de euro, fiind acontata de BCR. Oficialii celor doua banci cred ca sumele respective vor acoperi cererea de credite Prima Casa pana la finalul anului. Alaturi de cele doua banci, pe lista suplimentarii garantiilor este si CEC, care a primit 11,5 milioane de euro. Cele 200 de milioane de euro acordate suplimentar de guvern ca garantii reprezinta de fapt acoperirea de credite in valoare de 400 de milioane de euro, ca urmare a faptului ca statul nu mai garanteaza decat jumatate din finantarile acordate de banci in cadrul programului Prima Casa, conform businesscover.ro