Sari direct la conținut

Business Report: PRO TV, la jumatate din cat valora acum o luna; Romanii s-au repezit la creditul in valuta de frica restrictiilor; Sefii agentiilor de stat castiga pana la 4.000 de euro pe luna, iar soferii lor de 4 ori mai putin; Spionat: inlocuitorul lui Murcielago; Ipoteza auto: asa arata Dacia SUV?, iar Cosmote ar putea sa ofere servicii 3G fara a plati licenta, din noiembrie.

HotNews.ro

PRO TV, la jumatate din cat valora acum o luna. Criza financiara afecteaza si media din Romania. Analistii vorbesc despre spatii de publicitate ocupate doar pe jumatate, salarii inghetate si companii de presa amenintate cu inchiderea. Trusturile nu si-au facut inca vreun calcul, dar se pregatesc de recesiune. La nivel mondial, marile conglomerate de presa au anuntat oficial ca se pregatesc de zile negre. In Romania, chiar daca ecourile se lasa inca asteptate, capitalizarea de piata a PRO TV a scazut la 468 de milioane de dolari, dupa ce nu mai departe de acum o luna postul avea o capitalizare la un miliard de dolari, arata Aura Iordan, expert media si fondator Media Management Institute, citat de Cotidianul`.

Ingrijorare in Bulgaria: in 2008 au fost mai multi turisti autohtoni decat straini. Directorul Institutului pentru Analiza Turismului din Bulgaria, Rumen Draganov, a prezentat un studiu facut de organizatia pe care o conduce, referitor la turismul de pe litoralul bulgaresc, din acest sezon estival. Ingrijorarea sa vine din faptul ca este primul an din 2000 pana in prezent, in care numarul de turisti bulgari l-a depasit pe cel al turistilor straini in principalele statiuni (Sunny Beach, Nisipurile de Aur si Albena). Situatia este cu atat mai ingrijoratoare, deoarece in acest an numarul de turisti bulgari care s-au dus in vacanta in tara lor a fost mai redus, majoritatea plecand peste hotare, scrie Capital.

Tara se umple de rable care nu mai trec RAR-ul. O masina din zece a picat verificarea Registrului Auto Roman in luna august, din cauza defectiunilor grave. In august, a doua luna de la intrarea in vigoare a noului mod de calcul pentru taxa de poluare, ponderea autoturismelor second-hand euro 2 si 3 (autoturisme din perioada 1996-2004) care s-au prezentat la Registrul Auto Roman pentru a primi dreptul de a fi inmatriculate a ajuns la aproximativ 51%, fata de 17,3% cat a fost in luna mai. In schimb, numarul masinilor euro 4 second-hand, adica cele cu an de fabricatie incepand cu 2005, este tot mai mic, scrie Cotidianul.

CFR poate ramane in bezna. Furnizorii de energie ameninta ca vor da in judecata compania de cai ferate si vor pune sechestru pe gari daca nu-si primesc creantele. Compania Nationala de Cai Ferate CFR SA, care are in administrare reteaua feroviara, se afla in imposibilitatea de a achita datoriile istorice la furnizorii de electricitate, care deja au fost esalonate in 12 rate lunare, incepand cu luna iulie. Potrivit directorului general al companiei, Alexandru Manea, din luna noiembrie, CFR se va trezi din nou cu furnizorii la usa, fara a avea banii necesari pentru a achita facturile la energie, daca Ministerul Finantelor nu aproba majorarea taxei de utilizare a infrastructurii, scrie EVZ.

Petrolistii rezista crizei prin reduceri de costuri si investitii. Principalii jucatori de pe piata petroliera locala si-au schimbat strategiile pentru a putea face fata crizei financiare, reducand cheltuielile si revizuind planurile de investitii, intr-un efort de concentrare pe activele existente, potrivit informatiilor remise de acestia Business Standard. Constantin Tampiza, directorul general al Lukoil Romania, unul dintre primii trei jucatori de pe piata de profil, a afirmat ca, la inceputul acestei luni, a adoptat un plan de masuri contra crizei, menit sa protejeze incasarile companiei. Printre acestea se afla chestionarea fiecarui consumator din baza de date privind solvabilitatea, in conditiile in care 80% din vanzari sunt asigurate de clienti fideli companiei, care au o biografie de cel putin cinci ani.

Demisie la varful ING. Grupul bancar olandez ING a anuntat plecarea directorului sau financiar John Hele, dupa ce banca a obtinut un ajutor de 10 miliarde de euro din partea guvernului. Hele isi va inceta activitatea in cadrul grupului la 31 martie 2009, data la care se va incheia si anul fiscal pentru ING. Incepand cu 1 aprilie 2009, acesta va ocupa o alta functie importanta: va fi vice-presedinte si director financiar al grupului de asigurari Arch Capital in Statele Unite, scrie Capital.ro

Plasament speculativ bancar sau atac de trisori ordinari? De la liberalizarea contului de capital incoace, cursul leului se misca determinat si de operatiuni speculative care incearca sa fructifice diferentele de dobanda. Aceste operatiuni se desfasoara in mod curent pe pietele valutare si de capital din toata lumea, ele influentand decisiv si continuu cursul de schimb, fie ca este vorba despre euro/dolar, dolar/yen sau euro/leu, noteaza Cotidianul. De ce atunci atacul asupra leului din ultimele saptamani iese din tipare si a prilejuit trei iesiri ale guvernatorului BNR? Un scurt istoric ar putea pune in lumina raspunsul la aceasta intrebare.

