Business Report: Patriciu: As cumpara cladirea Guvernului daca statul ar fi dispus sa vanda; Capcanele creditului in euro pentru „Prima casa”; Cat baga angajatul de Bucuresti in contul patronului si Peugeot RCZ – primele imagini oficiale
Capcanele creditului in euro pentru „Prima casa”. Creditul de tip „Prima casa” este oferit de banci in doua monede: in euro si in lei. Aparent, creditul in euro este mai ieftin. Privind in profunzime, se vad cateva capcane. Creditul „Prima casa” in euro are o dobanda maxima de EURIBOR la 3 luni + 4 puncte procentuale (pp). Aceasta trebuie sa fie DAE maxim, incluzand si comisioanele. Analistul Ilie Serbanescu, citat de Capital, atrage atentia asupra faptului ca „este absolut sigur ca EURIBOR se va duce in sus. Dupa injectiile monetare din ultimele luni trebuie sa ne asteptam la efecte dezastruoase. In 2-3 ani vom vedea cu acest indice va arata 6-8%. L-au dus asa de jos pentru a stimula creditarea”.
Cat baga angajatul de Bucuresti in contul patronului. Peste 7.600 de euro/luna a produs in medie fiecare angajat dintr-un IMM din Bucuresti, in 2007, in timp ce in restul tarii productivitatea muncii a fost de aproximativ 4.100 euro/persoana. Asadar, un angajat din Capitala a fost de aproape doua ori mai eficient decat media nationala, reiese din datele publicate in „Carta alba a IMM-urilor din Romania – 2009“, scrie Gandul.
Patriciu: As cumpara cladirea Guvernului daca statul ar fi dispus sa vanda. Intr-un interviu acordat Money.ro, Dinu Patriciu spune ca la Adevarul Holding e vorba despre investitii, nu despre pierderi si explica de ce crede el ca televiziunea, nu presa scrisa este victima Internetului. Separat, cel mai bogat roman a declarat pentru Money Express ca are patru directii strategice de investitii: IT&C, media, imobiliare si energie. Vede ca o oportunitate de a aduce bani la buget vanzarea in sistem lease-back a cladirilor statului, el insusi fiind dispus sa preia nici mai mult nici mai putin decat cladirea Guvernului. “Daca dai jos cheltuielile de marketing de la «Adevarul», e cu mult peste break even. Eu consider marketingul o investitie. Investesc, nu pierd. E profitabil”… “Stiti ce fenomen se poate intampla acum? Bancile or sa devina mari proprietari de real estate. Atunci pot sa-si ia adio de la business. Stiti care e cel mai mare pericol pentru o banca? Sa te duci si sa ii spui: «Ia cheile»“, mai spune Patriciu pentru Money Express.
Romania este in ochii FMI o altfel de Ungarie. Situatia economica a Romaniei, din prezent, este comparabila cu aceea din Ungaria, tara care trece prin cea mai dificila perioada, din punct de vedere economic, din ultimii aproximativ 20 de ani, in conditiile in care evolutia PIB-ului din primul trimestru a fost, in ambele tari, de peste 6%, au atras atentia pentru Business Standard surse apropiate Fondului Monetar International.
Administratorii fondurilor de pensii se tem de efectele imediate ale investitiilor in actiuni. Administratorii fondurilor de pensii recunosc ca este in interesul participantilor ca banii colectati sa fie investiti pe termen lung. Acum, insa, strategiile lor de investitii sunt mult mai preocupate de efectele imediate ale plasamentelor. Conso analizeaza modul in care industria fondurilor de pensii poate iesi din aceasta dilema. Experienta internationala arata ca investitiile in actiuni sunt pe termen lung cele mai profitabile si aduc beneficii majore pentru viitorii pensionari. Pe termen scurt, insa, investitiile in actiuni ridica mari probleme de imagine pentru administratori.
