Business report: Statul paralel al subdezvoltării; Trei angajatori de top au decis să plece din România
Statul paralel al subdezvoltării. Datele statistice publicate oficiale dezvăluie un paradox de proporţii: România este ţara care poate să consemneze o creştere robustă an de an pe bază de construcţii aflate pe un trend general de scădere. Am ales ca bază de raportare pentru 2018 anul 2014, deoarece acesta a marcat ieşirea din criza economică şi reluarea trendului crescător al PIB. După cum se poate observa, în contrast cu creşterea economică înregistrată pe total economie, sectorul construcţiilor a mers relativ slab, până a ajuns, în ultimii doi ani, să aibă o influenţă negativă asupra rezultatului economic. Ceea ce apare ca bizar pentru o ţară aflată în proces de dezvoltare şi de recuperare a decalajelor faţă de Occident, scrie Cursdeguvernare.ro.
Anul 2019 a început cu veşti proaste pentru cel puțin 1.400 de angajaţi din vestul țării.Trei angajatori de top au decis să plece din România. „Piaţa muncii este extrem de dinamică şi de competitivă în judeţul Timiş şi va fi din ce în ce mai competitivă, ceea ce face să crească din ce în ce mai mult costurile cu forţa de muncă, pe fondul unei lupte acerbe pentru atragerea angajaţilor”. Este explicația rece, cinică, dar bazată pe calcule economice, prin care Rieker, compania elveţiană care produce încălţăminte de 21 de ani în Lugoj, a anunțat recent că pleacă din România. Până în luna aprilie compania, care este unul dintre marii investitori din vestul țării, va disponibiliza aproximativ 700 de persoane, potrivit Republica.
Bun de citit:
Topul celor mai căutate meserii în România şi străinătate. Cea de-a doua ediţie a studiului “Indexul locurilor de muncă” în care se regăsesc principalele date centralizate din secţiunea ”Locuri de muncă”, în care angajatorii publică peste 500.000 de anunţuri de locuri de muncă vacante pe an, a fost lansată miercuri, studiul prezentând principalele meserii căutate atât în România, cât şi în străinătate, dar şi salariile care sunt oferite, scrie Adevărul.
Noile preţuri reglementate la energie pentru populaţie. Noile preţuri reglementate la electricitate, valabile de la 1 martie pentru tot anul sunt identice cu cele de acum, deci facturile populaţiei nu vor scădea. De fapt, re-reglementarea pieţei a fost necesară pentru ca, în această perioadă, statul a vrut să nu se transfere în facturi preţurile în creştere de pe piaţa de energie. ANRE a tăiat din preţurile producătorilor şi a recunoscut furnizorilor o parte din costurile mari cu achiziţia de energie mai scumpă din trecut, pe baza unui mecansim de reglementare care este contestat de toată piaţa, scrie Economica.net.
Gigant spaniol la concesiunea autostrăzii Valea Prahovei. Acciona are semnate concesiuni de drumuri, poduri și căi ferate din Canada, Statele Unite, țări din America de Sud și Africa, Spania și Austrialia sau Noua Zeelandă. Spaniolii sunt excluși în favoarea unor firme turcești și chinezești Motive cel puțin absurde de excludere a asocierii spaniole Acciona Concessions – FCC din procedura de PPP pentru autostrada Ploiești- Brașov. Motivele ridică semne d eîntrebare asupra capacității CNSP de a organiza cu succes procedura complexă a unui PPP de autostrăzi, scrie Digi24.
ROMGAZ susține finalizarea Coridorului Sudic ca prim pas în intențiile strategice naționale. Romgaz a reiterat suportul pentru dezvoltarea proiectului Coridorului Sudic, însă cu luarea în calcul a continuării infrastructurii de transport, prin finalizarea Interconectorului Bulgaria – Grecia şi a Proiectului BRUA, în contextul dezvoltării relațiilor cu Azerbaidjan şi a potențialului parteneriat cu compania SOCAR, la a cincea întâlnire anuală a Southen Gas Corridor Advisory Council (SGC Advisory Council), care are loc astăzi, în Azerbaidjan, potrivit unui comunicat al companiei, scrie Financial Intelligence.
Un gigant auto german vrea să se poziționeze eco. De la înșelăciunea Diesel la deschizător de drumuri în electromobilitate: acesta este obiectivul ambițios al concernului Volkswagen. Mașinile electrice ar urma în plus să fie produse cu tehnologii nepoluante. Cum anume?, se întreabă Henrik Böhme într-o analiză Deutsche Welle Nu au trecut nici măcar patru ani de la scandalul fraudei cu emisiile nocive în care a fost implicat producătorul auto din Wolfsburg. Pagubele de imagine suferite și amenzile de miliarde plătite au aruncat aproape concernul într-o criză existențială, potrivit G4Media.