Martin Eichtinger: Investitiile austriece in Romania vor creste odata cu economia tarii. Daca sunt proiecte ale companiilor austriece in Romania care par sa stagneze acum, din cauza crizei financiare externe, acestea vor fi reluate cu siguranta dupa ce apele se vor linisti, crede ambasadorul. Pariul investitorilor austrieci pe Romania a adus pana acum 12 miliarde de euro in economia locala, estimare ce plaseaza Austria pe primul loc intre tarile de provenienta a capitalului strain adus pe piata romaneasca. Iar cresterea investitiilor austriece are toate sansele sa continue, atata timp cat economia locala isi va pastra dinamica pozitiva, este de parere Martin Eichtinger, citat de Ziarul financiar.

Romanii s-au repezit la creditul in valuta de frica restrictiilor. Creditele in valuta contractate de romani in luna septembrie au facut un salt de 9,4% fata de nivelul din august, cel mai accelerat ritm lunar de crestere din ultimele zece luni, pe fondul deprecierii leului fata de euro si al ultimelor saptamani de dinaintea aplicarii regulamentului BNR privind restrictiile la credite. Dupa doua luni de temperare accentuata a creditului neguvernamental, soldul a inregistrat un avans lunar de 5,7%, ajungand la 194,17 mld. lei (52 mld. euro). “Romanii s-au grabit sa contracteze imprumuturi din banci, in anticiparea restrictiilor noului regulament de creditare”, explica pentru Business Standard Valentin Lazea, economist-sef al BNR.

Primele imagini oficiale cu supercarul Pagani Zonda R. Dupa o asteptare indelungata si dupa mai multe prelucrari digitale care au mentinut treaza atentia fanilor, Pagani a decis in sfarsit sa publice primele imagini oficiale ale modelului Zonda R, versiunea de performanta a supercarului de renume. Desi initial se zvonea ca versiunea de performanta va fi propulsata de un motor AMG V12 de 7.3 litri, se pare ca italienii au reusit sa stoarca 750 de cai putere dintr-o unitate mai mica de doar 6.0 litri, scrie Automarket.ro

Sefii agentiilor de stat castiga pana la 4.000 de euro pe luna, iar soferii lor de 4 ori mai putin. Printre cel mai bine platiti angajati din agentiile guvernamentale, in intervalul ianuarie-septembrie 2008, sunt cei care lucreaza la Agentia de Compensare pentru Achizitii de Tehnica Speciala (ACATS) si cei ai Agentiei Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE), unde venitul net lunar a fost de cel putin 2.449 de lei (678 de euro, la un curs la zi de 3,61 lei/euro), indiferent de functie, scrie Business Standard.

Cosmote ar putea sa ofere servicii 3G fara a plati licenta, din noiembrie. Cosmote Romania ar putea sa ofere din noiembrie, gratuit, servicii 3G in banda 2G, intrand astfel in concurenta directa cu Orange Romania sau Vodafone Romania, operatori care au platit anterior circa 35 mil. $ fiecare pe licentele 3G, a anuntat joi Autoritatea Nationala pentru Comunicatii (ANC). ANC a publicat joi spre consultare publica proiectul deciziei privind armonizarea utilizarii benzilor de frecvente radio 880-915 MHz, 925-960 MHz, 1710-1747,5 MHz si 1805-1842,5 MHz. Cele trei companii care se incadreaza in termenii hotararii sunt Cosmote, Orange si Vodafone, insa ultimele doua detin deja licente 3G, alaturi de Zapp si RCS&RDS. Cosmote Romania, unica beneficiara a acestui proiect, considera ca aceasta oportunitate „va declansa o concurenta reala pe acest domeniu”, scrie DailyBusiness.ro

Spionat: inlocuitorul lui Murcielago. Acestea sunt primele fotografii-spion ale urmatorului supercar Lamborghini, inlocuitorul lui Murcielago, ce a fost surprins in timpul testelor din Germania. Conform oficialilor italieni, este probabil ca acesta sa primeasca numele de „Jota” si sa fie mai usor si mai rapid decat predecesorul sau. Noua masina va fi mai usoara, mai lata si mai rapida decat Murcielago si va fi propulsata de un 6.0-litri V12 cu injectie directa ce va dezvolta in jurul a 700 CP. Nu stim sigur cum ar putea arata viitorul concept, dar stilul va fi asemanator cu cel al Lamborghini Reventon, scrie Auto.ro

Sony Ericsson XPERIA X1: intr-un cuvant, spectaculos. In afara de iPhone 3G care la noi nu are parte de aceeasi primire triumfala ca peste Ocean, doua telefoane au atras atentia in mod special dintre toate cele anuntate pe parcursul acestui an: Nokia 5800 XpressMusic si Sony Ericsson XPERIA X1. Acesta din urma, dupa un drum anevoios, se apropie cu pasi repezi de intrarea pe piata. Inainte insa de aceasta, XPERIA X1 a facut si un scurt popas in redactia go4it.ro unde a fost testat.