Finantele au ajuns sa se imprumute zilnic de la bancheri in mijlocul verii. Ministerul Finantelor a ajuns sa se imprumute agresiv pe termen de doar cateva zile ca la inceput de an cand nu sunt incasari la buget, pentru a acoperi necesarul de lichiditati. Trezoreria a atras ieri 1,55 mld. lei prin depozite cu scadenta la trei zile, dupa ce vinerea trecuta a luat 750 mil. lei prin depozite la cinci zile, randamentul mediu acordat fiind usor peste 9% pe an. In plus, a vandut luni certificate de trezorerie cu scadenta la trei luni de 2,75 mld, scrie Ziarul Financiar.
Exxon Mobil investeste 600 de milioane de dolari in combustibil din alge. Compania americana Exxon Mobil Corp a anuntat, ieri, ca va investi 600 de milioane de dolari ca sa produca un nou tip de combustibil obtinut din alge, scrie „New York Times“, citat de Reuters. Exxon incearca de mai multi ani sa obtina combustibili alternativi, conform vicepresedintelui Exxon, citat de Evenimentul Zilei.
La primaria Capitalei, numai sase-s norocoase. Intretinerea bulevardelor si strazilor din Capitala, care se afla in administrarea Consiliului General al Municipiului Bucuresti, va costa in acest an circa 24,3 milioane de euro. Banii se impart intre sase societati. Alina Roman, directorul Administratiei Strazilor Bucuresti (ASB), a declarat pentru Capital ca, de la 1 septembrie 2005 si pana in prezent, catre aceste firme s-au facut plati in valoare de 257 de milioane de lei. In 2009, cea mai mare suma va ajunge la Eurovia Construct International, unul dintre actionarii sai fiind Mircea Danut Cazacu, sotul fostei senatoare PD-L Cornelia Cazacu, scrie Capital.
Peugeot RCZ – primele imagini oficiale. Peugeot a publicat primele imagini teaser cu noul Peugeot RCZ. Vehiculul va fi prezentat publicului in premiera la Salonul Auto de la Frankfurt, in luna septembrie a acestui an, si va ajunge pe piata in primavara anului 2010. Modelul este primul Peugeot care nu are in denumirea sa cifra 0, scrie StiriAuto.ro.
Lexus LF-A se va fabrica in doar 500 de exemplare. Conceptul Lexus LF-A va avea si o versiune de serie, care va fi prezentata in premiera mondiala la toamna, cu ocazia Salonului Auto de la Tokyo. Este vorba de o editie limitata, de doar 500 de exemplare, a carei productie va incepe, cel mai probabil, in octombrie. Conform revistei Autocar, care a furnizat in premiera toate aceste informatii, testele de circuit ale supersportivei, desfasurate pe circuitul de la Nurburgring, s-au incheiat. Publicatia britanica indica un pret de vanzare de circa 290.000 de euro, scrie 24auto.ro.
Liber la inchirieri pe piata birourilor. Este bine sa negociezi acum un contract de inchiriere de birou? Expertii imobiliari consultati de startups.ro spun ca preturile chiriilor office au scazut cu 10% – 30% de la inceputul anului si pana in prezent, iar acesta se dovedeste un moment potrivit pentru negocierea unui contract nou sau pentru renegocierea unui contract vechi, scrie Startups.ro.
Atacul jocurilor video second-hand. Marii producatori de jocuri video au scumpit noile titluri. Gamerii au reactionat si, astfel, vanzarile si inchirierile de jocuri second-hand au luat un avant nemaiintalnit pana acum. Astfel, retaileri precum GameStop au ajuns sa raporteze castiguri-record in primul trimestru al acestui an, reprezentate, in special, de vanzarile de jocuri folosite, scrie Romania libera.
Facebook a fost evaluata la 6,5 mld. $. Reteaua de socializare Facebook a fost evaluata la 6,5 mld. $ (4,6 mld. euro), potrivit pretului platit de un investitor rus pentru majorarea participatiei detinute in capitalul companiei, scrie presa internationala. Compania rusa Digital Sky Technologies a anuntat ca va plati 14,77 dolari pe actiune pentru majorarea participatiei la 3,5% din capitalul Facebook, pret la care reteaua este evaluata la 6,5 mld.$, scrie Ziarul Financiar.