Egiptul a semnat un contract de 466 milioane dolari cu o companie americană, pentru achiziția și modernizarea de locomotive. Țara africană cumpăra în trecut și din România Industrie Feroviara NOV. '19 Egiptul a semnat un contract de 466 milioane dolari cu o companie americană, pentru achiziția și modernizarea de locomotive. Țara africană cumpăra în trecut și din România
Mersul Trenurilor 2020 cu câteva exemple – Spre Suceava se va circula mai repede, spre Constanța vitezele vor fi tot mari, iar spre Timișoara timpii vor crește Industrie Feroviara NOV. '19 Mersul Trenurilor 2020 cu câteva exemple – Spre Suceava se va circula mai repede, spre Constanța vitezele vor fi tot mari, iar spre Timișoara timpii vor crește
Elveția extinde la nivelul întregii țări tehnologia care le permite pasagerilor să se urce în tren fără bilet. Taxarea se face automat la finalul călătoriei, chiar dacă pasagerul merge și cu autobuzul sau tramvaiul Industrie Feroviara NOV. '19 Elveția extinde la nivelul întregii țări tehnologia care le permite pasagerilor să se urce în tren fără bilet. Taxarea se face automat la finalul călătoriei, chiar dacă pasagerul merge și cu autobuzul sau tramvaiul
Cum a câștigat tunelul lupta cu podul și complicata poveste a unui mega-șantier de cel puțin 7 miliarde euro Articol susținut de Grampet Group NOV. '19 Cum a câștigat tunelul lupta cu podul și complicata poveste a unui mega-șantier de cel puțin 7 miliarde euro
Albania a deschis licitația pentru legătura feroviară cu aeroportul din Tirana Industrie Feroviara NOV. '19 Albania a deschis licitația pentru legătura feroviară cu aeroportul din Tirana
Cazul Nepal – Calea ferată himalayană, un vis, și ”dansul” complicat între două puteri care pot strivi o țară extrem de săracă Articol susținut de Grampet Group NOV. '19 Cazul Nepal – Calea ferată himalayană, un vis, și ”dansul” complicat între două puteri care pot strivi o țară extrem de săracă
CFR a desemnat câştigătoarea licitaţiei pentru modernizarea a 28 km dintre Brașov și Sighișoara, contract de peste 570 milioane euro Industrie Feroviara OCT. '19 CFR a desemnat câştigătoarea licitaţiei pentru modernizarea a 28 km dintre Brașov și Sighișoara, contract de peste 570 milioane euro
Se împlinesc 150 de ani de la deschiderea primei căi ferate din Principatele Române. În prezent călătoria București-Giurgiu este lungă pentru că podul de la Grădiștea rămâne nerefăcut Industrie Feroviara OCT. '19 Se împlinesc 150 de ani de la deschiderea primei căi ferate din Principatele Române. În prezent călătoria București-Giurgiu este lungă pentru că podul de la Grădiștea rămâne nerefăcut
CFR Călători va introduce pentru prima oară trenuri suburbane în zona Capitalei: către Buftea și către Fundulea Industrie Feroviara OCT. '19 CFR Călători va introduce pentru prima oară trenuri suburbane în zona Capitalei: către Buftea și către Fundulea
Rusia ar putea contribui cu 500 milioane dolari la modernizarea căilor ferate din R D Congo, una dintre țările cu cel mai dezastruos sector feroviar Industrie Feroviara OCT. '19 Rusia ar putea contribui cu 500 milioane dolari la modernizarea căilor ferate din R D Congo, una dintre țările cu cel mai dezastruos sector feroviar
Povestea primei căi ferate adevărate și cum o locomotivă de legendă a câștigat un concurs de acum 190 de ani Material susținut de Grampet Group OCT. '19 Povestea primei căi ferate adevărate și cum o locomotivă de legendă a câștigat un concurs de acum 190 de ani
Grupul Grampet a intrat într-un consorțiu care va deschide ruta navală între porturile Constanța și Batumi/Poti Industrie Feroviara OCT. '19 Grupul Grampet a intrat într-un consorțiu care va deschide ruta navală între porturile Constanța și Batumi/Poti
Un raport oficial arată diferențele mari de eficiență dintre companiile feroviare de transport de călători Industrie Feroviara OCT. '19 Un raport oficial arată diferențele mari de eficiență dintre companiile feroviare de transport de călători
CFR riscă să piardă 800 milioane euro pentru modernizarea liniei Brașov-Sighișoara. Care este motivul Industrie Feroviara OCT. '19 CFR riscă să piardă 800 milioane euro pentru modernizarea liniei Brașov-Sighișoara. Care este motivul
Trenul câștigă tot mai des lupta cu avioanele în Europa de Vest – Viteză, confort, legături bune și prețuri calculate precum la cursele aeriene Material susținut de Grampet Group OCT. '19 Trenul câștigă tot mai des lupta cu avioanele în Europa de Vest – Viteză, confort, legături bune și prețuri calculate precum la cursele aeriene
CFR spune că lucrările la trenul Gara de Nord – Aeroport continuă. Compania va contesta decizia instanței privind exproprierile Industrie Feroviara OCT. '19 CFR spune că lucrările la trenul Gara de Nord – Aeroport continuă. Compania va contesta decizia instanței privind exproprierile
Calea Ferată din Republica Moldova va fi separată în trei companii Industrie Feroviara OCT. '19 Calea Ferată din Republica Moldova va fi separată în trei companii