Ipoteza auto: asa arata Dacia SUV? Din ce in ce mai ambitioase planurile producatorului auto Dacia: acesta planifica sa intre pana in 2010 in segmentul SUV-urilor. Pe ce mizeaza? Bineinteles pe un pret care-ti face cu ochiul: aproape 15.000 euro. Asadar, gama Dacia incepe sa creasca. Dupa lansarea Sandero, se pregateste lansarea unui 4×4 in 2010. Iar de data aceasta va fi un model in sine, nu un sedan mai mare, cum a fost cazul Sandero Stepway. Masurand 4,50 m in lungime, SUV-ul romanesc va aminti de Nissan Qashqai, pana si aspectele tehnice fiind asemanatoare. Modelul va fi disponibil atat cu tractiune pe doua, cat si pe patru roti, scrie Auto.ro

Falimentele agentiilor imobiliare au crescut cu 33% fata de anul trecut. Lipsa tranzactiilor si accesul din ce in ce mai greu la creditele ipotecare din cauza dobanzilor foarte mari au lovit din plin in agentiile imobiliare. Unele se mentin pe linia de plutire renuntand la o parte din angajati, altele sunt nevoite sa traga obloanele. De la inceputul acestui an pana acum au fost radiate de la Registrul Comertului 254 de agentii imobiliare la nivel national, cu 33% mai multe decat in aceeasi perioada a anului trecut, conform datelor furnizate Gandul de catre Oficiul National al Registrului Comertului (ONRC

Panouri solare pentru 16.000 de romani. Banii acordati de stat vor intra direct in conturile firmei care furnizeaza sistemele energetice ecologice. Pentru dotarea locuintei cu panouri solare sau pompe geotermale, statul acorda o subventie de circa 7.000 euro. Scolile si universitatile pot depune proiecte si pot obtine pana la 83.000 euro pentru dotarea cu sisteme energetice ecologice. Din 5 ianuarie 2009, persoanele care doresc sa-si doteze locuintele cu sisteme energetice ecologice (panouri fotovoltaice, pompe geotermale, centrale eoliene etc.) vor putea sa inceapa demersurile pentru obtinerea de subventii de la stat in vederea cumpararii unor astfel de instalatii. Subventia acordata va fi in proportie de 90%, dar nu mai mult de 25.000 lei (circa 7.000 euro) pentru persoane fizice, asociatii de proprietari si organizatii neguvernamentale. Prin acest program, denumit „Casa Verde”, vor putea accesa subventii, in anumite limite, si firmele private, dar si unitatile scolare sau universitatile, scrie Romania Libera.

Sejururile de Craciun: in Romania nu depasesc 400 de euro, in strainatate, costa chiar si 2.000 de euro. Targul de Turism de anul acesta vine cu destinatii din cele mai variate pentru petrecerea Craciunului, atat in tara, cat si in strainatate. Romanii sunt cel mai tentati sa aleaga pentru petrecerea acestei sarbatori pensiunile agroturistice de pe Valea Prahovei, afirma operatorii. Aceasta intrucat in aceasta zona turistii se pot bucura din plin de obiceiurile si traditiile romanesti specifice sarbatorilor de iarna. In ceea ce priveste oferta externa, pe langa destinatiile foarte cunoscute precum Austria, Franta, Elvetia, operatorii incearca sa-i atraga pe turisti cu pachete la Disneyland sau Laponia – tara lui Mos Craciun, scrie Gardianul.

Mercedes Benz si Aston Martin lucreaza la o alianta de 300 de milioane de euro. Mercedes Benz si Aston Martin sunt tot mai aproape de semnarea unui acord de colaborare. La mijloc este o suma de aproximativ 300 de milioane de euro, bani care vor merge in dezvoltare de modele si tehnologii noi si inspre relansarea brandului de superlux Lagonda – sub umbrela Aston Martin. Nu este inca cert care va fi cuantumul actiunilor tranzactionate dinspre o companie spre cealalta, este insa cert ca Aston Martin are nevoie de aceasta alianta, scrie StiriAuto.ro

Cati bani mai face capitalismul dupa criza. Turbulentele din ultima perioada scot la iveala o noua fata a acestuia: „socialismul pentru bogati“. Statul redevine o putere importanta in economia de piata. Avalansa problemelor generate de creditele neperformante si de instrumentele financiare „toxice“ a inceput cu mai mult de trei ani in urma. Lacomia bancherilor si a marilor bogatasi a impins lumea intr-o criza fara precedent. Consecintele turbulentelor de pe pietele financiare externe sunt greu de estimat pana si pentru cei mai fini analisti. Una dintre urmarile certe este ca statul castiga din ce in ce mai mult teren in fata mediului privat, scrie EVZ.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro