Sari direct la conținut

Business Report: Tiriac – In sase luni vine adevarata criza; Cat de aproape este ieftinirea creditelor in valuta; Constructiile, succes pe hartie, dezastru pe teren; Bataie pe sloganul lui Udrea; Micile afaceri sunt scoase la vanzare; Politica anti-criza in piata auto

HotNews.ro

Ion Tiriac despre criza internationala. “Eu banii nu i-am facut in Romania, i-am facut in sport si in sport as fi facut enorm in continuare. Dar mi-a trebuit sa ma intorc in tara si deja sunt 20 de ani de cand ma chinui si ma bat acolo cu morile de vant”, a declarat Ion Tiriac intr-un interviu acordat Business Magazin. Cu toate ca vede efectele crizei si in Romania, omul de afaceri considera ca valul cel mai puternic al crizei nu a lovit inca: “In sase luni va veni adevarata criza. Bancile vor cere banii de la Georgica, Costel, cei care au o mica afacere. Atunci toti Georgicii vor ramane faliti, dar nici bancile nu o vor duce mai bine”. Luand in calcul si perioada de recesiune, omul de afaceri este de parere ca “actuala criza va trece in cativa ani”, scrie Business Magazin.

Toata lumea vrea sloganul Elenei Udrea. Mai multe persoane, printre care doi ieseni si un avocat din Sibiu incearca sa inregistreze la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci (OSIM) sloganul care trimite la campania „Romania, Land of Choice”, lansata de ministerul Turismului, condus de Elena Udrea. Pentru ca oficialii din cadrul institutiei nu au facut nicio solicitare in acest sens, combinatiile de cuvinte sunt libere de contract, informeaza Evenimentul Zilei.

Romania turistica are nevoie de mii de WC-uri. Turistii straini care viziteaza Romania au nevoie de rezistenta si rabdare deoarece, conform unei liste intocmite de Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism, lipsa toaletelor este o problema in toate zonele turistice ale Romaniei. Astfel, conform ANAT, aceasta situatie se intalneste la manastirile din Bucovina, cetatile medievale din Transilvania, sosele din zone de interes public (Bucovina, Dobrogea, Delta Dunarii), in orase turistice, pe litoral, dar si restaurante si baruri din zona montana sau de litoral, scrie Cotidianul.

Cat de aproape este ieftinirea creditelor in valuta. Dobanzile la creditele in euro vor scadea in perioada urmatoare, dupa ce banca centrala va injecta in sistemul bancar in jur de 800 de milioane de euro, reducerea fiind diferita in functie de tipul de imprumut, spun analistii contactati de Gandul. „Injectia“ – care ar putea fi chiar mai mare dupa unele surse bancare – provine din reducerea de catre banca centrala a rezervelor minime obligatorii (RMO) de la 40% la 0%, in cazul pasivelor in valuta cu scadenta mai mare de doi ani, potrivit Gandul.

Dacia ignora tendintele din auto si raporteaza dublarea productiei in aprilie. Dupa sase luni in care Dacia a luat in calcul posibilitatea eliminarii celui de-al treilea schimb de productie si disponibilizarea a 3.000 de angajati din cauza scaderii vanzarilor de pe piata locala, constructorul autohton revine pe trendul pozitiv datorita programelor de tip „Rabla”, atat din Romania, cat si din Franta, Germania si Italia, la care se vor adauga si cele din Spania si Marea Britanie, piata pe care Dacia ia in calcul lansarea modelului Sandero cu volan pe dreapta, scrie Ziarul Financiar.

Micile afaceri sunt scoase la vanzare pentru cateva mii de euro. Cele mai ofertate afaceri la mica publicitate sunt restaurantele, spatiile comerciale si saloanele de infrumusetare. Numarul mare de oferte implica si reduceri semnificative de pret. Multi dintre cei care se hotarasc sa-si deschida o afacere se lovesc de dificultati precum birocratia autoritatilor ori muntii de acte si autorizatii necesare demararii activitatii. O solutie pentru evitarea alergaturii si timpului pierdut pentru obtinerea acestora este cumpararea unei mici afaceri, scrie Capital.