UPDATE Marius Chiper revine la conducerea CFR Infrastructură. Directorul demis intenţionează să acţioneze în instanţă Consiliul de Administraţie al companiei Industrie Feroviara OCT. '19 UPDATE Marius Chiper revine la conducerea CFR Infrastructură. Directorul demis intenţionează să acţioneze în instanţă Consiliul de Administraţie al companiei
S-ar putea relua circulația feroviară între Medgidia și Negru Vodă, linie abandonată în 2012 Industrie Feroviara OCT. '19 S-ar putea relua circulația feroviară între Medgidia și Negru Vodă, linie abandonată în 2012
De ce primele căi ferate au apărut în Marea Britanie și cum erau locomotivele acum 200 de ani Material susținut de Grampet Group OCT. '19 De ce primele căi ferate au apărut în Marea Britanie și cum erau locomotivele acum 200 de ani
Pro Infrastructura: Nu au rămas doar 210 restricții de viteză, cum a spus directorul CFR SA. În realitate sunt peste 1.000 de restricții pe calea ferată și numărul lor crește Industrie Feroviara OCT. '19 Pro Infrastructura: Nu au rămas doar 210 restricții de viteză, cum a spus directorul CFR SA. În realitate sunt peste 1.000 de restricții pe calea ferată și numărul lor crește
Rusia ar vrea să construiască o linie de mare viteză între Moscova și St Petersburg, proiect de 23 miliarde dolari Industrie Feroviara OCT. '19 Rusia ar vrea să construiască o linie de mare viteză între Moscova și St Petersburg, proiect de 23 miliarde dolari
Șeful CFR Infrastructură spune că vor fi eliminate toate restricțiile dintre București și Suceava și speră în introducerea unui tren InterCity. Pe ce porțiuni din rețea se va putea circula cu 140 km/h Industrie Feroviara OCT. '19 Șeful CFR Infrastructură spune că vor fi eliminate toate restricțiile dintre București și Suceava și speră în introducerea unui tren InterCity. Pe ce porțiuni din rețea se va putea circula cu 140 km/h
HS2, blocaj și scandal – De ce Marea Britanie va rămâne încă mult timp de acum înainte cu doar 108 km de linii de mare viteză Material susținut de Grampet Group OCT. '19 HS2, blocaj și scandal – De ce Marea Britanie va rămâne încă mult timp de acum înainte cu doar 108 km de linii de mare viteză
VIDEO Care este situația pe șantierele feroviare de două miliarde euro din vestul țării Industrie Feroviara OCT. '19 VIDEO Care este situația pe șantierele feroviare de două miliarde euro din vestul țării
Tren direct Satu Mare – Viena, din decembrie, introdus de austriecii de la OBB Industrie Feroviara OCT. '19 Tren direct Satu Mare – Viena, din decembrie, introdus de austriecii de la OBB
UPDATE Licitația pentru achiziția de trenuri electrice este suspendată până la soluționarea contestațiilor Industrie Feroviara OCT. '19 UPDATE Licitația pentru achiziția de trenuri electrice este suspendată până la soluționarea contestațiilor
CFR Călători vrea să cumpere echipamente POS pentru plata biletelor. Licitația este de maxim 3,15 miloane lei. Unde vor fi puse automate de bilete Industrie Feroviara OCT. '19 CFR Călători vrea să cumpere echipamente POS pentru plata biletelor. Licitația este de maxim 3,15 miloane lei. Unde vor fi puse automate de bilete
Cazul Djibouti – Trenuri, deșert, geopoltică și ”sperietoarea” chineză care este și singura speranță Material susținut de Grampet Group SEPT. '19 Cazul Djibouti – Trenuri, deșert, geopoltică și ”sperietoarea” chineză care este și singura speranță
Calea ferată din portul Constanța ar putea fi modernizată – S-a transmis ordinul de începere pentru elaborarea studiului de fezabilitate Industrie Feroviara SEPT. '19 Calea ferată din portul Constanța ar putea fi modernizată – S-a transmis ordinul de începere pentru elaborarea studiului de fezabilitate
Francezii vor să creeze o nouă companie de trenuri de mare viteză, combinând operațiunile Eurostar și Thalys Industrie Feroviara SEPT. '19 Francezii vor să creeze o nouă companie de trenuri de mare viteză, combinând operațiunile Eurostar și Thalys
Germanii vor extinde testele cu șinele de cale ferată vopsite în alb, pentru a le proteja de căldura excesivă Industrie Feroviara SEPT. '19 Germanii vor extinde testele cu șinele de cale ferată vopsite în alb, pentru a le proteja de căldura excesivă
Turcia promite să dea în folosință o nouă cale ferată de mare viteză în primăvara lui 2020 Industrie Feroviara SEPT. '19 Turcia promite să dea în folosință o nouă cale ferată de mare viteză în primăvara lui 2020
De ce la gara din Frankfurt s-ar putea construi un tunel de 3,5 miliarde de euro Industrie Feroviara SEPT. '19 De ce la gara din Frankfurt s-ar putea construi un tunel de 3,5 miliarde de euro
CFR va reduce din decembrie durata călătoriei de la București la Suceava la 5 ore și 30 de minute. Obiectivul pe termen mediu; 5 ore Industrie Feroviara SEPT. '19 CFR va reduce din decembrie durata călătoriei de la București la Suceava la 5 ore și 30 de minute. Obiectivul pe termen mediu; 5 ore
Trenul începe timid să înlocuiască avionul între două capitale nord-europene Industrie Feroviara SEPT. '19 Trenul începe timid să înlocuiască avionul între două capitale nord-europene