Dezastru, dar la statistica stam bine. Activitatea sectorului de constructii din Romania a crescut, in martie, cu 1,7% fata de februarie, fiind a treia crestere din Uniunea Europeana (UE), a anuntat, ieri, Eurostat. In termeni anuali, lucrarile de constructii din tara noastra s-au diminuat cu 2,8%. Astfel, din strainatate, sectorul constructiilor din tara noastra sta foarte bine din punct de vedere statistic, dar in realitate se confrunta cu probleme foarte mari. Investitiile noi in infrastructura lipsesc cu desavarsire, iar multe lucrari in continuare nu dispun de suficiente fonduri. Piata imobiliara este blocata, constructorii inca mai au foarte multi bani de recuperat de la stat si au facut deja disponibilizari, potrivit Bursa.

Detroit de Beijing. China este acum cea mai mare piata auto din lume, dar liderii chinezi tintesc la cea mai mare felie posibila. Daca va fi dupa voia lor, viitorul va fi mic, ecologic si – desigur – Made in China. Gusturile americane au dominat industria auto mondiala timp de un secol, dar lucrurile au inceput sa se schimbe. Astazi, industria vrea sa il cucereasca definitiv de partea sa pe din ce in ce mai prosperul cumparator chinez, care a permis un lucru incredibil: in ultimele trei luni, China a depasit Statele Unite in termeni de volum al vanzarilor de autoturisme, scrie Money Express.

Antreprenori in vizita la firmele din Europa. Organizatiile din Romania intermediare ale programului Erasmus pentru Tineri Antreprenori au primit 53 de aplicatii in cele doua luni de cand au inceput inscrierile. Participantii in program pot merge la alte companii europene din domeniul lor de activitate, pentru a invata cum sa isi dezvolte si cum sa conduca propria afacere. Romania este pe locul trei in Uniunea Europeana in ceea ce priveste numarul de firme inscrise, cu 23 de tineri antreprenori si 5 firme gazda, potrivit Startups.ro.

Politica anti-criza in piata auto: Dealerii importa masini ca sa le exporte. Piata auto romaneasca se afla in pragul colapsului, falimentul multor importatori si dealeri fiind evitat, in prezent, doar printr-o masura originala: exportul masinilor… importate. Potrivit specialistilor, fara efectele acestei strategii, scaderea vanzarilor, de peste 50%, ar fi mult mai accentuata. Importa masinile la un pret destul de mic, avand in vedere coeficientul de tara (care reflecta nivelul de trai si puterea de cumparare din fiecare tara, in planurile de tarifare ale producatorilor auto), iar apoi le trimit in Germania, Franta si alte piete vest-europene cu un adaos comercial care le permite sa supravietuiasca, informeaza Daily Business.

Daimler a cumparat 10% din Tesla Motors, primul Mercedes-Benz electric vine in 2010. Daimler a cumparat a cumparat 10% din actiunile constructorului american de masini sport electrice Tesla Motors, pentru a consolida relatia dintre cele doua companii si pentru a dezvolta sisteme de propulsie electrice, a anuntat compania germana printr-un comunicat. Daimler si Tesla lucreaza deja la implementarea tehnologiei electrice a Tesla pe masinile Smart, scrie StiriAuto.ro.

Alianta HP si Microsoft. HP si Microsoft au anuntat, in cadrul Interop Las Vegas 2009, un parteneriat strategic pe patru ani, in cardul unei initiative globale de a livra solutii end-to-end unificate si colaborative. Ca si parte a parteneriatului lor, cele doua companii vor investi circa 180 milioane de dolari in dezvoltarea de produse, servicii profesioniste, actiuni de unificare a proceselor de vanzari si marketing, astfel incat sa asigure organizatiilor costuri mai scazute si o imbunatatire a productivitatii, scrie Chip.ro.

Firmele mici vor in programul „Rabla“. Reprezentantii intreprinderilor mici si mijlocii solicita accesul si pentru firme la programul de innoire a parcului auto. Patronatul IMM-urilor propune ca persoanele juridice si firmele de leasing sa participe la programul de innoire a parcului auto, din a doua etapa a acestuia, in 2009. Micii afaceristi considera ca in program ar trebui incluse si vehiculele utilitare usoare, potrivit Adevarul.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro